Social articole

inundatii Buzias

Rupere de nori la Buziaş. Într-o jumătate de oră, oraşul a fost inunda/FOTO

Rupere de nori la Buziaş. Într-o jumătate de oră, oraşul a fost inunda/FOTO

A fost potop cum nu s-a mai văzut, astăzi, la orele amiezii, la Buziaş. În puţin mai mult de o jumătate de oră, întregul oraş a fost acoperit de puhoaie. Pompierii şi angajaţii primăriei se luptă din greu să înlăture efectele inundaţiilor. A fost rupere de nori, la Buziaş astăzi, în jurul orei 12.00. În…

cod portocaliu

Cod Portocaliu în Banat: averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului

Până la noapte, la ora 2.00, Banatul este sub Cod Portocaliu. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) transmite că până la această oră va fi instabilitate atmosferică accentuată. Codul Portocaliu este valabil până la noapte, adică sâmbătă, 4 iulie, la ora 2.00. Codul Portocaliu a fost emis pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei „În…

elevi 10 bacalureat UVT

Cei 12 absolvenţi cu nota 10 ai Bacalaureatului din Timiş, premiaţi la Universitatea de Vest/FOTO

În organizarea Universității de Vest din Timișoara și a Inspectoratului Școlar Județean Timiș, astăzi a avut loc festivitatea de premiere a excelenței celor 12 elevi din județul Timiș care au obținut rezultatul maxim la Bacalaureatul 2020, nota generală 10. Rectorul Marilen Pirtea i-a felicitat pe merituoșii elevi și le-a înmânat diplomele de excelență, alături de…

Furtună la Timișoara

S-au rupt norii la Timișoara. Peste 250 de pompieri au intervenit pentru a scoate apa din imobile, curți, garaje și de pe străzi inundate

La Timișoara „s-a rupt cerul”. Străzi, curți, garaje și beciuri au fost inundate în urma ploilor abundente. Peste 250 de pompieri au fost mobilizați la Timișoara pentru a asigura intervențiile în urma fenomenelor meteo periculoase. A intrat apa și într-un supermarket din Dumbrăvița, conform pompierilor. A fost Cod Roșu de fenomene meteo periculoase, iar salvatorii…

drum inchis

Se închide circulaţia rutieră pe strada Liege. Este afectat şi transportul în comun

Vineri dimineaţa se va închide circulaţia rutieră pe strada Liege, pe tronsonul dintre Calea Aradului şi Calea Torontalului. De asemenea, autobuzele şi troleibuzele vor circula pe rute deviate. Având în vedere lucrările de asfaltare care se execută în zonă, Primăria Timișoara a hotărât închiderea circulației pe str. Liege pe tronsonul cuprins între Calea Aradului și…

accident Cenei

Accident la Cenei cu două maşini implicate. Ambii şoferi au fost răniți/FOTO

Un accident de circulaţie a avut loc în această după-amiază în localitatea Cenei, din Timiș. Două persoane necesită îngrijiri medicale după impactul dintre două autoturisme. Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș au intervenit la un accident rutier în localitatea Cenei. La locul intervenției s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție…

poltia

Hoaţă din locuinţe prinsă de poliţişti. A intrat pe geam şi a furat bunuri în valoare de 3.000 de euro dintr-o locuinţă din Timişoara

O tânără de 27 de ani este acuzată că a pătruns pe geamul unei locuințe de pe strada Zurich din Timișoara și ar fi furat bunuri în valoare de 3.000 de euro. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În 1 iulie, polițiștii de investigații…

Cresc temperaturile! Recomandările pompierilor din Timiș pentru a vă feri de incendii

A venit vara, iar temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș au câteva recomandări pentru voi, în această perioadă secetoasă, când orice scânteie poate provoca incendii devastatoare. În timpul perioadelor secetoase crește mult riscul de incendiu în zonele unde există vegetație uscată. Pompierii au câteva…

Cod Portocaliu în Timiș, Arad și Caraș-Severin: vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Portocaliu pentru județul Timiș și alte județe din partea de Vest a țării – Arad și Caraș-Severin. Avertizarea meteorologică Cod Portocaliu este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 18 – 3 iulie ora 6. Va fi instabilitate atmosferică accentuată în Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare,…

Donați alimente, la Timișoara, pentru cei care au nevoie de ele. Cei de la Look Inside merg să le ducă în zona Fârdea, care a fost afectată de inundații

Reprezentanții asociației Look Inside din Timișoara îi așteaptă pe „oamenii de bine” să doneze alimente. Dacă în această dimineață mergeți la piață sau la magazin, atunci puteți pune în plasă și câte ceva pentru cei care nu au. Puteți veni cu produsele în această seară la sediul Look Inside. Sunteți așteptați joi, 2 iulie, începând…

concurs desene

Concurs pentru elevi din Timiș. Cum vreți să arate Uniunea Europeană? Realizați un desen și trimiteți-l la CJ Timiș!

Sunteți elev? Cum vă doriți să arate Uniunea Europeană? Le puteți spune celor de la Consiliul Județean Timiș, care vor să afle de la voi, prin desenele pe care le faceți, cum ați dori să arate Uniunea Europeană în care vreți să trăiți. Concursul se adresează exclusiv copiilor din ciclul primar și celor din ciclul…

fara apa

Fără apă rece, pe mai multe străzi din Timişoara

Aquatim anunță oprirea apei potabile, în Timișoara, pe strada I.Slavici, între străzile Văliug și Paganini, Podgoriei respectiv Paganini și Văliug pentru data de 1 iulie, între orele 8.30 – 14.30, în vederea cuplării conductei noi de apă potabilă (str.Podgoriei) la rețeaua orașului, lucrarea fiind realizată din fondurile de investiții ale Aquatim. La reluarea alimentării cu…

apă caldă

Fără apă caldă în zona Lipovei

Ca urmare a unor lucrări efectuate de E-Distribuție Banat la rețeaua de medie tensiune, care vor genera  opriri în alimentarea cu energie electrică, Colterm e nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 38 și 82, în ziua de miercuri, 1 iulie 2020, între orele 9-19. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Holdelor, Pomiculturii, C-tin Rădulescu Motru, Martir Alex Chorosi,…

perchezitii arhica

DIICOT – pe urmele unei grupări de proxeneți, care făceau trafic de persoane în Vestul țării. Suspecții au aplicat metoda „loverboy”

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat cinci percheziții domiciliare, în Petrila și Cimpa, în județul Hunedoara, la persoane bănuite de trafic de persoane şi proxenetism. Oamenii legii sunt pe urmele unei grupări infracționale specializate în racolarea de tinere provenind din medii dezavantajate social şi financiar și constrângerea…

RETIM anunţă modificarea tarifelor de colectare-transport a deşeurilor municipale în Zona 1 a judeţului Timiş

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș,  că urmează să se modifice tarifele de colectare-transport a deșeurilor municipale. Modificarea tarifelor este determinată de creşterea costurilor de depozitare (costuri de mediu), de creşterea cuantumului salariului minim pe…

Percheziții la Timișoara și Dumbrăvița la suspecți acuzați de contrabandă cu tutun de narghilea/Update

Polițiștii de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate Timișoara, împreună cu jandarmii, au descins în această dimineață la șase adrese din urbea de Bega și Dumbrăvița. Fac percheziții la suspecți acuzați de contrabandă cu tutun pentru narghilea. Cei de la DIICOT Timișoara fac percheziții, în această dimineață, pentru a pune în executare mandatele de aducere…

DIICOT

DIICOT Timișoara – percheziții la membrii unei grupări infracționale specializate în fraude informatice și înșelăciuni/UPDATE

Polițiști și procurori D.I.I.C.O.T. din Timișoara au efectuat șapte percheziții, în județele Arad și Hunedoara, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fraude informatice și înșelăciuni. Polițiștii au ridicat trei laptopuri, 16 telefoane mobile și 3 dispozitive de stocare a datelor. Nouă persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. pentru a fi audiate. „Din cercetări…

STPT dezinfectanti

Societatea de transport local din Timişoara caută 4.000 de litri de gel dezinfectant

Spălatul mâinilor în tramvaie şi autobuzele din Timişoara scoate bani buni din bugetul Societăţii pentru Transport Public. Aceasta alocă 250.000 de lei pentru a plăti pentru umplerea dispenserelor montate în mijloacele de transport în comun în perioada pandemiei. Conform unui anunţ publicat pe SEAP, STPT caută nu mai puţin de 4.000 de litri de gen…

Guvernul Romaniei

Măsuri după 1 iulie 2020, propuse de guvern. Excepțiile de la carantină sau izolare

Guvernul României a emis o hotărâre privind propunerea unor măsuri necesare a fi aplicate după data de 1 iulie, privind instituirea excepției de la măsura carantinării sau izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European. Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la locuință/locația aleasă elaborată de Institutul…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.