Social articole

O biserică din Timișoara a fost spartă de hoți noaptea trecută

O biserică din Timișoara a fost spartă de hoți noaptea trecută

O biserică din Timișoara a fost prădată de hoți noaptea trecută. Parohia Ortodoxă Română Timișoara Blașcovici a fost spartă, în noaptea de 30 spre 31 decembrie, iar hoții se află în libertate. Totuși, hoții nu au găsit ce au căutat cel mai mult, banii. Au fost furate din lăcașul de cult situat în zona Blașcovici…

Petarde, artificii și țigări de contrabandă, descoperite în urma a două descinderi efectuate în vestul țării

Sute de articole pirotehnice și mii de țigări netimbrate au fost descoperite de oamenii legii, în urma a două percheziții, efectuate la sfârșitul săptămânii trecute. Polițiștii din Sântana și cei de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu luptători SAS, au descins la locuințele a două persoane din Sântana, unde au descoperit marfa…

Poliția de Frontieră

Trei minori ascunși sub o pătură, într-un autoturism, depistați de polițiștii de frontieră

Trei minori cu vârste între 5 și 8 ani, care erau ascunși sub o pătură, printre bagaje, au fost descoperiți de oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak. Cei trei copii erau pe punctul de a fi trecuți ilegal frontiera dintre România și Ungaria. Ieri dimineață, în data de…

Spitalul Judetean Timisoara

Se fac angajări la Spitalul Județean Timișoara. Se caută asistenți medicali și infirmiere

Se scot la concurs posturi de asistenți medicali și posturi de infirmiere, temporar vacante, la Spitalul Județean Timișoara. Între 3 ianuarie 2019 și 9 ianuarie 2019 (între orele 9.00 – 11.00 , 14.00 – 15.00), are loc preluarea dosarelor la sediul Spitalului Județean Timișoara, iar aici aveți informațiile necesare participării la acest concurs. Spitalul județean…

Mitropolitul Banatului, la Sfânta Liturghie de la mănăstirea Timișeni-Șag / FOTO

Mitropolitul Banatului a fost, ieri, la mănăstirea Timișeni-Șag. Înaltul ierarh a fost întâmpinat de preoții slujitori și de monahia stavrofora Casiana Șimon, stareța Mănăstirii Timișeni-Șag. Mitropolitul a participat la Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de către arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei alături de alți preoți și diaconi. La slujbă a fost…

Incendiu de proporții. Șapte mașini au fost cuprinse de flăcări / FOTO

Incendiu de proporții la un depozit de dezmembrări auto din Timișoara, situat pe DN 59A. Nu mai puțin de șapte mașini au luat foc, fiind nevoie de intervenția de urgență a pompierilor. S-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și 16 pompieri. În urma incendiului au ars șapte…

Două autoturisme s-au ciocnit în apropierea Catedralei Mitropolitane din Timișoara / FOTO

Accident rutier în acesată după-amiază, în zona centrală a Timișoarei. Două autoturisme s-au ciconit în apropierea Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Regele Ferdinand. Mai multe persoane au fost implicate în coliziunea dintre două autoturisme, la fața locului intervenind o ambulanță SAJ și o ambulanță SMURD, dar și echipaje ale poliției și pompierilor – 6 subofițeri și…

Cozi interminabile la marile magazine din Timișoara. Programul supermarketurilor în primele zile ale anului 2019

În marile magazine din Timișoara s-au format adevărate cozi astăzi, 30 decembrie, cu o zi înainte de Revelion. Casele sunt majoritatea deschise, dar timpii de așteptare sunt de… sărbătoare. La Timișoara, locuitorii orașului au ieșit încă de duminică să-și cumpere cele necesare pentru a petrece noaptea dintre ani. Cozile sunt interminabile și străbat magazinele, iar…

Locuitorii orașului Buziaș sunt invitați să facă propuneri pe marginea noilor taxe și impozite

Primăria Buziaș anunță că va organiza o dezbatere publică privind proiectul de Hotărâre a Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019. Dezbaterea va avea loc pe data de 9 ianuarie, ora 15.00, în sala de ședințe a Primăriei. Eventualele opinii, propuneri sau sugestii referitoare la acest proiect de hotărâre pot fi…

Timisoara Revelion

Anul Nou în centrul Timișoarei cu Subcarpați, Kamelia și Basska pe scenă

La Timișoara puteți întâmpina Anul Nou în stradă. Primăria a pregătit un program de Revelion cu concerte în centrul urbei, pe scena din Piața Operei. Pe scena din Piața Victoriei vor urca luni, în 31 decembrie, începând cu ora 18.30, Subcarpați, Basska, Kamelia, Box Office și Sean Norvis cu MC Steliano. Show-ul va dura până…

O mamă din Timiș și cei opt copii ai săi au fost ajutați să se mute în casă nouă / FOTO

Sfârșit de an cu multă bucurie pentru o mamă și cei opt copii ai săi. Adina, care locuiește în Gottlob și are grijă, zilnic, de cei 8 copii ai săi, s-a mutat într-o casă nouă, care a primit-o din partea primăriei. Reprezentanții Asociației Acasă în Banat, alături de voluntari, au ajutat-o pe aceasta să se…

Accident grav în Timiș. Opt persoane implicate, între care trei copii / FOTO

Accident grav în Timiș, care a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute. Șase persoane au fost implicate în coliziunea dintre un microbuz și un autoturism, care a avut loc pe DN 59, în localitatea Jebel. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, două…

Media copiilor din Timiș care mor înainte de a împlini 1 an, mai mare decât cea națională

Rata mortalității infantile continuă să rămână la cote alarmante. În România, față de Uniunea Europeană, rata copiilor care mor înainte de a împlini vârstă de un an este de două ori mai mare. Copiii mor înainte de a împlini vârsta de un an cel mai adesea din cauze prevenibile sau tratabile. Există județe din țară…

Cod galben de vânt puternic în două județe din vestul țării

Vremea instabilă continuă să se manifeste în vestul țării. ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a emis, astăzi, un nou cod galben care vizează județele Caraș-Severin și Hunedoara. Sunt așteptate intensificări ale vântului. Vântul va sufla, pe alocuri, cu 80-90 km/h, iar la rafală va atinge 100 km/h. Fenomenele asociate sunt ninsoarea viscolită și zăpadă spulberată,…

accident

Două persoane au fost rănite după un accident rutier care a avut loc aproape de Timișoara

Accident rutier la miezul zilei, în apropiere de Timișoara. Două autoturisme s-au tamponat în apropierea unui peco de la ieșirea din Remetea Mare. Vina o poartă un șofer în vârstă de 38 de ani. Bărbatul se îndrepta înspre Izvin, atunci când nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, condus de un…

Gelu Stan, cunoscutul om de radio și muzicolog, a murit azi-noapte, în somn

Gelu Stan a murit la 80 de ani, azi-noapte, în somn. Pasionat de folclor, cel care și-a dedicat viața muzicii și radioului, dirijorul Gelu Stan a trecut la cele veșnice. Ascultătorii Radio Timișoara și-l amintesc pe Gelu Stan și de pe calea undelor, unde a inițiat emisiunea de dedicații muzicale cu care se trezeau ascultăîtorii…

Chioșcurile STPT, închise în primele două zile ale anului 2019

Luați-vă bilete din timp dacă vreți să călătoriți în primele zile din an cu mijloacele de transport în comun din Timișoara. Chioșcurile unde se vând bilete vor fi închise în primele două zile ale lunii ianuarie, anul 2019. STPT (Societatea de Transport Public Timişoara) transmite că punctele de vânzare a titlurilor de călătorie vor fi…

Patru ani de la întronizarea mitropolitului Banatului ÎPS Ioan

S-au scurs patru ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. ÎPS Ioan a fost întronizat după ce fostul mitropolit Nicolae Corneanu a trecut la cele veșnice. Urmare alegerii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 16 decembrie 2014, duminică 28…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.