Sport articole

În „Meciul Frăției”, Poli – Rapid, ambele echipe vor juca într-un echipament special.

În „Meciul Frăției”, Poli – Rapid, ambele echipe vor juca într-un echipament special.

La finalul partidei, toate echipamentele de joc purtate de către jucători vor fi scoase la licitație, iar banii strânși vor fi donați către Organizația „Salvați Copiii”, din Timișoara. De asemenea, la vânzare vor fi scoase și tricouri replică (fără nume și număr), la prețul de 150 de lei. Partida Politehnica Timişoara – Rapid Bucureşti se…

Poli vrea să răzbune înfrângerea cu Focșaniul, cu un rezultat bun cu Steaua

Poli vrea să răzbune înfrângerea cu Focșaniul, cu un rezultat bun cu Steaua Handbaliștii de la SCM Politehnica au plecat din nou spre Capitală, unde vor întâlni Steaua București în etapa a 12-a a Ligii Zimbrilor. Meciul e programat mâine (vineri), de la ora 16,30 în transmisiune directă la TVR 2. În drum spre București,…

Dan Alexa înainte de derby: despre Rapid, stadion, Nica și Fritz

Pentru Politehnica anul 2020 a început printr-un 0-0 pe “Dan Păltinişanu” în compania Rapidului, un joc special, ultimul cu spectatori în tribune pentru alb-violeţi şi care a marcat totodată 40 de ani de frăţie între suporterii timişoreni şi giuleşteni. Duminică, în ultimul meci oficial din acest an calendaristic cele două grupări foarte iubite ale fotbalului…

Nicolae Grigore Rapid

Rapid şi-a pus antrenor nou, chiar înaintea partidei cu Politehnica

Tehnicianul Nicolae Grigore, fost secund al selecţionerului Adrian Mutu la echipa naţională de tineret a României, a fost instalat, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal de ligă secundă FC Rapid. „Nicolae Grigore este începând de astăzi noul antrenor principal al Rapidului, revenind la clubul nostru după o pauză de 10 luni.…

covid fotbal

Două restanţe care trebuiau să se dispute miercuri, nu se mai joacă: U Cluj – Farul şi Ripi – Mioveni. Gazdele pot pierde 0-3

Două partide amânate din cauza Covid ar fi trebuit să se dispute mâine. Surprinzător sau nu, oaspeţii declară că au şi ei cazuri pozitive în echipă, iar regulamentul le dă dreptate, adică pot câştiga la masa verde cu 3-0. Cazuri care vin în momente… foarte bune! Miercuri, de la ora 14:00, era programată restanța din…

Rapid va veni la Timișoara fără antrenorul principal. Motivul este lesne de înțeles în aceste vremuri

Antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Mihai Iosif, a fost testat pozitiv la COVID-19, luni, a anunţat clubul de ligă secundă pe pagina sa de Facebook. ”Din păcate, Mihai Iosif, antrenorul nostru, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, după ce s-a testat în această dimineaţă. Miţă a prezentat aseară simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus,…

Luptătorii de la CS Heracle au obţinut în weekend cinci titluri de campioni naţionali

Cinci titluri de campioni naţionali au cucerit în weekend luptătorii de stil greco-roman de la CS Heracle. La Constanţa s-a desfăşurat, de vineri până duminică, cea mai puternică întrecere a cadeţilor din România. Încadrat la categoria 60 de kilograme, Iulian Lungu a obţinut medalia de aur, după ce a învins în finala disputată ieri, cu…

Ripensia - Astra

După o primă repriză bună, Ripensia a cedat în partea secundă a meciului de Cupă contra Astrei

Ripensia și Astra Giurgiu au jucat astăzi pe arena Electrica pentru un loc în optimile de finală ale Cupei României. După un joc cu două părți total diferite, Astra s-a calificat mai departe după ce s-a impus cu 5-1 (1-1). Trebuie însă spus că echipa pregătită de Cosmin Petruescu a fost carantinată în ultimele două…

CFR Timisoara futsal

Deși joacă în Liga 2, CFR Timișoara dă jucători la naționalele de futsal

Prima reprezentativă de futsal a României continuă pregătirile în vederea debutului în preliminariile Campionatului European din 2022, competiție care va fi găzduită de Țările de Jos, în perioada 19 ianuarie – 6 februarie 2022. Naționala României face parte din Grupa a 4-a preliminară, alături de trei reprezentante din fosta Iugoslavie: Serbia, Macedonia de Nord și…

U Craiova - Politehnica

Politehnica bate U Craiova 1948 și merge mai departe în Cupa României

Victorie de senzație pentru Poli, care învinge o echipă imbatabilă de ligă secundă, U Craiova 1948. A fost 3-1 pentru bănățeni, după un meci intens, în care s-a pus „piciorul”, dar și în care centralul Țiții a făcut „prăpăd”. După un adevărat tur de forță, Timișoara – București – Bacău – București – Craiova, „băieții…

Ripensia

Meciuri pe bandă rulantă pentru Ripensia

Din pricina cazurilor de COVID-19 din lotul echipei bănăţene, trei partide ale Ripensiei UVT au fost amânate. Ultimul joc oficial pentru roș-galbeni a fost cel de pe 7 noiembrie, 1-0, la Concordia Chiajna. Astăzi, au fost anunțate datele pentru care au fost reprogramate ultimele două jocuri amânate ale roș-galbenilor. Iată cum se prezintă acum programul…

SCM Poli - Focsani

Eșec neașteptat al handbaliștilor într-un joc în care erau favoriți cerți

SCM Politehnica Timișoara a fost depășită categoric de CSM Focșani cu 32-24, după ce la pauză era 19-12 tot pentru moldoveni, într-un meci în care bănățenii au alergat după adversari în încercarea de a recupera scorul defavorabil. Bănățenii erau favoriți cerți înaintea partidei fiind în Top 6, în timp ce moldovenii erau în partea inferioară…

Politehnica joacă în Bănie cu un singur gând, calificarea

Politehnica se reîntâlneşte mâine cu U Craiova 1948, liderul la zi al Ligii 2. De această dată jocul va conta pentru 16-imile Cupei României şi se dispută în manşă unică, în fief-ul oltenilor. Alb-violeţii au pregătit acest meci la Bucureşti, antrenându-se pe arena din Regie, după remiza din campionat înregistrată la Bacău. „Mergem clar cu…

Handbaliștii au undă verde. Vor juca la București cu Focșaniul

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara fac deplasarea la București pentru meciul de campionat din etapa a 11-a, programat mâine cu CSM Focșani. Spre deosebire de testările dinaintea etapei precedente, rezultatele tuturor jucătorilor au fost negative, astfel că ei se pot afla pe teren, mâine (vineri) în sala Rapid. Ora de start a partidei a…

Maradona

Doliu în lumea fotbalului! Legendarul Diego Maradona a decedat la 60 de ani

Şoc în lumea fotbalului mondial! Diego Armando Maradona, unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului, s-a stins din viaţă, astăzi, la 60 de ani. Cel mai important ziar din Argentina, publicația Clarin, anunţă că Maradona a suferit un stop cardiorespirator, în locuința sa din Tigre. Informația a fost confirmată și de Matias Morla, avocatul…

Aerostar - Politehnica

S-au înecat la mal. Poliștii, privați de victorie în prelungirile partidei de lângă aeroportul băcăuan

Politehnica Timisoara a fost la un pas de a obține o nouă victorie importantă în deplasare, la Bacău, pe terenul uneia dintre codașe, Aerostar. Neșansa, brigada de arbitri și neatenția din final au făcut ca trupa viola sa obțină doar un punct, 2-2. Poli a început bine jocul, putea obține două lovituri de la 11…

Savo Slavuljica

În sfârșit, reintrăm pe semicerc! Poli poate juca vineri cu Focșaniul

După o lungă pauză, dar și o neprezentare din cauza Covid, SCM Poli Timișoara revine în arenă, asta dacă toate testele echipei vor ieși negative. În sfârșit echipa îl va putea utiliza pe unul din jucătorii veniți din vară. Handbalistul Politehnicii Timișoara Savo Slavuljica ar putea debuta la formația alb-violetă în jocul de campionat din…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.