Timişoara Saracens va participa pentru a doua oară în ultimii trei ani în Challenge Cup, a doua competiţie ca importanţă din Europa. Ţinând cont de problemele cu care se confruntă echipele româneşti, conducătorii clubului bănăţean au pus la cale un plan de a întări echipa pentru confrunătările europene.
Birlica rămâne ultimul mohican! A plecat și optimistul Neaga
ACS Poli Timişoara merge mai departe. Cumva! Cu datorii la toată lumea, fără mari perspective şi acum şi fără antrenor. Asta după ce managerul sportiv-tehnician Rică Neaga a părăsit şi el „corabia”.
Timișoara Saracens va juca în Challenge Cup. Robu: Nu se poate ca o primărie să susțină totul din punct de vedere al banilor
Au pierdut în aprilie calificarea în sezonul 2018/19 al Challenge Cup în fața lui Heidelberger RK, dar rugbiștii de la Timișoara Saracens vor juca totuși în această competiție, cel puțin teoretic. Cea mai de succes echipă din Timișoara a rămas însă fără principalul finanțator, iar primarul Nicolae Robu spune că bugetul local nu-și mai poate asuma cheltuieli suplimentare.
Sondajul lui Robu: Fanii lui ASU vor… fuziunea cu ACS! Primarul spune că nu ține cont de „venin” și va analiza situația
ACS Poli a retrogradat din nou. Cu datorii mari și rate lunare de zeci de mii de euro, clubul merge mai departe. Cel puțin așa susține primarul Nicolae Robu, care a făcut și un sondaj din care a rezultat, la mică diferență, că fanii ASU – evident, cei care mai au acces pe pagina acestuia – vor fuziunea cu ACS! Edilul spune că va acționa după ce se va edifica asupra mai multor aspecte.
Simona Halep câștigă Roland Garros-ul! La 40 de ani de la victoria Virginiei Ruzici
Număr 1 cu adevărat! După 3 finale de Mare Şlem pierdute, dintre care două chiar la Paris, Simona Halep şi-a îndeplinit în sfârşit visul. Este numărul 1 mondial, dar, cel mai important, a câştigat turneul de la Roland Garros, după o nouă finală nebună.
Cosmin Petruescu, prezentat oficial la Politehnica
Este oficial! Divizionara secundă Politehnica Timişoara intră în „era Petruescu”. Antrenorul originar din Lugoj a preluat echipa şi va conduce primele antrenamente spre sfârşitul acestei luni.
Halep o bate pe Muguruza, rămâne pe primul loc și joacă din nou finala de la Roland Garros
Joc aproape de perfecţiune şi un rezultat pe măsură! Simona Halep a trecut clar în semifinale de Garbine Muguruza și a reușit să se califice în cea de-a treia finală de Mare Șlem de la Roland Garros.
Născuţi învingători. Generaţia 2005 de la Electrica, o campioană cu pedigree
Performanţă deosbită pentru echipa sub 13 ani a Electricii 1929 Timisoara. Echipa de lângă Gara Mică a câştigat mai multe titluri importante încă de la înfiinţarea grupei. Turneele de copii Gheorghe Ola, Gheorghe Ene, iar la Under 13 ani, titlul pe judeţul Timiş, cu 247 de goluri marcate şi doar 6 primite în 28 de partide.
Cu jucători gajaţi la ANAF, ACS Poli se pregătește de un nou sezon
În pofida unor zvonuri, ACS Poli nu se va desființa, urmând să joace de la toamnă în Liga a II-a. Patronul neoficial al echipei, Nicolae Robu, admite însă că situația e destul de grea la club, unul din motive fiind faptul că există jucători gajați la ANAF.
Despărțire emoționantă la Agroland. A plecat căpitanul
UVT Agroland și coordonatoarea Diana Balintoni se despart la finalul sezonului 2017/2018, în care Timișoara a impresionat în elita voleiului feminin românesc. Cele două părți au convenit de comun acord să nu prelungească înțelegerea care a expirat la 31 mai.
Conducerea lui Poli vrea restart. Pentru promovarea în Liga I în 2019
Retrogradată sâmbătă, Poli îşi face planuri de viitor, chiar dacă în acest moment nimic nu este sigur. Într-un comunicat postat pe site-ul clubului se vorbeşte despre un restart şi rezolvarea problemelor financiare.
Şi aurul vine la Timişoara! Puştoaicele de la baschet au ocupat locul 1 la categoria sub 14 ani
Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi” din Braşov a găzduit, în perioada 30 mai – 3 iunie, meciurile Turneului Final al Campionatului Naţional U14, feminin. Cele mai valoroase şase echipe din ţară și-au disputat tricourile de campioane.
Teoria conspiraţiei: arbitrii au trimis-o pe Poli în B
Poli Timişoara a pierdut până la urmă pe mâna ei lupta cu prima ligă, dar rămân multe semne de întrebare. Printre ele, corectitudinea arbitrilor în partidele în care a fost implicată Poli.
De ce a retrogradat Poli: Din cauza arbitrilor, a „autosuficienței” și a „lipsei de suflet” a jucătorilor. Explicațiile primarului Robu
Pentru a treia oară în scurta sa existență de numai 6 ani, ACS Poli părăsește Liga I. Nicolae Robu spune că retrogradarea e nedreaptă, dar acuză și modul discreționar în care alte cluburi au putut primi bani publici. El dă vina și pe jucătorii și antrenorii care au fost preocupați „numai și numai de bani”. La club sunt încă salarii neplătite de luni bune.
Salvati in minutul 85, retrogradati in minutul 90
Misiunea s-a dovedit imposibilă pentru Poli Timişoara în încercarea de a supravieţui în prima liga. Ca echipa lui Neaga să ajungă pe un nesperat loc de baraj, trebuia să învingă la Chiajna, iar Juventus București să bată pe „teren propriu”, la Voluntari, pe… FC Voluntari.
Victorie la final, după un meci spectaculos. Ripensia bate în prelungiri Miroslava
Partida dintre Ripensia si echipa „celebrilor” Agrigoroaei, Căruţă, Asăvoaei sau Viorică, adică Ştiinţa Miroslava, nu a fost floare la ureche pentru gazde. Chiar dacă era deja retrogradată, formaţia oaspete a făcut un meci bun pe terenul bănăţenilor, dar Ripi s-a impus după un final nebun cu 3-2 (0-1).
Spectacol total la volei cu ocazia Zilei Copiilor
Sala de sport „Mircea Albu” din cartierul Dacia a fost locul de desfaşurare a unei frumoase competiţii de volei, rezervate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie. Competiţia, care a început de dimineaţă şi s-a terminat seara, a adunat la start, pe două secţiuni – minivolei şi speranţe – cluburile CSS Bega Timisoara, ACS Phoenix Timisoara, CSS Lugoj, CSS Caransebeş, CS Şoimii Lipova, CSS Provolei Arad şi Şcoala Generală 30.
Politehnica Timișoara s-a înțeles cu un antrenor nou pentru sezonul 2018/2019
După despărţirea de Bogdan Andone, Politehnica Timişoara a negociat cu doi antrenori în vederea preluării băncii tehnice. Cosmin Petruescu şi Romică Buia, cei doi tehnicieni ofertaţi de echipa timişoreană, au spus pas, din motive diferite. În aceste condiţii, Politehnica Timişoara a mers pe mâna lui Antonio Foale, antrenor din cadrul clubului.
Adio performanțe? Dan Dinu pleacă dezamăgit de la cea mai performantă echipă a Banatului
Moment greu la Timișoara Saracens, chiar imediat după câștigarea celui de-al zecelea trofeu din ultimii ani. Cel mai important om din istoria clubului bănățean, cel care se identifică cu aproape un deceniu de performanță a luat decizia de a se retrage.
Două medalii de aur și una de argint pentru Warriors la finalul sezonului regional de minirugby
Warriors Timișoara a dominat cu destulă autoritate toate etapele Campionatului Regional de minirugby, zona Transilvania, și va merge în rundele finale, unde se dau medaliile naționale, cu toate cele 3 echipe, cu copiii de sub 8 ani și cu juniorii de 10 ani și cu cei de 12 ani.