Miercuri, 26 iulie va începe la Timișoara Campionatul European de volei pe plajă masculin și feminin U22. Piața Victoriei va deveni locul principal de desfășurare a activităților și cartea de vizită a competiției. Intrarea spectatorilor este liberă. Campionatul European se va desfășura între 26 și 29 iulie și va fi precedat de meciurile de calificare…
SCM Poli se reunește la începutul săptămânii viitoare
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara încep pregătirile pentru un nou sezon în prima zi a săptămânii viitoare. Reunirea se va produce mâine, la ora 18.00, la Stadionul Știința. Primele meciuri de verificare vor fi în zile de 28 și 29 iulie, cu ocazia unui turneu în Baia Mare, la care participă CS Minaur Baia…
Alpinist de nota 10*! Horia Colibăşanu a ajuns, fără oxigen suplimentar pe al zecelea vârf de peste 8.000 de metri/VIDEO
O nouă reușită pentru alpinismul românesc: timişoreanul Horia Colibășanu a urcat pe vârful Broad Peak (8051 m). Acesta este cel de-al zecelea său vârf de peste 8000 de metri. În această dimineață, la 11:17 (ora României), sportivul român a reușit să urce pe vârful Broad Peak, al 12-lea munte ca înălțime de pe planetă, fără…
Rugbiștii încheie a doua săptămână de pregătiri. Un jucător aflat în probe a semnat
SCM USV Timișoara a pus accentul pe pregătirea fizică și în cea de-a doua săptămână de după intersezon. Unul dintre cei doi jucători aflați în probe a fost reținut în lot și a semnat un contract valabil până la 31 decembrie 2024. Este vorba despre un rugbist din naționala Kenyei, Mumbi Melvin Thairu. Născut la…
Se dă startul la cea de a 12-a ediție a Cupei Max Ausnit la ciclism
Lugojul găzduieste, duminică, 23 iulie, cea de a 12-a ediție a Cupei Max Ausnit. Considerată până în acest an, neoficial, cea mai importantă cursă de o zi din România, începând cu acest an a primit și confirmarea internațională, fiind prima competiție de ciclism de șosea de o zi din țara noastră inclusă în calendarul Uniunii…
CSU Politehnica, reprezentată la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu. Emil Dăncăneț va înota pentru România
CSU Politehnica va fi reprezentată la Jocurile Mondiale Universitare de Vară de la Chengdu, din China. Timișoreanul Emil Dăncăneț se va număra printre cei care vor face parte din lotul de natație al României, care va concura la competiția ce se va desfășura în perioada 28 iulie – 6 august 2023. Emil Dăncăneț, înotătorul Clubului…
Ceva e putred în… club! De la vicecampioane a plecat şi golghetera, ajungându-se la un total de 13 jucătoare
13 jucătoare plecate, cu sau fără voia lor. La Politehnica Timişoara, vicecampioana en-titre la fotbal feminin lucruri bizare continuă să se petreacă. După ce clubul a renunţat la 9 jucătoare, una de naţională, altele foarte importante, gruparea mai anunţă plecarea a încă patru fotbaliste. Una dintre le este golghetera din ultimul sezon. Politehnica Timișoara anunță…
Echipa de baschet şi-a luat „conducător” din SUA
Lotul echipei SCM OHMA Mozzart Bet se completează cu americanul Tyreek Scott-Grayson. Născut la 4 septembrie 1998 (24 de ani) și înalt de 1,98 metri, Tyreek joacă pe poziţiile 1 şi 2. El va începe la Timişoara primul sezon de baschet în afara SUA, venind de la Old Dominiom University (Norfolk, statul Virginia), echipă care…
Cel mai bun marcator al echipei, rămâne pentru încă un sezon
Unul dintre jucători de bază ai echipei de baschet SCM OHMA Mozzart Bet, Igor Kesar, a decis să continue în alb-violet. Pivotul sârb și-a pus semnătura pe un contract valabil în sezonul 2023/2024. Pentru jucătorul în vârstă de 30 de ani și înalt de 2.10 metri este al doilea sezon în maioul SCM OHMA Mozzart…
Poliștii s-au reunit în vederea pregătirii noului sezon. Echipa alb-violetă este singura reprezentantă a Timișoarei în Liga 3
Luni spre seară, la stadionul Dan Păltinișanu a avut loc reunirea echipei de fotbal Politehnica Timișoara. Fără antrenorul principal Paul Codrea, aflat încă în concediu, ședința de pregătire a fost condusă de antrenorul secund Antonio Foale și de preparatorul fizic Remus Datcu. 31 de jucători s-au aflat la reunire, din lotul vechi, nou legitimați, dar…
Adio, Ripensia! Echipa timișoreană nu își permite nici Liga 3 și va continua doar în sectorul juvenil
Timișoara, capitala marilor orașe care nu își permite un fotbal decent! Iar clubul Ripensia contribuie din plin la acest „deziderat”: bineînțeles, dă vina pe infrastructura sportivă, dar baza din Ciarda Roșie e eligibilă pentru Liga 3, dar nu se vrea. Sau așa se întâmplă când un nume de legendă intră pe mâna amatorilor, sau a…
Atletele de la CSU Poli, medalii la Campionatul Național de seniori și U23, la Craiova
Rezultate bune în Bănie. Atletele de la CSU Politehnica Timișoara nu s-au întors cu mâna goală de la Campionatul Național de Seniori și U23 (tineret), care a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Craiova. Au fost obținute două medalii, câte una la tineret și la seniori, dar și alte performanțe notabile. În proba de…
Internaționalele României de juniori la tenis și-au desemnat câștigătorii
Tivoli Trophy, adică Internațiomnalele de juniori ale României la tenis au ajuns la ediția cu numărul 27. Organizată exemplar la Arena Tivcoli din Ghiroda, competiția a ținut o săptămână și a reunit sportivi din zeci de țări. Marele câștigător din competiția băieților a fost Ștefan Haită, sportiv venit din calificări, și care în drumul spre…
Și a fost spectacol și a fost voie bună, odată cu derby-ul din Fabric/FOTO
Celebrul meci dintre Căsătoriți și Necăsătoriți a avut loc în acest weekend pe arena Electrica, într-o atmosferă de sărbătoare, așa cum îi stă bine unui adevărtat derby, care are origini încă din perioada interbelică. Tradiția s-a ținut și în acest an, iar voia bună a fost prezentă pe tot parcursul programului. Organizatorii au ținut să…
Rugby cu inima! Codruț Nicorici, omul din spatele Warriors Timișoara
Warriors este în acest moment unul din cele mai bune cluburi de rugby dedicate copiilor. Cu rezultate bune în fazele regionale și naționale ale campionatului, Warriors este mai mult decât o echipă, este o familie. Ca totul să meargă bine, aici se implică fiecare: copil, părinte, profesor, antrenor, susținător, fan. Sute de copii s-au bucurat…
Finala se joacă sâmbătă! Vorbim de celebrul meci dintre Căsătoriți și Necăsătoriți din zona Fabric
Ce Poli – CFR, ce Poli – Ripensia? În Frabric, unul este derbiul. Meciul dintre Căsătoriți și Necăsătoriți, care s-a jucat prima dată în perioada interbelică. De atunci, cu excepția unor ani, partida s-a jucat în fiecare vară. Acum se va disputa sâmbătă, de la 18.30 pe deja „legendara” arenă Electrica. Se vor disputa două…
Loturile naționale feminine de scrimă ale României de juniori și cadeți se pregătesc de un cantonament ca în Occident, la Timișoara
Pentru o săptămână, CSU Politehnica Timișoara va fi gazda loturilor naționale feminine de scrimă ale României, categoriile juniori și cadeți. Printre sportivele care vor face parte din cantonamentul ce va include sesiuni speciale de nutriție, lecții de educație financiară, dar și ore de psihologie sportivă se numără și trei dintre scrimerele CSU Poli – Ingrid…
SCM USV Timişoara continuă să alimenteze naţionalele României de rugby
Federația Română de Rugby a anunțat lotul pentru cel de-al doilea cantonament al naționalei. Dacă în primul stagiu de pregătire au fost 50 de jucători, acum lotul se reduce la 44. FRR anunță că este vorba tot despre un „lot lărgit”, iar echipa bănăţeană dă șase rugbiști. Ciprian Chiriac, Vlad Neculau, din pachetul de înaintare,…
Vali Velcea, portarul celor de la Venezia, primul la Bac la LPS Banatul
Unul dintre tinerii bănăţeni, care trebuie urmărit în următorii ani, a trecut cu brio examenul maurităţii. Legitimat la Venezia în liga secundă italiană, după un prim sezon în străinătate la Genoa, talentatul portar şi-a arătat abilităţile şi la Bacalaureat 2023. Deşi de-a lungul anilor i s-a pus şi beţe în roată, Vali a promis că…
Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Variaş
Începînd cu dat de 1 iulie, la cunoscutul ştrand din Variaş, se fac cursuri gratuite de înot pentru copii. Aceste cursuri au intrat în obişnuinţă, desfăşurându-se în fiecare an. Înotul este considerat cel mai sănătos sport şi tocmai de aceea este recomandat tuturor persoanelor şi în special copiilor. Copiii din Variaş au posibilitatea ca, în…