Muzeul Național de Artă împrumută Muzeului de Artă Timișoara, pe baza unui contract, de vreo 12 ani, câteva zeci de lucrări semnate Corneliu Baba. Când MNAR a cerut un inventar de la Timișoara, acesta a ieșit pe minus cu 4 lucrări. Ele sunt „neidentificate” într-un depozit și nu se știe de ce n-au fost expuse. Situația este incredibilă, mai ales că vorbim de lucrări de patrimoniu!
Timisoara Capitala Culturala Europeana 2021: 200 de milioane de euro, Nobel, Grammy, cereri de demitere / FOTO
Artă în cartiere, instalații arhitecturale în Gara de Nord, ziduri care nu despart – cam așa arată programul pe 2018 al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană. Unii l-au apreciat, alții l-au contestat, primarul Nicolae Robu s-a declarat în mare mulțumit, dar a spus că vrea, până în 2021, trupe de Grammy și laureați de Nobel. Și a fost cerută, din nou, demiterea echipei executive.
Anul Nou Lunar, celebrat la Timisoara
Timișorenii îndrăgostiți de cultura Asiei sunt așteptați, la finele săptămânii, să celebreze una dintre cele mai importante sărbători în Coreea. Este vorba despre Anul Nou Lunar.
Cateva zeci de lucrari semnate Corneliu Baba, luate inapoi de Muzeul National de Arta. Din vina Muzeului de Arta Timisoara
Muzeul de Artă al Timișoarei, Capitală Culturală Europeană 2021, este prins în ofsaid! Pentru că nu a respectat contractul, instituția condusă de Victor Neumann va rămâne fără mai multe lucrări semnate Corneliu Baba, împrumutate de la Muzeul Național de Artă. Acestea urmează să fie luate din Palatul Baroc, în prezența unui avocat, și duse la București.
Pescari, pregatiti-va! Cea mai mare expozitie din vestul Romaniei sta sa inceapa
Cea mai mare expoziție dedicată celor pasionați de pescuit din partea de vest a țării are loc la finele lunii februarie, la Timișoara. Timp de trei zile veți găsi acolo tot ce aveți nevoie pentru hobby-ul vostru. Intrarea este liberă.
Vrei sa fii vedeta populara? Hai la preselectie
„Vedeta populară,” showul de folclor de la TVR, va avea și al doilea sezon. Televiziunea națională anunță o serie de preselecție pentru îndrăgita emisiune de divertisment. Una dintre ele va avea loc la Timişoara, spre finele lunii februarie.
Lacate pentru indragostiti, pe pasarela de la Parcul Copiilor
La Timișoara, de Valentine’s Day, îndrăgostiții au ocazia să-și pecetluiască iubirea cu lacăte. Pot face acest lucru pe podul de lângă Parcul Copiilor, chiar în 14 februarie.
Dobra (PSD): Sa nu transformam Timisoara Capitala Culturala intr-o disputa politica
Proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 este, de câteva săptămâni, în centrul unei dispute aprinse. Dincolo de zvonuri și „comploturi”, președintele PSD Timiș, Călin Dobra, spune că partidele ar trebui să se ține deoparte de acest proiect, pentru binele comunității.
Petre, Puia, Tulgara: Cele trei gratii, in premiera la Teatrul National Timisoara
A doua lună din 2018 aduce prima premieră a anului la Teatrul Național Timișoara. Este vorba despre „Cele trei grații”, un spectacol de și cu Mălina Petre, Mirela Puia și Luminița Tulgara.
Alergare inedita in Timis: ultimul ramas in cursa castiga!
În Timiș va avea loc un eveniment de alergare la care nu câștigă cine ajunge primul, ci acela care… este ultimul! Mai mult, cel rămas în cursă își va putea recupera și din banii dați la înscriere. De aici și numele cursei – Make it Back!
Grupuri pe WhatsApp si noi comisii si consilii la primarie: solutiile lui Robu pentru Capitala Culturala
Întâlnirea maraton de luni seară, la care au participat câteva zeci de oameni de cultură din Timișoara i-a dat idei primarului Nicolae Robu. Acestea a anunțat, pe Facebook, ce vrea să facă pentru a împăca toate părțile și a face mai eficientă munca la proiectul Capitală Europeană a Culturii. Rămâne de văzut cine va face parte din noile structuri pe care le vrea edilul.
Dupa 33 ani de uitare, Sinagoga din Fabric va fi readusa la viata. Va deveni, in sfarsit, sala de spectacole
Timișoara va avea un nou spațiu cultural neconvențional. Este vorba despre sinagoga din Fabric, de a cărei readucere la gloria de altă dată se va ocupa, de acum încolo, Primăria Timișoara. Vechiul lăcaș de cult, închis de peste 30 de ani, fusese concesionat Teatrului Național.
Timisoara, first: cinci ore cu scantei, despre Capitala Culturala a Europei. Schimbarea incepe din aprilie / FOTO
Discuția cu „actanții culturali” convocată luni după-amiază de primarul Nicolae Robu a durat aproape cinci ore și a fost cu scântei și cuvinte grele. Sunt orgolii mari în Capitala Culturală Europeană 2021 și, dacă nu se va trece peste ele, rezultatul nu are cum să fie unul onorabil. Sunt multe de rezolvat, iar schimbarea ar trebui să înceapă din aprilie.
Nicolae Robu ii cere lui Victor Neumann sa faca un pas in spate in proiectul Timisoara Capitala Culturala Europeana
Prezența directorului Muzeului de Artă, Victor Neumann, în boardul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, nu face bine proiectului. Este declarația primarului Nicolae Robu, la dezbaterea de luni seară. Directorul executiv al ATCCE este Simona Neumann, iar unii oameni de cultură din oraș au reclamat „confiscarea”, de către familia Neumann, a proiectului.
Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana are nevoie, teoretic, in acest an, de 3,8 milioane de euro
Vreți să știți ce se va întâmpla în acest an în proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021? Aveți răbdare încă o săptămână, până când programul pe 2018 va fi prezentat oficial. Directorul ATCCE, Simona Neumann, a spus, luni, de câți bani ar fi nevoie și a încercat să explice ce se poate și ce nu.
Robu se intalneste cu oamenii de cultura. Pentru emiterea de idei de mai bine
Mai din scurt decât întâlnirea cu tinerii, primarul Nicolae Robu anunță acum o acțiune similară cu „personalitățile culturale ale orașului”. Tema este titlul de Capitală Europeană a Culturii, pe care Timișoara îl va deține în anul 2021, iar evenimentul este programat chiar luni după-amiază.
Competitia barcilor trasnite se intoarce. Aduna peturi si cartoane si hai pe Bega!
Ce poți face cu pungi de plastic, peturi, doze de cola sau bere și niște carton? Le duci la reciclat, desigur, dar, înainte, poți face din ele o barcă și te poți distra alături de colegi la cea mai neobișnuită cursă care are loc pe Bega. Încep înscrierile la „Make it! Race it! Recycle it!”.
Revolution Festival, la editia a patra. Biletele la preturi speciale, scoase la vanzare din 7 februarie
Șapte scene, program de zi, spectacole de noapte, petreceri de toate feluri, lac, pădure, mâncare bună, prieteni dragi, muzică, dans. E a patra ediție a Revolution Festival, care, în acest an, are loc în perioada 31 mai – 2 iunie. Biletele la preț Early Bird vor fi scoase la vânzare pe 7 februarie.
A apărut revista Helion Online, numărul 80
Revista Helion Online, a clubului de literatură SF și fantasy Helion, sprijinit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, publică povestiri science-fiction, fantasy, horror, mystery & thriller, recenzii de cărți și cronici de filme SF. Numărul 80, primul pe anul 2018, are următorul sumar: Editorial La început de an, de Daniel Timariu Laborator SF Pulsar, de Liviu Surugiu…
S-a dat startul inscrierilor la Timotion. Sunt 6 curse si 18 proiecte pe care le poti sustine
A patra ediție Timotion, cel mai mare eveniment de alergare și de strângere de fonduri în scop caritabil din Timișoara, are loc pe 22 aprilie. Sunt 6 curse și 18 proiecte, care acoperă, din acest an, și județele Hunedoara și Arad. S-a dat acum startul la înscrieri.