Timp liber articole

academia mămicilor

Paradis pentru cititori! Festivalul International de Literatura revine la Timisoara

Paradis pentru cititori! Festivalul International de Literatura revine la Timisoara

Trei zile cu și despre literatură. Asta li se pregătește timișorenilor care vor trece în această săptămână pe la noua ediție a Festivalului Internațional de Literatură. Alături iubitorii de carte se vor afla invitați speciali precum Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu sau Mircea Mihăieș.

Praga, calatorie in timp in Orasul de Aur / FOTO

E de ajuns să ştii că este situată în Boemia centrală şi deja gândul la o localitate aflată într-o regiune cu un asemenea nume primeşte brusc un aer melancolic. Praga este una dintre cele mai cochete şi mai atractive capitale europene, un vechi oraş regal care atrage anual peste patru milioane de turişti și reuşeşte să-şi păstreze aerul de măreţie de demult.

Nu e actrita de comedie, dar i-a iesit: premiu important pentru Claudia Ieremia

A plâns prin parcuri până să-i iasă rolul, dar acum începe să adune premiile. Claudia Ieremia a fost desemnată cea mai bună actriță într-un rol principal la Festivalul Național de Comedie, de la Galați. Ortansa, din „Proștii sub clar de lună”, i-a adus vedetei Teatrului Național Timișoara această distincție.

Cum se printeaza 3D un dinozaur? Care e teoria bulelor de sapun? Aflati la Zilele Stiintei / FOTO

Timișoara este, în acest sfârșit de săptămână, gazda unui eveniment spectaculos. Este vorba despre Zilele Științei, unde curioșii vor putea să asiste la o mulțime de experimente interesante, să vadă cum se printează 3D un dinozaur, să asculte curiozități despre jocurile pe calculator sau să descopere teoria bulelor gigantice de săpun.

Masinile de epoca au poposit in centrul Timisoarei, la Retroparada / FOTO

„Retroparada Toamnei”, devenită deja tradiție pentru locuitorii orașului de pe Bega, a reunit în centrul Timișoarei câteva zeci de bijuterii pe patru roți. Mașinile de epocă au fost expuse în Piața Victoriei, unde au fost admirate de sute de curioși. De aici, vehiculele au plecat în parada pe bulevardele urbei.

Pan: Aventuri în Ţara de Nicăieri sub 3D (cronică de film)

La Cinema City rulează zilele acestea o nouă ecranizare a celebrei povestiri „Peter Pan”, scrisă de J. M. Barrie în 1904. Scenariul trece pe lângă povestea cunoscută a lui Peter Pan preluând din mers pirații, zânele și băștinații și amestecându-i într-o poveste asemănătoare, dar nu la fel. Filmul mizează foarte mult pe efectele 3D, de

Festivalul International de Dans Timisoara: cinci zile in care n-aveti timp de plictiseala

Timișoara dansează! Ediția a treia a Festivalului Internațional de Dans din Timișoara, cel mai amplu eveniment de dans din partea de vest a țării, stă să înceapă. Veți putea vedea competiții de tango argentinian, dans contemporan, dans de societate, dansuri caraibiene sau dansuri sportive, dar vor avea loc și seminarii tematice, concerte, flash-mob-uri și petreceri dansante.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.