Zece zile de distracţii ungureşti, pentru maghiari şi români, la câţiva kilometri distanţă de graniţă. Asta se anunţă, de vineri, la Szeged, cel mai apropiat mare oraş maghiar de graniţa Timişului.
DJ Project, petrecere nebuna in Heaven Studio
DJ Project, Deepside Deejays și DJ Sava&Andreea D au făcut un show incendiar, joi seară, în Heaven Studio. Aniversarea a zece ani de existenţă și lansarea unui nou album „Best of” al trupei DJ Project au adus în club o mulțime de tineri.
„Don Carlos”, intr-o noua montare la Teatrul German
Teatrul German de Stat Timişoara pregăteşte penultima premieră a stagiunii curente, „Don Carlos”, de Friedrich Schiller. Alexander Hausvater semnează versiunea scenică şi regia spectacolului. Premiera are loc sâmbătă, 21 mai, la ora 19.
Caravana frumusetii, pentru mame si fiice
Tinerele care se simt frumoase şi ştiu că au moştenit această calitate de la mamele lor sunt aşteptate, până sâmbătă, la mall. Ele pot deveni parte a unui proiect internaţional de artă fotografică.
Concertul lui Al Di Meola a fost amanat
Concertul pe care Al Di Meola urma să îl susţină, vineri, la Timişoara, este reprogramat pentru săptămâna viitoare, în intervalul 19-23 mai.
DJ Project implineste 10 ani
DJ Project aniversează, joi seară, zece ani de la înfiinţare. Petrecerea e la Heaven Studio şi e doar începutul pentru un weekend plin de evenimente destinate petrecăreţilor timişoreni.
Gregg Braden – Trezirea la punctul zero
Există un proces de schimbări fără precedent ce se desfăşoară pe Pământ. Tu eşti o parte din acea Schimbare. Fără cunoaşterea graniţelor artificiale ale religiei, ştiinţei sau tradiţiilor mistice antice, Schimbarea este caracterizată în inversări dramatice a parametrilor fizici ai Planetei, şi însoţită de o transformare rapidă în înţelegerea, perpepţia şi experienţa umană. Această perioadă…
Weekend plin in Pantheon
Residence Deejays şi Frissco vor susţine, vineri, un concert în club Pantheon. Noul single al trupei va fi lansat oficial în toată Europa pe 28 mai. Single-ul se numeşte „Echo” şi cuprinde remixuri r&b, jazz, garage, dubstep, drum&bass şi o variantă acustică înregistrată live.
Preselectie in Club Youtopia
George Hora şi club Youtopia caută tineri doritori pentru a face figuraţie în noul videoclip Sign & Dj Andy. Piesa „You got me” este produsă de George Hora, iar prelecţia va începe joi seară, la ora 23.
Bijuterii din fleici, dupa modelul Lady Gaga!
Adrian Haiduc va prezenta, vineri noaptea, în Bucureşti, o colecţie de bijuterii din carne, „BCarnal”. Copane de pui, aripioare, ciosvârte din porc şi vită vor deveni accesorii fashion, înşirate ca mărgelele în coliere şi atârnate pe post de cercei.
Cinemateca religioasa, in Aula Magna a UVT
La Timişoara a fost inaugurată, marţi seara, prima cinematecă religioasă din România. Aceasta se ţine în Aula Magna a Universităţii de Vest, primeşte gratuit cinefilii şi beneficiază de binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului.
Al Di Meola, un nou concert la Timisoara
Al Di Meola vine, din nou, la Timişoara. Concertul faimosului chitarist, care îşi va prezenta cel mai recent album, „Pursuit of Radical Rhapsody”, va avea loc vineri, de la ora 20, la Filarmonica Banatul.
Troc Ad Hoc, la o noua editie
Duminică după amiază, cine vrea să schimbe obiectele de care s-a plictisit cu altele poate lua parte la o nouă ediţie a Trod Ad Hoc, iniţiat de Asociaţia Cloud Factory.
O vrajitoare foarte foarte… pisica
Un filmulet cu o pisica mare vrajitoare ce incearca in zadar sa cheme spiritul unui soricel 🙂 Filmuletul are peste 4.000.000 de vizite!
Jazz german, in Club Bunker
Un week-end de jazz se anunţă, sâmbătă şi duminică, în Clubul Bunker. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German, Ministerul pentru Ştiinţă, Cercetare şi Artă Baden Württemberg şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti. Intrarea este liberă.
Gaudeamus a demonstrat: timisorenii iubesc cartile
A şaptea ediţie a Târgului Gaudeamus a tras cortina duminică seară. Organizatorii evenimentului au anunţat bilanţul: 56 de edituri, aproximativ 14.000 de vizitatori şi un nou record în ceea ce priveşte donarea de cărţi.
Concert clasic, cu „acompaniament” de tab si „scorpioni”
Muniţie de manevră, artificii, taburi şi scorpioni galbeni. Plus arii celebre sub clar de lună, duminică seara. Pe scurt, reţeta de succes pentru un nou concert de Ziua Europei, dedicat de Filarmonica Banatul „Scorpionilor galbeni” din Batalionul 32 Infanterie Mircea.
Petrecere pe cinste in Drink’s Cabine
Micul club Drink’s Cabine a găzduit, sâmbătă seară, o petrecere ad-hoc, pigmentată din belşug de coverurile cântate de formaţia Exiled Band.
Narcotic Sound, in Heaven
Surprizele s-au ţinut lanţ, sâmbătă noaptea, în Heaven Studio. Concertul Narcotic Sound & Christian D a încins atmosfera, asta şi datorită dansatoarelor care au făcut show.
Spectacol-eveniment britanic, pe scena FDR
Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti a început, sâmbătă, cu cu spectacolul-eveniment „The Thrill of It All”, al companiei britanice Forced Entertainment.