Pompierii vor avea acces în toată zona centrală, după ce le vor preciza exact reprezentanților primăriei care sunt punctele nevralgice. Asta, după ce angajații ISU abia au reușit să intre în Piața Unirii, unde, din fericire, a fost doar o alarmă falsă. Stâlpișorii și bilele care blocheză intrarea mașinilor în zona pietonală împiedică și mașinile de intervenție.
Hardughia din Parcul Alpinet a fost pusa jos! Cel putin pentru moment / FOTO
Terasa ilegală din Parcul Alpinet este istorie. Cel puțin pentru moment! La mai bine de trei săptămâni de la emiterea dispoziției de demolare, muncitorii lucrau de zor, vineri dimineață, la îndepărtarea ultimelor scânduri. Construcția a fost ridicată ilegal, pe o suprafață aproape dublă decât cea câștigată prin licitație.
Ca la noi la nimeni! Fum la Vicariatul Sarbesc, iar pompierii abia au putut sa intre in Piata Unirii! / FOTO
Alertă în centrul Timișoarei, după ce un trecător a văzut fum ieșind de la Vicariatul Sârbesc. Pompierii, poliția și echipajul SMURD s-au prezentat la fața locului, dar s-a dovedit că totul a fost doar o alarmă falsă. Problema este însă alta! Mașinile de intervenție abia au putut să intre în Piața Unirii, din cauza gardurilor și stâlpișorilor.
Sase localitati primesc 0 lei de la CJ Timis, din TVA si impozite! Noi dispute PNL-PSD
Liberalii cer în continuare, pentru localitățile în care au primari, minimum 35% din suma totală care trebuie împărțită pe așa-numitul criteriu 4, referitor la sumele defalcate din TVA și impozitul pe venit. Banii vor fi alocați în viitorul plen al CJ Timiș. Șase localități nu primesc însă nimic. Explicația: au primit fiecare peste 3 milioane de la Ministerul de Finanțe. Altfel spus, ar trebui să le ajungă, fiindcă sunt alții mult mai săraci!
Zarurile au fost aruncate: Marius Craina, candidatul PSD la Primaria Timisoara
Anunțul oficial nu s-a făcut încă, poate și în așteptarea președintelui Sorin Grindeanu plecat la schi în Austria. Toată lumea din zona decizională a PSD a fost înștiințată că numele candidatului partidului la Primăria Timișoara este bătut în cuie. Și anume e vorba de Marius Craina, directorul Spitalului Județean.
Marius Craina nu vrea sa fie rector la UMF! Ce planuri… medicale are potentialul candidat al PSD la Primaria Timisoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a intrat în focul alegerilor, care se vor încheia abia în luna martie. Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, risipește zvonurile care îl dădeau drept unul dintre candidații pentru funcția de rector și anunță că altele îi sunt planurile de moment.
Traficanti de droguri de mare risc, ridicati de politisti la Timisoara
Membrii unei rețele de traficanți de droguri de mare risc au fost luați din paturi, miercuri diminață, la Timișoara, de polițiști. Rețeaua era supravegheată de mai multe luni, iar unul dintre anchetatori a fost infiltrat printre traficanți.
Viitorul primar al Timisoarei ar putea avea un salariu lunar de peste 12.000 lei!
A apărut noua grilă de salarizare a bugetarilor, propusă în Legea salarizării unitare. Conform acesteia, un profesor debutant în învăţământul preuniversitar va câştiga cel mult 2.590 lei, iar un medic stagiar va avea un salariu cuprins între 2.704 şi 3.607 lei pe lună. Veniturile demnitarilor vor crește spectaculos.
Dan Poenaru revine pe cai mari la PSD! Va coordona campania electorala pe Timisoara
A stat la cutie aproape 12 ani, dar se întoarce în forță! Una dintre cele mai cunoscute fețe ale PSD Timiș se implică în campania electorală pentru alegerile locale. Este vorba despre profesorul Dan Poenaru, care va avea un cuvânt important de spus în partid în următoarele luni.
Dosarul Poli s-a blocat in… Sorin Grindeanu! Si Simonis a fost pe la DNA
Dosarul DNA privind finanțarea clubului Poli Timișoara în perioada lui Marian Iancu bate pasul pe loc. Asta după ce unii învinuiți au făcut un denunț atât al DNA Timișoara, cât și la DNA București împotriva președintelui PSD Timiș, Sorin Grindeanu.
Robu, exclusiv despre situatia de la Poli: Exista un plan B, dar nu-l pot dezvalui
„Ce se întâmplă la Poli?”. E o întrebare care se aude tot mai mult pe buzele microbiștilor, știută fiind starea precară din punct de vedere financiar a clubului. Hemoragia din ultima perioadă de jucători dar și din staff-ul clubului a dat liber unor zvonuri tot mai alarmiste referitoare la viitorul echipei.
Din puscarie, Ovidiu Tender isi vinde „Noua Timisoara”
Dacă aveți aproape 12 milioane de euro, puteți cumpăra o parte din terenul pe care ar fi trebuit să fie ridicat cartierul „Noua Timișoara”! Prezentat drept un proiect unic în România, acesta ar fi trebuit construit de omul de afaceri Ovidiu Tender, în zona fostei fabrici ILSA. S-a ales însă praful, mai ales că Tender…
Zeci de refugiati, prinsi la frontiera cu Serbia
Polițistii de frontieră din Timiș au avut o noapte agitată. Aproximativ 60 de bărbați au fost prinși pe fâșia verde din zona Comloșu Mic, în timp ce încercau să intre ilegal în România, dinspre Serbia.
Au termen pana la 1 februarie! PNL Timis trebuie sa anunte pe cine vrea in locul lui Bojin
Cel târziu la 1 februarie, PNL Timiș este obligat să-și anunțe candidatul pentru președinția consiliului județean. Operațiunea, extrem de delicată, este în derulare încă din octombrie, dar conducerea națională a partidului a pus acum piciorul în prag. Oficial, în Timiș, lupta se dă în trei.
Terasa din Parcul Alpinet e bine mersi! Ce daca Robu a semnat in 29 decembrie dispozitie de demolare? / FOTO
Terasa ilegală din Parcul Alpinet este încă în picioare, deși ultima dispoziție de demolare a fost semnată acum… 17 zile! Nici executorii primăriei, nici Poliția Locală și nici Direcția de Urbanism nu se grăbesc să pună în aplicare o dispoziție de primar. Precedentul termen pentru demolare a fost 6 noiembrie 2015!
Ryanair decoleaza de la Timisoara din noiembrie! Mii de bilete, la preturi promotionale
Cea mai mare companie lowcost din Europa va opera, în sfârșit, de pe Aeroportul Internațional Timișoara! Cursele Ryanair vor decola de la AIT cu începere de la 1 noiembrie! Vor fi șapte destinații internaționale, precum două curse zilnice spre București. Totul, la prețuri foarte mici.
Ionut Nasleu, al patrulea consilier personal al lui Robu!
Primarul Nicolae Robu a decis, în sfârșit, să-și ia și cel de-al patrulea consilier personal la care îi dă dreptul legea. Postul va fi ocupat, din 15 ianuarie, de Ionuț Nasleu, un apropiat al edilului liberal. Acesta va trebui să se ocupe de reducerea cazurilor de vandalism și va gestiona relația cu Poliția Locală.
Grindeanu spune ca PSD anunta joi candidatul la primarie, Birsasteanu ii da cu flit
Situația tragi-comică din PSD Timiș în privința desemnării candidatului pentru scaunul de primar al Timișoarei s-ar putea clarifica joi. Cel puțin așa susține președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care a declarat, pentru deBanat, că în ziua respectivă va fi anunțat candidatul.
La Timisoara s-a lansat calendarul… pe care nu-l vrei pe perete! / FOTO
Fără imagini idilice ale Timișoarei, ci având în prim-plan fața „nemachiată” a orașului, cum este ea în fiecare zi. Așa arată calendarul pe 2016 al Direcției Județene pentru Cultură Timiș, care a decis să deruleze astfel o campanie mai puțin convențională.
Fin al lui Busoi, patron al unei firme legate la bugetul Timisoarei, campion la despagubiri de la ANRP
Doi fini ai europarlamentarului Cristian Bușoi sunt anchetați de DNA după ce au dat un tun de 77 de milioane de lei la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților. Ei au păcălit o timișoreancă de la care au cumpărat, cu 290.000 lei, drepturile litigioase pentru un teren aflat și acum în pârloagă. Unul din ei este patronul firmei Tradecomia, pe care tot Bușoi a legat-o la bugetul Timișoarei.