Lista primarilor demisionari din PNL Timis. Robu, contrazis: o treime sunt din vechiul PNL

pnl timiș

Nu mai puțin de 18 din cei 20 de primari PNL prezenți la ședința de joi a BPJ au demisionat oficial din funcțiile din partid. Ei au protestat astfel vizavi de modul considerat dictatorial în care Nicolae Robu conduce filiala. Șase demisionari provin din vechiul PNL, ceea ce-l contrazice pe Robu, care susține că, de fapt, e o bătălie între foștii PDL-iști și vechii liberali.

vot pnl

Ședința BPJ al PNL Timiș desfășurată joi seara s-a terminat cu un imens scandal. Asta, după ce președintele organizației, Nicolae Robu, a decis de unul singur cine sunt candidații pe locurile eligibile la alegerile parlamentare, iar pentru cele neeligibile solicitând un vot în BPJ. Edilii au cerut ca locul III pe lista de la Camera Deputaților să fie stabilit în urma unui vot în BPJ, dar Robu a refuzat, ceea ce i-a făcut pe primari să părăsească sala și să demisioneze în grup din toate funcțiile deținute în partid. Vineri, a doua zi după ședință, Robu a lăsat de înțeles că disputa în filială e între foștii PDL-iști și vechi liberali, el dorin doar paritate pe locurile eligibile între ex-PDL-iști și foști PNL-iști. Numai că el este contrazis chiar de demisionari, șase provenind din vechiul PNL.

Liderul neofcial al „răzvrătiților”, Dănuț Groza, până joi secretar general al PNL Timiș, spune că Nicolae Robu nu s-a ținut de o promisiune făcută săptămâna trecută. „Săptămâna trecută, la Gottlob, ne-a promis că va fi vot în Birou pentru locul III. Joi dimineață s-a răzgândit și a stabilit singur cine va fi pe locurile eligibile. Nu suntem la Partidul Comunist, să conducă un singur om. Robu să nu uite că nu l-a ales nimeni președinte la noul PNL, a fost numit de la București. Aproape toți primarii, inclusiv vechii liberali, sunt nemulțumiți de modul în care conduce. Nu se consultă cu nimeni niciodată, face numai ce vrea el. De ce nu se întreabă de ce la ultimele ședințe au venit doar trei-patru primari? N-au venit, fiindcă nimeni nu-i ascultă. Problema nu e Marian Vasile (candidatul susținut de Robu – n.r.). Problema e că el conduce singur partidul. Ce rost mai are Biroul Județean? Ce rost mai are să venim și noi la ședințe? Ce rost mai au ședințele, la urma urmei?”, ne-a declarat Groza. El a mai spus că demisiile sunt înregistrate oficial, nu cum a spus Robu c-ar fi supărări trecătoare. Mai mult, Groza afirmă că numărul demisiilor va crește în zilele următoare, mai mulți edili care n-au fost la ședință urmând să părăsească funcțiile din partid. Mai trebuie spus că dintre cei 18 demisionari, zece provin din vechiul PDL, șase din PNL, iar doi s-au înscris direct în noul PNL.

Lista demisionarilor este următoarea:
Dănuț Groza (PDL) – Sânnicolau Mare
Sorin Munteanu (PNL) – Buziaș
Marcel Avram (PDL) – Făget
Petru Roman (PDL) – Deta
Darius Postelnicu (PDL)– Jimbolia
Dorel Carcea (PDL) – Fibiș
Bono Cucalan (nou)– Dudeștii Vechi
Eugen Dobra (PDL) – Brestovăț
Tiberiu Jivan (PNL) – Bucovăț
Ionel Lupu (PNL) – Mașloc
Samuel Lupulescu (PDL) – Fârdea
Mircea Mirean (nou) – Ghizela
Vasile Pascu (PNL) – Otelec
Ioan Sas (PDL) – Pișchia
Dănuț Stoica (PDL) – GăvojdiaIlie Suciu (PDL) – Lenauheim
Lucian Trifonescu (PNL) – Banloc
Ștefan Varga (PNL) – Livezile

La cei de mai sus trebuie adăugate demisiile mai vechi ale lui Alin Nica (PNL) – Dudeștii Noi și Gheorghe Nastor (PDL) – Gottlob.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Hugo a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 19:40 )

Concluzia unica: SA PLECE ROBU CU PUPILUL SAU, MWC! Nu o sa plângă nimeni după unul cu probleme la mansardă și altul cu limba maronie de la dependenta de linsul dosului de primar prof.dr.etc.

dinel a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 20:16 )

Vai si amar de liberalism in Timis!

Autoeuropus a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 20:33 )

la revedere, drum bun la pe me pe!

Muntean a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 22:50 )

Dar primarul de SannicolU Mare credeți ca se consulta cu cineva? cCine nu ii cu el in idei e dușmanu lui si trebuie sa părăsească partidul sau nu primește lucrări de la primărie etc

Muntean a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 22:56 )

I-l cunosc pe Groza ca pe buzunarul meu El nu a fost si nu este de coloratura liberală E dupa cum bate vântul in campanie a fost cu UDREA a fost fan Basescu si Acum e fan Blaga pana mane dacă cade Blaga Vai de noi vechi liberali ce am ajuns .O Rușine !!

Floca a spus: (septembrie 24th, 2016 at 03:55 )

Un partid a cărui conducere este numită și nu este aleasă prin votul tuturor membrilor nu este partid democratic, ci unul capturat de o adunătură de profitori. Acest partid ,,Noul PNL” nu are nimic în comun cu liberalismul și cu moștenirea Brătienilor.

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 24th, 2016 at 09:13 )

Buey care nu are valuarea mea sa taca sau il calc cu merzzanu ca pe zdrente

anteconbega a spus: (septembrie 24th, 2016 at 09:43 )

Ca atare, Robu nu a fost ales preşedinte PNL Timiş, ci numit direct de Blaga de la Bucureşti. Şi de Gorghiu. Aşadar, individul e ilegitim politic. Dar i se rupe lui de legitimitate, doar a fost ales primar, e drept, de o mică parte a timişorenilor, dar aici prostia localnicilor l-a reales şi neputinţa PSD-ului, care l-a ras de pe listă pe Marius Craina. Aici e şi buba lui Grindeanu, timorat de Stăpân.

Dan a spus: (septembrie 24th, 2016 at 10:23 )

Da cine este acest primar Groza de face el pe liderul de sindicat? Un nimeni lipsit de scrupule fără morala un afemeiat și un coate goale. Toți ceilalti primari sau lăsat prostiți de un gunoi.

fuzzy a spus: (septembrie 24th, 2016 at 11:11 )

Groza e singurul care are curajul de a se pune cu maiestatea sa, Sclavu. Cinste lui.

dorel a spus: (septembrie 24th, 2016 at 14:16 )

acesti respectabili primari nu au avut aceesi atitudine hotarita privind prezenta pe liste la locale a lui Alin P. in sensul ca prezenta acestuia pe liste va trage in jos scorul p.n.l. lucru care sa si intimplat,in concluzie baga batul prin gard, joaca la cacealma,nu conteaza interesul general. probabil vor o conducere pe care sa o manevreze ei cum vor.

Ion a spus: (septembrie 24th, 2016 at 19:21 )

Daca nu se gaseste o solutie depli acceptata PSD va avea vant din pupa si ape calme ajutat DE LIBERLUL rOBU

Calacan I.G. a spus: (septembrie 25th, 2016 at 01:55 )

va invit la ”reeducare”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.