Promovarea cu Poli în prima ligă şi începutul bun de campionat cu noua Poli Timişoara l-au făcut pe tehnicianul Valentin Velcea să intre în atenţia unor echipe din primul eşalon. Dacă în urmă cu mai bine de o lună a fost dorit pe banca Universităţii Cluj, marți, pe adresa lui a venit o propunere din partea unei echipe care se bate la titlu.
Dugulescu isi reclama colegii pentru subiectivitate
Deputatul neoprotestant Marius Dugulescu a contestat, marți, la Biroul Naţional de Conducere al PD-L, decizia BPJ al PD-L Timiş. Colegii democraţi din Timiş, neimpresionați de „rătăcirea de moment” a deputatului, au decis că Dugulescu nu merită să intre nici măcar pe lista provizorie cu posibilii candidaţi la parlamentare.
S-a stabilit: candidatul UNPR este Ion Raducanu
Telenovela candidaturii Mariei Barna pentru un nou mandat de deputat a luat sfârșit. Surse din cadul PSD spun că s-a stabilit cu certitudine că, pe Colegiul IV Timișoara, pentru Camera Deputaților va candida din partea USL chiar președintele UNPR Timiș, Ion Răducanu.
Primaria Timisoara, datoare vanduta la RATT
Municipalitatea timișoreană datorează nu mai puțin de 137 de milioane de lei Regiei de Transport. Acest lucru a fost descoperit nu de angajați ai primăriei, așa cum ar fi fost normal, ci de un control al Curții de Conturi. Mai grav este că facturile au fost înregistrate doar la registratură, nu și la contabilitate.
Foarte probabil, traseistii de la UNPR isi pastreaza colegiile
Cel mai probabil, PSD Timiş va oferi partenerilor de la UNPR colegiile de deputaţi IV Timişoara şi VIII Jimbolia. Sunt exact colegiile de pe care au intrat în Parlamentul României deputaţii Maria Barna şi Claudiu Ţaga. Președintele PSD Victor Ponta a declarat, de altfel, că actualii parlamentari ai USL, inclusiv cei ai UNPR, își vor păstra colegiile la alegerile din toamnă.
Campanie anti-violenta in scolile din Timis
În fiecare zi, în şcolile din România se înregistrează, în medie, 45 de cazuri de violenţă. În judeţul Timiş, numărul altercaţiilor între elevi este mai scăzut, dar, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, autorităţile au început o campanie de prevenire a criminalităţii în unităţile de învăţământ.
Un timisorean si-a lasat televizorul in… tramvaiul 8!
Ce mai uită timișorenii în mijloacele de transport în comun? De exemplu, televizoare. Angajații Regei de Transport Timișoara au descoperit într-un vagon care circula pe linia 8 un televizor. Acesta este perfect funcțional și a ajuns, luni dimineață, în biroul șefului depoului de tramvaie.
Cutia milei, la jocurile de „acasa” ale ASU Poli
Pentru că la echipă sunt şi cheltuieli pentru organizarea jocurilor de pe teren propriu sau pentru organizarea deplasărilor din judeţ, suporterii lui ASU Poli au găsit o soluție inedită.
Victorie la pas in fata Unirii Alba Iulia
ACS Poli a câștigat la pas meciul de pe teren propriu contra Unirii Alba Iulia. Deși Vali Velcea se teme că oaspeții se vor apăra agresiv, jucătorii lui au reușit să spargă de numai puțin de patru ori defensiva lui Stelian Gherman, obținând prima victorie a sezonului.
PSD ii trimite la lupta pe Bojin sau Dogariu impotriva lui Blaga!
PSD Timiş ia o decizie şoc: vrea neapărat să câştige Colegiul III Senat – Sânnicolau Mare, unde şi-a anunţat candidatura liderul PD-L, Vasile Blaga. Vor lupta pentru a-i sufla colegiul „Buldogului” Titu Bojin sau Eugen Dogariu.
Draganescu si Coifan merg la parlamentare!
Biroul Politic Teritorial al PNL Timiş a bifat, joi seara, cele cinci candidaturi ale curajoşilor care vor să meargă la alegerile parlamentare. Cei interesați își mai pot anunța totuși intențiile de a intra în cursa electorală până vineri la prânz.
Rectorul Serban ameninta cu desfiintarea ASU Poli
Viorel Șerban, rectorul Universității Politehnica, instituție care patronează echipa de fotbal din Liga a V-a, ASU Politehnica, cunoscută și ca echipa suporterilor, și-a anunțat apropiații că s-ar putea retrage din campionat. De vină sunt incidentele extrem de grave petrecute la Ictar Budinț în urmă cu două săptămâni.
Barsasteanu, viceprimar în locul lui Grindeanu!
Nu este consilier local, dar are cele mai mari şanse să ajungă noul viceprimar al Timişoarei. Este vorba despre medicul Florică Bârsăşteanu, care i-ar lua locul lui Sorin Grindeanu, dacă acesta va câștiga colegiul de deputați pe care va candida.
Arestat pe 29 de zile, senseiul pedofil a recunoscut tot
Antrenorul de karate care făcea orgii sexuale cu fetițe de 9 și 10 ani a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 29 de zile. Pentru a-și satisface obsesiile sexuale, sensei Pârvan i-a mințit pe părinții fetițelor că face cu ele antrenament de performanță, separat de restul grupei. Copilele au trecut printr-un adevărat calvar în ultimele șapte luni.
Tribunalul il lasa pe „Nelu Motor” sarac lipit
Vameșul de la aeroport prins în timp ce lua mită 500 de euro rămâne fără avere. Ion Chincea a încercat în zadar să arate că toate proprietățile lui sunt pe numele rudelor, Tribunalul Timiș a admis, în premieră națională, cererea formulată de DNA privind declanșarea procedurii de confiscare extinsă a averii vameșului.
Karatistul pedofil facea sex in grup cu fetitele! / VIDEO
Instructorul de karate pedofil nu se dădea în lături de la perversiuni cu elevele sale! În apartamentul lui Dan Ioan Pârvan, polițiștii au găsit mai multe fotografii în care fetițele de 9, respectiv 10 ani apar în ipostaze pornografice. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a primit mandat de reținere.
„Arendasul” Ciupa iese la pensie
Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara, a înţeles în ceasul al doisprezecelea că a cam pierdut bătălia. Obligat să apară marți în faţa Comisiei Disciplinare a PMT, Ciupa a decis să renunţe fără luptă la funcţie. UPDATE: Vasile Ciupa a cerut răgaz până pe 4 octombrie. Surse din PMT spun că, până atunci, el își va depune dosarul de pensionare.
Profesor de karate, acuzat de violarea a doua minore
Un antrenor de arte marțiale din Timișoara este acuzat că ar fi violat două fetițe de 9, respectiv 10 ani. Dan Ioan Pârvan, preşedintele secţiei de Karate al CS Videocolor Timişoara, are 60 de ani și în prezent este audiat. Poliția a încheiat o percheziție la domiciliul acestuia, unde au fost găsite mai multe fotografii incriminatorii.
Perchezitii simultane la traficantii de tigari
„Mascații” au descins, marți dimineață, la 12 adrese ale unor traficanți de țigări din Timișoara, Sînandrei și Pesac. Traficanții aduceau și vindeau țigări aduse din Serbia.
Fanii Lepa Brena, jecmaniti pe fata: banii pe bilete nu se dau inapoi!
Timișorenii care au cumpărat bilete la presupusul concert susținut de Lepa Brena au luat pur și simplu țeapă. Una de 150 de lei de persoană, cel puțin în cazul primilor cumpărători ai biletelor, căci ulterior acestea s-au redus cu 50%. Concertul nu se mai ține, teoretic a fost mutat pentru vara anului viitor, iar banii nu se dau înapoi.