Un alt fel de jurnal de campanie articole

maria barna

Ba, da’ eu cu cine votez? (III)

Ba, da’ eu cu cine votez? (III)

Trădare, trădare, dar să știm și noi! Că doar urâm trădarea, dar trădătorii ni-s tare simpatici. Așa că PSD-istul Titu Bojin s-a bucurat să anunțe că a primit, cu câte un pupat, 20 de primari trădători din PDL. Culmea, și Iuda trăda tot cu pupături. Dacă primarii trădează, ce mai poți să aștepți de la „Johnson”, care vrea să-l traducă pe Orza cu liberalii. Iar în cazul deputatei… trădătoare Barna și al emoțiilor ei, putem să presupunem că mai degrabă ar fi vorba de… școală. Aia normală, nu a trădării.

Ba, da’ eu cu cine votez? (II)

Prima duminică de campanie, primele ieșiri în teren ale candidaților. Fără găleți și cizme de cauciuc, doar cu pixuri și carnețele. Și ce poate fi mai plăcut pentru un alegător ieșit la bere cu prietenii dis-de-dimineață, decât să dea nas în nas cu potențialul lui reprezentant în parlament? Tot duminică, în unele familii de candidați s-ar putea să se fi lăsat cu mutre acre la masa de prânz.

Ba, da’ eu cu cine votez? (I)

Iată că a început și campania! O lună de distracție asigurată. Chiar dacă mai am găleți de acum patru ani, încă vreo trei-patru nu mi-ar strica. Că nu se știe ce vremuri de cacao vin! Și să am unde să-l depozitez. Eu atâta sper: că domnii candidați n-o să țină cont de legea aia cu cadouri de maximum zece lei, că n-am rezolvat nimic.

Top