Discutând cu amici şi cunoscuți despre situaţia alegerilor din Bucureşti, mulţi spuneau, mai în serios, mai în derâdere, că bucureștenii îl merită cu prisosinţă pe Piedone ca primar. Că ar fi exact ce văd ei în oglindă, chintesenţă a şmecheriei şi desurcărelii de pe malurile Dâmboviţei. Dar oare chiar aşa o fi? Ar fi de dorit, inclusiv pentru timişoreni, ca un individ caraghios, grobian şi sfertodoct, dar umflat cu tupeu, să ajungă primar al Capitalei? Nu mai discut că reprezintă partidul unuia dintre cei mai toxici indivizi din spaţiul public românesc: Dan Voiculescu, fost turnător la Securite şi fost puşcăriaş.
Ne place sau nu, ora exactă în România se dă la Bucureşti. Şi nu de azi, de ieri, ci de imediat după 1918, când Marea Unire s-a simţit de această parte a Carpaţilor mai degrabă ca o cotropire. Atunci a început şi centralismul exacerbat, teritoriile care au intrat după unire în componenţa României fiind spoliate la sânge spre uzul Capitalei. Dar nu despre asta sunt rândurile de faţă.
Firava democraţie din România se află acum sub asediul susţinut al noului partid stat (PSD-PNL), care şi-a propus să obţină toate primăriile din România. Evident, mai puţin cele din Secuime, unde e mai greu acest lucru. Doar faptul că îţi propui să razi totul, fără ca nici măcar să mimezi pluripartitismul, demonstrează că alianţa comasaţilor şi-a luat lumină mai degrabă din “manualul de democraţie” al lui Putin.
Dincolo de jocurile de gleznă din aceste zile, e clar că cel puţin PSD-ul, începând cu divinizaţii primari ai sectoarelor 3 şi 4, îl susţine la Primăria Capitalei pe Piedone. Liderii social-democraţi (câtă social-democraţie o fi la un partid populist-conservator), nici măcar nu ascund că electoratul său se calează perfect pe Piedone. Plus că cei din PSD nu prea i-au refuzat niciodată nimic lui Voiculescu, fie şi de teama măciucii Antena3 pe care fostul puşcăriaş o vântură în aer pe post de sperietoare.
Acceptarea lui Piedone de către bucureşteni, confirmarea acestuia prin vot, va da vânt la pupă actualei alianţe. Mai grav, dacă inclusiv locuitorii Capitalei, consideraţi totuşi ceva mai educaţi şi informaţi, acceptă un ţopârlan ca primar, nimic nu-i va opri pe “comasaţi” să încerce noi şi noi experimente pe seama românilor. Fiindcă nivelul de suportabilitate pare destul de mare.
Dacă însă Piedone va pierde alegerile (Cîrstoiu le-a pierdut deja), democraţia din Romînia mai are o şansă. Cu un scor mai mic decât anticipat la europarlamentare, coroborat cu înfrângeri la Timişoara şi Braşov, există toate şansele unei “decomasări”, care ar însemna şi o gură de aer proaspăt pentru democraţie.
Şi fiindcă am amintit de Timişoara, aici un fost primar cu simţul ridicolului pierdut, aflat în siajul noului Fanar, ne spune că trebuie să ne plecăm capul în faţa stăpânirii de la Bucureşti, că doar aşa vom putea primi nişte fărâmituri rămase de la masa comasaţilor. Implicit asta ar însemna că trebuie să-l votăm pe el, ALESUL Bucureştiului. Un fel de Piedone cu mai multă şcoală şi, la fel ca originalul, iubit de şmecheri şi descurcăreţi, ca să nu spun şi interlopi. Ori Timişoara nealterată a însemnat dintotdeauna şi frondă, nesupunere, demnitate. Cel care s-a dat şi fan al lui Poli putea afla această stare de spirit inclusiv pe stadion de la poate cel mai cunoscut cântec al galeriei (“Zece, zece vă vom da!”) Sigur, versurile nu sunt recomandate minorilor, dar e vorba totuşi de stadion.
Comentarii prin facebook