„Românii caută, în primul rând, salarii mari și, apoi, un job stabil atașat de un salariu mare”

Criza a trecut, cel puțin din punctul de vedere al firmelor care se ocupă cu recrutarea de personal. După șocul de la începutul lui 2008, acum, joburile din străinătate sunt cele care le oferă perspective de viitor. Adelina Tîrziu, manager asociat la agenția de recrutare Casablanca Sevices, vorbește despre felul în care arată, acum, piața muncii.


Ce a însemnat criza financiară pentru firmele care au ca obiect de activiate recrutarea de personal?

În prima perioadă a crizei, lucrurile au mers extraordinar de prost. S-au terminat tot felul de contracte, unele s-au reziliat definitiv și, mai mult decât atât, altele nu ne-au fost plătite. Am avut probleme cu Direcția de Finanțe din cauza asta, pentru că noi am eliberat facturi care includeau TVA, iar firmele pentru care am prestat servicii, neplătindu-ne, ne-au făcut să pierdem și mai mulți bani, pentru că achitasem deja TVA-ul. În primul trimestru al anului 2010, tot ceea ce înseamnă servicii de recrutare a început să-și revină. Acum, lucrurile merg bine. Din punctul de vedere al firmei mele, viitorul este promițător. Noi avem și servicii de recrutare de personal pentru exterior. În acest moment, tot ce înseamnă angajat în sănătate, de la asistent medical și până la medici, fizioterapuți, kinetoterapeuți, chiar și cei care acordă îngrijire la domiciliu, apelează la noi. Avem contracte semnate pentru mai multe țări din Europa și vin către serviciile noastre din ce în ce mai mulți.

Putem vorbi de o criză reală a locurilor de muncă sau doar de o criză a salariilor? Asta pentru că, până în 2008, angajatul dicta pe piața muncii din acest punct de vedere.

La început chiar a fost o criză a locurilor de muncă, pentru că și marile companii s-au văzut nevoite să concedieze o parte din personal. De exemplu, și aici mă refer la societățile din domeniul automotive, care au apelat la metoda de leasing de personal, mai întâi au renunțat la acele contracte externalizate. Acum, în 2010, au început să reangajeze, au revenit la nivelul locurilor de muncă de dinainte de criză și își manifestă dorința de a angaja în continuare.

Dacă vorbim de angajați, ce caută aceștia, ce își doresc când vin și solicită un loc de muncă: un job stabil, salariu mare? Mă refer la locurile de muncă din țară.

În primul rând, vor salarii mari și, apoi, un job stabil atașat de un salariu mare! Sunt firme care le pot oferi un job stabil, dar pe un salariu care este, de regulă, minimul pe economie. Cel puțin până acum, oamenii au preferat să rămână în șomaj, pentru că aveau un venit doar puțin mai mic decât cel oferit de angajatori. Din păcate, ne confruntăm și cu o ușoară neseriozitate a românilor vizavi de locul de muncă. Am trimis oameni la job și ei nu s-au prezentat, ceea ce nu a dat deloc bine. Acum se va modifica legislația, în sensul că, dacă refuzi un loc de muncă corespunzător pregătirii tale profesionale, nu mai primești ajutorul de șomaj. Chestiunea este valabilă în țările europene și va intra în vigoare la noi de anul viitor. Există firme, care au apelat și la noi, din domeniul confecții sau automotive care efectiv nu au găsit oameni dispuși să lucreze pe 800 de lei în mână, plus bonuri. Firmele respective nu și-au putut onora contractele, neavând forță de muncă.

De cealaltă parte, angajatorii ce caută? Ce fel de salariați?

Angajatorii caută oameni pe care să-i plătească atât cât sunt ei dispuși să ofere în acest moment, în funcție de politica de salarizare, de contractele pe care le au și de strategia firmei. Angajatorii ar prefera un om care să rămână la ei pe un salariu nu foarte mare, e adevărat.

Să înțelegem că există angajatori care profită de criză, pentru a-i determina pe salariați să accepte venituri mai mici?

În acest moment, există foarte multe solicitări din partea oamenilor care își caută un loc de muncă. Sunt și câte 800 de cereri pentru un job. Pe de altă parte, pe zona de vest, sunt companii care au nevoie de forță de muncă și nu au de unde să o aducă. Aici pot să dau un exemplu de la Sânnicolau Mare, unde este nevoie de încă 800 de oameni, pe care firmele efectiv nu știu de unde să-i aducă. Asta este situația. Șomaj există, dar mai trebuie ca oamenii să și ajungă să muncească.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.