Capitală culturală europeană, un vis prea îndepărtat

Timișoara n-are cum să devină capitală culturală europeană! Dacă autoritățile locale nu se apucă serios de treabă, orașul de pe Bega nu are nicio șansă în fața altor orașe din România. Cel puțin așa susține senatorul liberal Nicolae Robu.


Președintele PNL Timiș consideră că autoritățile locale nu depun eforturi suficiente, pentru a demonstra că Timișoara merită să devină capitală culturală a Europei. Senatorul liberal recunoaște însă că și politicul poate avea un rol important în acest sens, dar spune că, până acum, nu s-a lucrat în mod serios la scoaterea în evidență a atuurilor Timișoarei, în calitate de oraș cultural. „Am impresia că nu se lucrează suficient de serios, pentru că, în ultima vreme, am auzit foarte puține discuții despre asta. Pentru a avea șanse de reușită într-o competiție cu orașe importante din România, precum Clujul sau Iașiul, trebuie formate echipe care să lucreze continuu până la finalizarea proiectului. Trebuie să se lucreze pe procedură, să se pregătească dosarul de candidatură, așa cum se solicită. Știm foarte bine câte avantaje poate aduce un asemenea statut”, a explicat Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Căpitanul Austriei, jucător cu 14 trofee în carieră și vicecampion mondial U19, va juca în alb-violet

Un multiplu campion al Austriei și totodată căpitanul naționalei acestei țări se alătură lotului echipei de baschet SCM Timişoara pentru sezonul 2024-2025! Conducătorul de joc Bogić Vujošević (31 de ani, 1,90 metri, 87 de kilograme), ultima dată la BC Viena, și-a dat acordul pentru a evolua în alb-violet. El a fost adversar în ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Căpitanul Austriei, jucător cu 14 trofee în carieră și vicecampion mondial U19, va juca în alb-violet
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Expo Mobila Timișoara, la a doua ediție 2024

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invită publicul timișorean, în perioada 27 – 30 iunie, la cea de-a doua ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei, Expo Mobila Timișoara, care va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bulevardul Eroilor de la Tisa nr.22.  Expo Mobila Timișoara se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expo Mobila Timișoara, la a doua ediție 2024

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La primul meci al tricolorilor de la Campionatul European de Fotbal, timp de 90 minute, România a trăit unele dintre cele mai intense emoții, iar finalul a fost aplaudat la unison de întreaga țară. Emoţiile au fost intense şi printre numeroşii timișoreni veniţi să urmărească meciul în Iulius Town, care, în continuare, difuzează toate partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciul României la EURO 2024 se vede pe terasa exterioară din Iulius Town Timișoara
Un multiplu campion al Austriei și totodată căpitanul naționalei acestei țări se alătură lotului echipei de baschet SCM Timişoara pentru sezonul 2024-2025! Conducătorul de joc Bogić Vujošević (31 de ani, 1,90 metri, 87 de kilograme), ultima dată la BC Viena, și-a dat acordul pentru a evolua în alb-violet. El a fost adversar în ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Căpitanul Austriei, jucător cu 14 trofee în carieră și vicecampion mondial U19, va juca în alb-violet
Un depozit de produse alimentare din Timișoara s-a ales cu amenzi și cu eliminarea de pe piață a unei cantități enorme de apă îmbuteliată și sucuri. Verificările au arătat că produsele erau ținute în soare sau într-un depozit cu temperatură ridicată, fără climatizare. Activitatea a fost oprită până la rezolvarea deficiențelor. În urma controlului efectuat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul OPC a scos de pe piață 13.000 de litri de ape îmbuteliate și sucuri/FOTO
Primăria Municipiului Timișoara anunță că în perioada 1-14 iulie 2024, între orele 9:00 și 17:00, se vor efectua servicii de deratizare pe domeniul public. Produsul utilizat este Colbrom Pastă, cu o norma de consum de 100  facegr/stație de intoxicare, substanță activă Bromadiolone. Operațiunea face parte din demararea unor noi campanii de deratizare și dezinsecție pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au loc mai multe acțiuni de deratizare și dezinsecție, aeriene și terestre
Cea de a doua ediție a Muzicon Summer Camp 2024, proiect care face parte din dosarul de candidatură al Programului cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 a debutat, vineri, la Sala Multifuncțională din cadrul Palatului Administrativ Timișoara. În mod simbolic, ediția din acest an a taberei de creație muzicală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Palatul Administrativ a debutat cea de a doua ediție a Muzicon Summer Camp/Foto
În perioada 16 – 18 august, la Timișoara va avea loc o nouă ediție unui eveniment apărut de curând în activitatea urbei, ”Celebrarea orașului”. Cu această ocazie, Passenger, artistul britanic cu peste 14 milioane de ascultători pe platforma Spotify, vine pentru prima dată în Timișoara și va susține primul concert în vestul țării, la invitația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara se pregătește de o nouă ”Celebrare a orașului”. Passenger, vedeta numărul unu a evenimentului/FOTO
CSC Dumbrăviţa anunţă al treilea transfer din această pauză competițională. Fundașul central Alin Burdeț se alătură formaţiei pentru sezonul 2024/2025. Născut la 7 aprilie 1998 la Bistrița, Alin Burdeț a efectuat junioratul la Academia Gheorghe Hagi, după care a ajuns în vestul țării, la CSC Ghiroda. În ianuarie 2018 a făcut pasul în Liga 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Burdeţ revine în fotbalul timişean. Acum, direct în liga secundă
La ultima ședință de plen, conducerea Primăriei Timișoara nu a putut să își pună în aplicare un proiect de hotărâre prin care se cerea aprobarea vânzării unui apartament, în urma unei sentințe judecătorești. Situația, una deosebită, a apărut pentru că nu au fost adunate destule voturi pro, deși în sală era un cvorum îndestulător. Acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședință extraordinară … imobiliară la Primăria Timișoara. Se cere aprobarea aplicării mai multor sentințe judecătorești
Un timişorean care circula pe un sector interziz al unei străzi din Timişoara a fost prins de poliţiştii locali, după o urmărire în trafic. Bărbatul circula cu un autoturism neînmatriculat și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în patrulare în cursul zilei de joi, în jurul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urmărire în trafic pentru prinderea unui bărbat care circula cu un autoturism neînmatriculat și care a refuzat să oprească
Top