Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Iubiţi credincioşi!
Crăciunul este mai mult decât oricare altă sărbătoare creştină a anului, sărbătoarea familiei. În plus, anul acesta calendarul rânduieşte sărbătoarea Sfintei Familii, pe care o celebrăm în Biserica noastră Catolică în prima duminică de după Crăciun, foarte aproape de ziua de Crăciun, element care nu face altceva decât să ne ajute a conştientiza şi mai mult faptul că Însuşi Fiul lui Dumnezeu din veşnicie s-a coborât şi s-a întrupat în inima unei comunităţii familiale, crescând „în vârstă şi înţelepciune înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“ (cf. Lc 2,40).
O familie sănătoasă este primul dar de care se poate face părtaş un copil care tocmai a sosit în această lume. Familia integră constituie ordinea dăruită şi dorită de Dumnezeu, fiind cel mai natural şi sănătos lucru care îi poate fi oferit unui om, atunci când mama şi tatăl se apleacă cu toată dragostea, grija şi responsabilitatea asupra copilului lor, făcându-i posibilă o creştere armonioasă şi sănătoasă, dăruindu-i o viaţă şi o dezvoltare în toată puterea cuvântului. Pentru toţi cei implicaţi, pentru părinţi, copii şi fraţi, toate acestea reprezintă o adevărată fericire, bucurie şi binecuvântare.
Faptul că şi la naşterea lui Isus lucrurile nu au stat în alt mod, se poate distinge tocmai prin ceea ce sărbătorim noi, ca şi creştini, la Crăciun: Fiul lui Dumnezeu are o mamă, care deşi îşi păstrează în permanenţă fecioria: înainte, în timpul şi după naştere, ea este aceea care Îl aduce pe lume pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu ca om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat; iar acest Fiu Îl are, pe lângă Tatăl Său, şi pe acel om şi bărbat purtător de grijă drept tată pământesc, sub a cărui protecţie se află în vremea copilăriei sale, sub a cărui ochi creşte şi chiar îşi însuşeşte o meserie. Isus Cristos sfinţeşte în acest mod viaţa chiar din interiorul familiei, astfel încât noi să putem vorbi astăzi despre Isus, Maria şi Iosif pe bună dreptate ca despre Sfânta Familie.
Acesta este şi motivul pentru care majoritatea creştinătăţii vorbeşte despre Căsătorie ca despre un sacrament; un semn omenesc şi un indiciu al harului şi sprijinului lui Dumnezeu dăruit soţilor şi familiei, rezultate din viaţa în comuniune trăită de aceştia. Pe acest fundament se pot susţine toţi membrii familiei, pot căpăta încrederea în sine şi pot fi încrezători în temeinicia vieţii lor comune.
Toate aceste gânduri se află în perfectă armonie atunci când vorbim în spirit creştin despre Crăciun, despre Naşterea Mântuitorului, dar mai ales atunci când sărbătorim în mod solemn acest mare eveniment al anului liturgic ca o familie unită şi ca o Biserică vie. Toate acestea se petrec din nou în aceste zile în mediul familiilor noastre, în timpul celebrărilor noastre liturgice, în societatea creştină, depăşind orice fel de diferenţă sau disensiune confesională, lingvistică sau politică. În acest spirit nu putem, în nici un caz, închide ochii în faţa grijilor şi nevoilor care chinuie societatea noastră, Bisericile şi familiile noastre. Gândul şi grija noastră se adresează tuturor acelora care sunt încercaţi în mod deosebit în aceste zile, acelora care au rămas singuri şi care sunt defavorizaţi sau trataţi de viaţă în mod aspru, mult prea adesea.
Mesajul de Crăciun al Bunului Dumnezeu se adresează tuturor, după cum şi darul întrupării lui Cristos este destinat întregii omeniri, însă mai întâi şi mai înainte de toate celor „sărmani”, care în Duhul Sfânt ştiu şi simt că au nevoie de ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu într-un mod deosebit. A lor, a tuturor, a noastră, a tuturor, ne este salvare Fiul devenit om al Dumnezeului Celui viu – Isus Cristos, mântuirea lumii!
Timişoara, în Ajunul Naşterii Domnului,
la 24 decembrie 2010.
+ Martin,
episcop de Timişoara
Comentarii prin facebook