Președintele CJ Timiș – întâlnire cu patru ambasadori într-o singură zi

ambasadori la cj timis

ambasadori la cj timis

Patru ambasadori au fost în vizită la Consiliul Județean Timiș, într-o singură zi – diplomați din Macedonia de Nord, Canada, Spania și China. O mare companie high-tech din Canada vrea să investească în Timiș.

Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a convenit împreună cu ambasadorul Republicii Macedoniei de Nord, E.S. Gabriel Atanasov să demareze proiecte culturale și schimburi de experiență pe politici de dezvoltare regională, iar ambasadorul Canadei în România, Excelența Sa Kevin Hamilton, a transmis că o mare companie high-tech canadiană este interesată să investească în Timiș. „Domnia sa ne-a transmis că o mare companie high-tech canadiană este interesată să investească în Timiș. Dacă vor hotărî să vină la noi în județ, vor fi create între 400 și 500 noi locuri de muncă bine plătite. Pentru a stimula interesul acestora, am decis să trimitem o scrisoare Ambasadei Canadei în România, care, cu sprijinul Excelenței Sale, va ajunge la reprezentanții companiei. Prin această scrisoare, ne vom face mai bine cunoscute toate atuurile și facilitățile de care dispunem. Depunem toate eforturile pentru a atrage investiții care să creeze locuri de muncă de calitate”, a spus Călin Dobra.
E.S. Manuel Larrotcha Parada, Ambasadorul Regatului Spaniei la București, a fost însoțit de José Miguel Viñals, Consulul Onorific al Spaniei la Timișoara, iar la Palatul Administrativ a venit și E.S.Jiang Yu, Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București. „Județul nostru, ca pol de creștere și centru de afaceri, poate avea mult de câștigat dintr-o relație apropiată cu China. Timișul are un parteneriat cu regiunea Yunnan semnat în 2015, care poate cunoaște o revigorare în perioada următoare. După cum se știe, o parte din necesarul de forță de muncă din județ este asigurat și printr-o infuzie de muncitori chinezi. Chiar și în acest sens se pot face mai multe, având în vedere că șomajul în Timiș este de 0.9%, sub limita sustenabilă de trei procente”, a spus Dobra.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.