Momentul culminant al vizitei de trei zile făcute de Papa Francisc în România a fost beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, victime ale comunismului. Peste 100.000 de oameni s-au adunat la ceremonia desfăşurată pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
Beatificarea celor șapte martiri închiși și torturați de regimul comunist este punctul final al unui lung proces de cercetare a vieții lor și a persecuției Bisericii Române Unite cu Roma. Motivul de beatificare a fost deschis în urmă cu 25 de ani, la 23 februarie 1994. Unii dintre cei șapte episcopi care sunt beatificaţi astăzi au murit în închisoare. Alţii, la spital, după ce ani la rând nu primiseră niciun fel de îngrijire medicală. Toţi au fost torturaţi în închisorile comuniste (Gherla, Dej, Piteşti) dar au refuzat să renunţe la credinţă. Peste 100.000 de români, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis, s-au adunat la ceremonia de beatificare, desfăşurată pe legendara Câmpie a Libertăţii de la Blaj.
Dintre cei şapte episcopi martiri, doi au avut legături cu Banatul: Valeriu Traian Frenţiu şi Ioan Bălan.
Valeriu Traian Frenţiu s-a născut la Reşita, pe 25 aprilie 1875. A deschis şcoli confesionale la Oradea şi la Beiuş, a construit la Oradea Seminarul mare şi Institutul teologic şi s-a implicat în construirea de noi biserici. În 1940, din pricina ocupării nordului Transilvaniei de către Ungaria horthystă în urma Diktatului de la Viena (1940), a decis să rămână la Beiuş, oraş aflat dincolo de noua graniţă. A reprezentat Biserica Română Unită în faţa autorităţilor şi a condus rezistenţa acesteia în faţa asaltului regimului comunist. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în lagărul organizat de Securitate în comuna Dragoslavele, apoi în lagărul organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani. În 1950 a fost transferat în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Deşi s-a îmbolnăvit grav din pricina condiţiilor de viaţă de acolo, n-a primit niciun fel de îngrijire medicală şi a murit, pe 11 iulie 1952, în celula 44, înconjurat de fraţii săi întru episcopat.
Ioan Bălan s-a născut la Teiuş, judeţul Alba, pe 12 februarie 1880. A fost hirotonit preot în 1903, la Blaj. În 1921, a fost numit rector al Academiei de Teologie, apoi membru al Comisiei pontificale însărcinate cu redactarea dreptului canonic al Bisericilor Orientale. A publicat lucrări de teologie şi a tradus în română Noul Testament. În 1936, a fost consacrat episcop de Lugoj. A fost arestat pe 29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi români uniţi. În urma refuzului său de a „trece” la ortodoxie, a fost încarcerat în închisoarea cu condiţii de exterminare de la Sighet, între 1950 şi 1954. După eliberarea din închisoare, pe 4 ianuarie 1955, cei trei episcopi greco-catolici supravieţuitori ai Sighetului – Iuliu Hossu, Ioan Bălan şi Alexandru Rusu – au fost plasaţi în domiciliu obligatoriu. De aici, episcopul Ioan Bălan i-a încurajat pe credincioşii greco-catolici să-şi declare public apartenenţa confesională şi a susţinut reorganizarea structurilor Bisericii Române Unite în clandestinitate. A refuzat să „treacă” la ortodoxie în schimbul dreptului de a se întoarce la Lugoj pentru un tratament medical adecvat, iar acest lucru i-a grăbit moartea, pe 4 august 1959. A fost înmormântat sub controlul Securităţii la Cimitirul Bellu din Bucureşti. În aşteptarea beatificării, osemintele sale au fost deshumate în 2013, aflându-se la Catedrala din Lugoj.
Ceilaţi cinci episcopi martiri ai Bisericii Române unite cu Roma au fost: Vasile Aftenie (1899- 1950, Ioan Suciu (1907-1953), Tit Liv Chinezu (1904-1955), Alexandru Rusu (1884-1963) şi Iuliu Hossu (1885-1970).
Comentarii prin facebook