Eveniment la Facultatea de Construcții din cadrul UPT. Trei cadre didactice vor primi titlul de Profesor Emerit

Facultatea de Construcții

Facultatea de Construcții

Continuând o tradiție instituită în Universitatea Politehnica Timișoara, de a onora profesorii cu realizări deosebite, Facultatea de Construcții organizează vineri, 12 iulie 2019, începând cu ora 12.00, o festivitate de conferire a titlului onorific de Profesor Emerit. Vor fi astfel onorate trei cadre didactice care s-au remarcat printr-o bogată activitate tehnică în domeniul construcțiilor, respectiv instalațiilor: Valeriu-Augustin Stoian, Ioan Sârbu şi Ioan Borza.

Prof.dr.ing. Valeriu-Augustin Stoian a fost martor a peste 40 de generații de absolvenți, unii dintre ei actuali membri ai corpului didactic al Facultății de Construcții din cadrul UPT. Pe parcursul carierei didactice a predate opt discipline diferite din domeniul construcțiilor în limbile română și engleză. A contribuit la introducerea de discipline noi, cum ar fi Higrotermica și acustica clădirilor, Fizica construcțiilor, Building Phisics și la crearea programului de master Reabilitarea construcțiilor. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind conducător de doctorat în domeniul Inginerie Civilă în 1993. Este recunoscut în țară și în străinătate pentru activitatea de cercetare din domeniul construcțiilor din beton armat și mai recent în domeniul eficienței energetice a clădirilor. S-a remarcat ca membru activ în numeroase asociații profesionale din țară și străinătate. Valeriu-Augustin Stoian are 20 de publicații didactice (cursuri, culegeri, îndrumătoare), peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste naționale și internaționale, 57 de lucrări științifice indexate în Web of Science, 46 de lucrări indexate Scopus.

Prof.dr.ing. Ioan Sârbu este absolvent al Facultății de Construcții, promoția 1975, iar din 1978 a devenit cadru didactic al facultății pe care a absolvit-o, unde a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor universitar în 1998 și conducător de doctorat în domeniul Inginerie civilă și instalații din 2004. Ioan Sârbu are și o activitate de cercetare intensă, recunoscută la nivel național și internațional, incluzând peste 100 de granturi și contracte de cercetare (peste 40 ca director de proiect). Rezultatele cercetării științifice s-au concretizat prin publicarea a 23 de cărți/capitole, 11 manuale universitare, peste 350 de articole, din care peste 130 publicate în reviste indexate ISI, circa 50 de articole în proceeding-urileconferințelor internaționale, 6 brevete de invenție, 15 certificate de inovație și peste 30 de programe ordinatoare originale.Ca o recunoaștere a performanțelor profesionale, Federația Europeană a Asociațiilor Naționale ale Inginerilor i-a conferit titlul de „Eur.Ing.”. 

 

Prof.dr.ing. Ioan Borza, este absolvent al Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Construcții, promoția 1976, iar din 1980 este cadru didactic al UPT. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, devenind professor universitar în anul 1998 și conducător de doctorat în domeniul Inginerie civilă și instalații din 2004. Ioan Borza a avut bogată activitate de cercetare, care include peste 75 de granturi și contracte de cercetare (29 ca director de proiect), peste 40 de expertize tehnice și peste 120 de certificate de performanță energetică a clădirilor. Rezultatele cercetării științifice s-au concretizat prin publicarea a șase cărți, 12 manuale universitare, peste 270 de articole, din care circa 40 publicate în reviste de specialitate, peste 170 de articole în proceeding-urilemanifestărilor cu participare internațională, 6 brevete de invenție și 19 certificate de inovație. 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.