Circulăm pe noi kilometri de autostradă începând de luni? UPDATE. Lotul 4 a fost recepţionat, lotul 3 nu, circulaţia rămâne închisă

Lot 4 Autostrada Lugoj - Deva

Lot 4 Autostrada Lugoj - Deva

Dacă nu ambele loturi, măcar unul dintre cele aflate în construcţie pe Lugoj – Deva ar urma să fie deschise circulaţiei de luni. Loturile 3 şi 4 sunt finalizate, dar pentru unul ar mai fi nişte neînţelegeri administrative. În concluzie, compania de drumuri ar putea deschide doar unul dintre aceste tronsoane din prima zi a săptămânii.

Lotul 4, realizat de românii de la UMB, care include şi lucrarea de la Dealul Liliecilor, ar urma să fie deschis de luni, spun sursele debanat.ro. Deşi iniţial se dorea deschiderea în paralel şi a lotului 3, se pare că aici va mai fi o amânare de o zi sau mai multe. Chiar dacă lucrările sunt, în principiu, finalizate, între constructorul spaniol şi CNAIR ar fi anumite neînţelegeri administrative, legate de plata unui ecoduct, subiect asupra cărora părţile trebuie să se înţeleagă. Dorinţa beneficiarului, CNAIR, este de a da în circulaţie, cât mai rapid, ambele loturi, dar, dacă va fi cazul, se va deschide astăzi doar lotul 4.

UPDATE. Lotul 4 a fost recepţionat, pe lotul 3 se amână operaţiunea

Specialiştii Companiei de Drumuri au realizat recepţia pe lotul 4, dar nu şi pe lotul 3. Conform unor informaţii din cadrul CNAIR, pe lotul 3 au fost descoperite o serie de probleme tehnice şi s-a decis amânarea efectuării operaţiunilor de recepţie, pentru a nu se ajunge în alte situaţii, mai neplăcute, chiar la rezilierea contractului. Cum cele două loturi sunt destul de mult legate pentru a funcţiona, cel puţin deocamdată nu au fost deschise circulaţiei. În plus, constructorul de pe lotul 3 a refuzat efectuarea unei recepţii parţiale, pentru bretelele de acces de la capătul lotului 4, dar aflate pe lotul 3, ceea ce ar fi permis măcar utilizarea în trafic a lotului 4.

„Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației! Cei 22 de km noi recepționați astăzi pe Autostrada 1 ( A1), între localitățile Șoimuș și Ilia din județul Hunedoara ( Lotul 4 Lugoj- Deva), nu au putut fi deschiși circulației din cauză că nu poate fi descărcat traficul rutier de pe acest sector. Lotul 4 al autostrazii Lugoj- Deva este parte integrantă a coridorului 4 Pan european ( Rin- Dunăre) , iar pe traseul acestuia se află Dealul Soimuș unde a fost pusă în operă una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din România. (…) Bretelele rutiere care ar fi permis descărcarea traficului auto de pe lotul 4, se află pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, pe care nu a putut fi începută recepția din cauză că nu au fost îndeplinite condițiile tehnice necesare. Recomandarea ca recepția să nu fie demarată pe lotul 3, a venit chiar din partea Consultantului, care a monitorizat șantierul”, am aflat de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara.

 

Sursa foto Asociaţia Pro Infrastructură

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.