PSD Timiş se luptă cu liberalii şi cu USR, în apărarea bugetarilor

Florin Câţu, senator liberal este un personaj anti-sistem, care nu înţelege rostul pompierilor, medicilor, profesorilor, polițiștilor sau funcționarilor publici într-o țară, este părerea celor de la PSD Timiş, care s-au decis să reacţioneze după ce politicianul vizat a făcut o serie de declaraţii pe tema bugetarilor, a faptului că aceştia au salarii mari şi ar trebui să lucreze fără a primi tot felul de sporuri. De asemenea, cei de la PSD Timiş, profitând de această declaraţie, includ în aceiaşi oală şi un alt duşman, USR, chiar dacă declaraţia a fost dată de cineva care nu are nicio legătură cu acest partid.

Calin Dobra

Calin Dobra

„În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treaba. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate ca un premiu. Ca şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă”. Aceasta este declaraţia senatorului liberal Florin Câţu, care a atras mânia înverşunată a PSD Timiş. Supăraţi foc pentru faptul că politicianul atacă bugetarii, social-democraţii timişeni îl numesc „un personaj anti-sistem democratic, care nu înțelege rostul pompierilor, medicilor, profesorilor, polițiștilor sau funcționarilor publici într-o țară”.

Reprezentanţii PSD Timiş folosesc oportunitatea politică oferită de această declaraţie şi includ în ţinta atacului şi USR. Formaţiunea politică este băgată în context, şi PSD Timiş spune că reprezentanţii celor două formaţiuni politice sunt, de fapt, supărate, că angajaţii de la stat nu vor să îi voteze. Mai mult, USR ar vrea să umble la proprietăţile românilor!

„Nu admitem ca dreapta politică, PNL și USR, să îi disprețuiască pe angajații la stat, pe motiv că aceștia nu mai vor să îi voteze. La nivel declarativ, USR vrea să umble la proprietățile românilor, iar PNL vrea să le taie salariile și pensiile”, se spune în anunţul PSD Timiş.

Nici preşedintele filialei judeţene a partidului nu vede cu ochi buni declaraţia respectivă. El ia apărarea angajaţilor Consiliului Judeţean Timiş, unde este preşedinte.

„În calitate de președinte al unei instituții a statului, în care sunt angajate, pe baza unor contracte de muncă, persoane cu experiență și cu o anumită pregătire profesională, sunt revoltat de faptul că un senator PNL își permite să atace declarativ o categorie de oameni ce muncește zilnic pentru statul român. Întrebându-mă ce ar mai putea urma, constat cu foarte mare uimire faptul că, după ce liberalii au fost îndemnați chiar de către liderul lor «să atace fiecare ales PSD cu parul» după ce au propus tăierea salariilor specialiștilor din domeniul IT, iată că acum le-au pus gând rău și funcționarilor publici. Este incredibil unde s-a ajuns și este extrem de gravă mentalitatea care bântuie dreapta românească.”, declară președintele PSD Timiș, Călin Dobra.

În consecinţă, social-democraţii consideră că „declarațiile recente sunt dovada cea mai clară a faptului că PNL sau USR nu merită să ajungă niciodată la guvernare sau să dea președintele acestei țări și dovedesc faptul că nu reușesc să aibă nicio viziune clară a unui proiect pentru țară”

Desigur, anunţul filialei din Timiş aminteşte că „cu PSD la guvernare, România a reușit să crească nivelul de trai al fiecărui român, a reușit să țină medicii acasă (triplarea salariilor), a reușit să fie a doua țară din Europa cu cea mai mare creștere economică. Cu măsurile propuse de PNL și USR românilor li se vor tăia salariile, pensiile, vor fi eliminate voucherele de vacanță, tichetele de masa, subvențiile etc.”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Danut a spus: (august 22nd, 2019 at 16:03 )

La CJT sunt unii angajati care sunt copiii primarului de la cutare sat,prietena lui psd-ul cutare,fin sau nas lui cutare.Este normal?Poate ne expica dl.Dobra cum a ajuns proprietar pe terenul fostei ferme pomicole de langa Lugoj la ierisire spre Herendesti?

apolitic a spus: (august 22nd, 2019 at 18:01 )

Dobra se uită prea mult la serialul TV „Lumini și umbre” de unde împrumută și limbajul atunci când înfierează cu „mânie proletară” pe cei de dreapta. Numai că „stânga” la care se revendică nu are nimic cu social democrația. Mai bine ar tăcea și ar spera ca Titu să nu câștige la anul președinția CJT. Îi cam suflă în ceafă!

nostalgic a spus: (august 22nd, 2019 at 18:16 )

Bravo Căline! „Dai în mine, dai în soare/ Dai în fabrici și tractoare/ Dai în clasa muncitoare ” numai că socoteala de acasă, din ograda PSD, nu pușcă cu cea de pe teren. La alegerile pentru europarlamentare ați cam zbârcit-o. Și unde? Tocmai la Lugoj unde ai vrea să fi primar în locul lui Franți, că președinte din nou la CJT… Never. Zdrobiți hidra liberală. Scularea!

al mic cu capatana mare a spus: (august 23rd, 2019 at 11:02 )

Mai Dobrica,e normal ca un bokter de noapte de la pol. locala sa castige peste 1mie de euro,in conditiile in care nu stie nici tabla-nmultirii si sta toata ziua la pescuiala ,oriunde merge e servit mocca(fiindca daca nu,il va amenda pe comercianti),iar un inginer de la o firma privata sa castige maxim 3mii de lei?Sa castige ambii 1mie de euro,dar nu unii sa sustina lenea si prostia altora.In ce tara normala din lumea sta,la bugetari se castiga mai bine decat la privat?Peste tot este stimulata competenta ,sunt domenii in privat unde castigi 400 de euro daca nu esti eficient,dar poti ajunge si la 2mii.Dar daca stai linistit pe 1mie ori ca produci ori ca ba,unde e dreptatea mai capre ale lojilor masonice(ma refer la toti,nu doar la voi,urmasi ai celor mai mari prigonitori ai crestinilor).

Cineva a spus: (august 31st, 2019 at 21:10 )

Din pacate unele categorii de bugetari(care ar merita sa aiba salarii mai mari)sunt cu mult sub alti bugetari ,care freaca menta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.