Dan Barna a obţinut un nou mandat în fruntea USR, în urma unui scrutin prin vot electronic, care s-a întins pe perioada a cinci zile. Barna a obţinut 65,75% din voturi, în timp ce principalul contracandidat, Cosette Chichirău a fost votată de 31,35% dintre membri.
Cu toate că inţial, scrutinul intern, în format electronic, trebuia să se întindă pe perioada a trei zile, el a fost prelungit cu 48 de ore, fiind finalizat joi seara, la ora 22.00. Potrivit statutului USR, președintele este ales prin vot electronic secret de către toți membrii partidului.Au votat 9.314 membri dintre cei peste 16.000, Dan Brna obţinând 6.097 din voturi, reprezentând 65,75% din total. Pe locul II s-a clasat Cosette Chichirău 2.907 voturi (31.35%), iar pe III Alexandru Surcel cu 269 (2.90%).
Rezultatul scrutinului intern va fi validat de Congresul USR care va avea loc la Timișoara pe 14 septembrie. Tot atunci vor fi aleși și noii membri ai Biroului Național al USR. Mandatul președintelui USR este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte mai mult de 10 ani. Dan Barna a devenit președintele USR în octombrie 2017, în urma unui congres extraordinar. Dan Barna este şi candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.
Comentarii prin facebook