Sfârşit de februarie 2014. Crin Antonescu, preşedinte PNL, decide ieşirea liberalilor de la guvernare, punând totodată cruce alianţei de tristă amintire numită USL. Mai mulţi fripturişti din partid, strânşi uniţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, trădează însă PNL-ul, pentru a rămâne pe lângă măcelăria PSD. Culmea, la înfiinţarea USL, Tăriceanu s-a numărat printre foarte puţinii liberali care s-au opus alianţei. Dincolo de pierderi, plecarea oportuniştilor din PNL a avut însă şi un efectiv pozitiv, partidul trecând prin salubrizare şi igienizare. Efectul n-a venit însă imediat, PNL pierzând la modul categoric alegerile din 2016, e adevărat după o campanie în care PSD a dus minciuna şi promisiunile fără acoperire la o altitudine greu de egalat. În schimb, PNL a câştigat ultimele alegeri (europarlamentarele din 26 mai) şi s-a instalat confortabil pe primul loc în toate sondajele, inclusiv ale PSD-iştilor Palada şi Pieleanu.
August 2019. Tăriceanu decide ieşirea de la guvernare, principalul motiv fiind faptul că PSD nu l-a susţinut pe lideru ALDE la alegerile prezidenţiale. Tăriceanu a luat decizia în cauză şi fiindcă a fost sedus oarecum de Victor Ponta şi Pro România, socotind şi că românii vor uita faptul că ALDE a fost părtaşă la cea mai slabă guvernare din istorie. Un grup din partid însă, condus de brontozaurul securisto-comunist Teodor Meleşcau decide însă să râmână la măcelărie. Culmea, mulţi dintre ei, inclusiv Meleşcanu, au votat pentru divorţul de PSD. Şi totul după ani la rândul în care ALDE s-a comportat ca o slugă caraghioasă a PSD. Ba, în războiul dus cu statul de drept, nu de puţine ori cei din ALDE au fost chiar mai talibani decât personaje sinistre precum Iordache, Nicolicea sau Şerban Nicolae. În fine, Meleşcanu a jucat acum faţă de Tăriceanu, exact rolul pe care, în 2014, îl juca Tăriceanu pentru Antonescu. Dar poate să-i plângă cineva de milă lui Tăriceanu? De ce trădătorii nu ar trebui trădaţi, la rândul lor?
Ultimele evenimente ne-au mai arătat însă ceva, dovadă că politichia dâmboviţeană este mereu surprinzătoare. Mult timp, am crezut că Tăriceanu poate fi socotit cel mai insalubru şi nefrecventabil politician din România. Ei bine, acum am văzut că se poate şi mai rău şi mai abject. Fără nicio îndoială, Meleşcanu a trecut de orice barieră a mizeriei în politică. Duplicitar, ipocrit, oportunist, dar şi caraghios, Meleşcanu ne-a confirmat încă o dată zicala asemănării politicii cu cea mai veche meserie din lume. Ca să nu spun că ne crede pe toţi proşti atunci când continuă să vorbească cu o naturaleţe incredibilă că el este în ALDE. Toată viaţa, încă din timpul Securităţii ceauşiste, un vânător de funcţii, Meleşcanu n-a avut nicio emoţie ca, la vârsta lui, să ne arate cât de mizerabil poate să fie, cât de adânc se poate scufunda în mlaştină. Şi dacă tot am făcut o paralelă între februarie 2014 şi august 2019, trebuie spus că există şi o mare diferenţă. Dacă PNL a ieşit, în cele din urmă, întărit prin plecarea oportuniştilor lui Tăriceanu, de această dată ALDE a apucat-o foarte apăsat pe drumul desfiinţării.
Comentarii prin facebook