Viorica Dăncilă, atac direct la preşedintele Iohannis: Dacă vrea binele României să meargă la vot și să voteze Dăncilă/FOTO

Peste două mii de simpatizanţi şi membri PSD au venit să asculte discursul primului ministrul, Viorica Dăncilă, a fruntaşilor bănăţeni ai partidului şi a mai multor miniştri ai (încă) Executivului de la Palatul Victoria. Candidata partidului la funcţia de preşedinte a României s-a „luptat” la maxim cu Klaus Iohannis, a insistat din nou pentru o dezbatere cu acesta şi i-a transmis că dacă doreşte binele României să meargă la vot şi să aleagă Viorica Dăncilă.

Optimismul şi atenţia la maxim aiu fost elementele care au marcat întâlnirea electorală a PSD Timiş, de la complexul Senator. După ce au blocat toată Calea Lugojului cu maşinile parcate pe marginea şoselei, fanii social-democraţilor au venit să descopere puterea şi oferta eletorală a candidatei partidului la funcţia de preşedinte al ţării.

Atmosfera a fost bine încălzită de preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, care a prezentat reuşitele administraţiei pe care o conduce la nivel de judeţ, fiind aplaudat de cei care fac parte din filială.

„Suntem mulți, și suntem puternici, și vom da viitorul președinte al României. Noi suntem PSD! Nu am uitat niciodată cine suntem, de unde am plecat. Noi am dat cele mai bune guverne din ultimii ani. PSD a guvernat întotdeauna pentru oameni. Vreți să vă prezentăm reușitele noastre? Ne prinde miezul nopții!”, a spus Călin Dobra în deschiderea întâlnirii.

Probabil personajul care a atras cele mai multe aplauze ale celor din sală a fost unul cu adevărat pitoresc, Petre Daea, ministrul Agriculturii. El a venit să fie alături de reprezentanta PSD în dorinţa ei de a conduce România, cu o zi înainte de a atinge borna celor 70 de ani de viaţă.

Cu un discurs bine meşterit, chiar agresiv în multe părţi, în ciuda imaginii de femeie neconflictuală, care a însoţit mandatul de prim ministrul de aproape doi ani pe care l-a avut, Viorica Dăncilă nu a uitat nici de această dată să insiste asupra faptului că este femeie, ceea ce este un atu des folosit în campania sa. De asemenea, preşedintele actual, Klaus Iohannis, a fost permanent „vânat” de Dăncilă, care nu a pierdut niciun moment ca să îl faulteze, uneori chiar cu umor, unul apreciat de public.

„Oameni buni, sunt astăzi la Timișoara la un moment de bilanț pentru PSD, un moment în care trebuie să luăm decizii. De un an si nouă luni conduc echipa de la Palatul Victoria, dar eu am rămas același om, nu m-am schimbat. De fiecare data cand am adoptat o lege nu m-am uitat la cifre, ci la efectul ei asupra oamenilor. De fiecare dată ne-am raportat la oameni, care au așteptări, care vor binele pentru ei şi pentru această țară. De multe ori crezi ca iei o decizie bună pentru oameni, dar descoperi că nu e aşa. Numai cu dialog poţi să iei decizia corectă. Nu am avut vacanţe, nu am avut momente de odihnă, nu am făcut altceva decât să aducem lucruri bune pentru oameni. Am mers înainte, nu m-au speriat jignirile, nu am jignit niciodată, m-a îngrijorat ura şi dezbinarea din societatea românească”, şi-a început Dăncilă discursul.

Klaus Iohanis a fost aspru criticat şi faultat pentru toate deciziile şi comerntariile sale. El a fost numit chiar şi dictator.

„Dictatorul de la Cotroceni vrea guvernul doi, parlamentul, primul ministru doi, iar acum şi comisarul doi. Iohannis a împărțit România în două, una a lui și una a noastră, a celor cu tricolorul în suflet”, a mai declarat actualul prim ministru.

Desigur, Dăncilă nu a uitat să joace cartea feminismului, una care a devenit laitmotiv al campaniei prezidenţiale.

„Suntem într-un moment greu, vedeţi că a fost nevoie de șase bărbați falnici, conduși de altul, al şaptelea, să dea jos o femeie. Au dat jos un guvern și nu au pus nimic în schimb. Au venit cu un program de austeritate, ei vor doar puterea. Avem un președinte care se luptă cu românii. De fiecare dată a mințit românii”, a mai declarat şefa PSD.

Un alt laitmotiv al campaniei este legat de lipsa unei dezbateri între candidaţii la funcţia supremă în stat, Dăncilă subliniind că lui Iohannis i-ar fi frică de o întâlnire directă cu o femeie:

„Sper sa nu îi fie frică de o dezbatere cu o femeie, că atunci eu trebuie să iau pantaloni și el fustă. De ce spun că va fi o întâlnire directă între mine şi Iohannis, pentru că ceilalţi candidaţi sunt doar ascultători ai lui, oameni care ascultă ordinele lui Iohannis. Aţi văzut că atunci când el a zis, toţi au luat poziţia de drepţi, au votat toţi moţiunea de cenzură”.

Punctul culminant al discursului candidatului PSD la funcţia de preşedinte a venit în momentul în care a subliniat: „Îi spun lui Iohannis ca dacă vrea binele României să meargă la vot și să voteze Dancilă”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Anca S. a spus: (noiembrie 1st, 2019 at 22:37 )

Ei, ce sa spun, mare discurs ! Pacat de partidul asta care a fost candva MARE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin

În urmă cu 104 de ani, la 4 decembrie 1921, lua ființă, statutar, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean. La început, exista doar secţia de fotbal. Prima conducere a clubului a fost alcătuită din Victor Vlad (preşedinte) şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, sancțiuni de peste un milion de lei aplicate de conducătorilor auto care parchează pe locurile amenajate pentru persoane cu dizabilități. Astfel de cazuri sunt constatate zilnic de cei din Poliţia Locală. Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste un milion de euro pentru şoferii care au parcat pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități
Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara
Costul vieții rămâne principala preocupare pentru membrii generației Z, dar și pentru cei din categoria mileniali. De asemenea, tinerii au ca și îngrijorări problemele legate de instabilitatea politică și corupție. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează situația. Deloitte, companie globală de soluții și servicii, a dat publicitățiim la finalul lui noiembrie, rezultatele celui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează problemele generației Z și a milenialilor: ”Costul vieții de zi cu zi rămâne cea mai mare îngrijorare”
În urmă cu 104 de ani, la 4 decembrie 1921, lua ființă, statutar, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean. La început, exista doar secţia de fotbal. Prima conducere a clubului a fost alcătuită din Victor Vlad (preşedinte) şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.