Bugetul Timișoarei pe 2025 a trecut lejer de votul consilierilor locali

Cu o sută de milioane de lei în plus față de bugetul de anul precedent, cel pe 2025 a fost aprobat, marți, cu o singură abținere din partea consilierilor locali timișoreni. A fost ședință online, în total o oră de dezbateri, dar pe mai multe puncte, varianta de organizare fiind aceeași cu cea aleasă și de CJ Timiș. Conducător de ședință a fost viceprimarul Paula Romocean, dar cu primarul Dominic Fritz prezent la discuții.

Dominic Fritz a și făcut prezentarea proiectului.

”Este, din nou, în ghilimele, un buget record pentru Timișoara. Adică, ușor mai mare decât a fost anul trecut, când a fost deja un buget record. Dar aș vrea să evit astfel de sintagme, pentru că, după cum știți, hârtia suportă multe și mai importantă este execuția, iar vreau să spun că este un buget realist, în primul rând pentru Timișoara. Nu am umflat artificial veniturile ca să băgăm acolo tot felul de avioane. Și în primul rând este un buget care în mod echilibrat 50% funcționare, 50% dezvoltare, asigură funcționarea serviciilor publice din Timișoara și, în același timp, continuă investițiile mari de la stadion până la pasajul Solventul, la proiecte europene pe care le co-finanțăm, renovări de școli și așa mai departe. Mă bucur că anul acesta am putut să creștem sumele pe care le punem la dispoziție dispoziția școlilor pentru lucrări de reparații și alte cheltuieli. Am crescut sumele și la spații verzi și la curățenie, dar bineînțeles că avem sume foarte mari și pe partea de de investiții”, a anunțat Fritz în debutul ședinței de plen.

Conform propunerii votate, bugetul are o valoare totală de 2,65 de miliarde de lei, cu o majorare de peste 100 milioane lei față de 2024 – o ajustare realistă, menită să asigure stabilitatea financiară și continuitatea investițiilor.

Secțiunea de dezvoltare are prevăzută suma de 1,35 miliarde lei, din care 35% reprezintă fonduri pentru infrastructura de mobilitate. Printre altele, pentru a stimuli dezvoltarea unor zone și a atrage investiții private, Primăria Timișoara va continua și va demara investiții precum: construcție pasaj Solventul, construcție podul Solventul, refacere pasajul Slavici Polonă, reconstrucție Pasarela Îndrăgostiților, reconstrucție podul Iuliu Maniu. Totodată, pentru a continua procesul de eficientizare a transportului public, secțiunea dezvoltare include achiziția a 33 de troleibuze noi și a 30 de autobuze electrice. Alte investiții incluse în programul de dezvoltare sunt: retehnologizarea magistralei care pleacă de la CET Sud și care distribuie agent termic în tot orașul, stadionul Arena Eroii Timișoarei, reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale 1, clădirii de gimnazială a Liceului J.L Calderon, a Liceului Ana Aslan, a Colegiului Tehnic Henri Coandă, a Liceului Alimentar, amenajarea Traseului Revoluției, Regenerarea Urbană a zonei Traian, dotarea noilor spitale de ORL și Balneologie.

Secțiunea de funcționare pentru 2025 are alocată suma de 1,3 miliarde de lei și acoperă finanțarea serviciilor publice esențiale, precum transportul și iluminatul public, termoficarea, curățenia, întreținerea spațiilor verzi, ordinea publică, asistența socială, cultura și sportul. În programul de reparații străzi și trotuare, în valoare de 90 de milioane de lei, sunt incluse amenajări de parcări pe locul fostelor garaje, lucrări de modernizare a zonei Gara de Nord, precum și reparații pe artere majore – Rebreanu, Ana Ipătescu sau Alexandrescu. De asemenea, bugetul pentru întreținerea și reparațiile din școli și grădinițe crește cu 35%, ajungând la 85 de milioane de lei.

La capitol amendamente propuse, de la liberalul Simion Moșiu au venit cele pentru  o pasarelă peste Bega spre Ghiroda, pentru bicicliști și pietoni, o scenă și o tribună mobilă pentru oraș, respectiv veșnica sa dorință, cea a reamenajării Ceasului Floral.

Un alt liberal, Cosmin Tabără, a cerut bani pentru dotarea școlilor cu echipament pentru orele de sport. Liberalii au fost în vervă, Silvia Chițac a cerut 200.000 de lei pentru amenajarea în parcuri de locuri unde mamele sa își alăpteze copiii. Adrian Lulciuc a cerut bani pentru grădini urbane în zona Lipovei. Andra Lăpădatu a cerut bani pentru un parc din zona Bucovinei, în timp de Ovidiu Merean, de la ”puterea” USR a cerut bani pentru parcarea supraetajată din zona Gara de Nord. Ilie Sârbu, de la AUR, chiar dacă s-a încurcat la cifre rău de tot, a cerut bani pentru SF-uri în vederea amenajării unui port pentru Timișoara, la pachet cu piste olimpice pentru canotaj, un bazin olimpic la Uszoda, un fel de centru de permanență la Spitalul Municipal, respectiv bani pentru pentru realizarea și amplasarea a diferite plăci informative.

Propunerile lui Moșiu și Sârbu au picat, restul trecând cu brio. La fel a trecut și proiectul bugetului, cu 25 de voturi pentru.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Atmosferă frumosă în cartierul Ronaț, pe o arenă prea mică pentru un meci așa de mare. Astăzi, SCM USV Timișoara și-a arătat adevărata valoare în semifinalele Ligii Naționale de rugby contra Stelei, iar bănățenii au reușit un meci de neuitat (36-6).  Acțiuni în viteză, forță în înaintare, precizie în mânuirea balonului și la pase, eseuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce lecție! SCM USV Timișoara, victorie lejeră cu Steaua în semifinalele Ligii Naționale de rugby. Alt adversar de tradiție, în finală
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.