Au evitat forţele campionatului şi au „picat” cu o echipă accesibilă. „Leii din Banat” şi-au aflat astăzi adversarul din sferturile de finală ale Cupei României.
„În sferturile de finală ale Cupei României, Baschet SCM Timișoara va da piept cu BCMU FC Argeș Pitești, s-a stabilit în urmă cu câteva minute prin tragere la sorți. Prima manșă va avea loc pe 28 decembrie, la sala „Constantin Jude”, iar returul se va desfășura în 8 ianuarie, la Pitești”, este anunţul prim-divizionarei de baschet.
Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în acest sezon, piteştenii câştigând în Banat, dar au rămas doar cu acea victorie în nouă partide, în timp ce „Leii din Banat” s-au impus în Trivale.
Timişoara a câştigat de două ori competiţia în ultimul deceniu, în 2010 şi 2015.
Comentarii prin facebook