Duminica, la ora 16,30, Sectia 4 Politie Timisoara, a fost sesizata de către polițist din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Timiș,care se afla în timpul liber, despre faptul ca, împreună cu un cetățean, au prins in flagrant pe strada Horia , un tânăr, de 18 ani, în timp ce încerca să părăsească locul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, dupa ce deposedase prin smulgerea unei borsete un bărbat, de 74 de ani.
Cauza a fost preluata de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timisoara, care au probat fapta de tâlhărie, iar cu ocazia continuării cercetărilor s-a mai stabilit ca tânărul este bănuit și de săvârșirea infracțiunii de talharie, comisă impotriva unei femei de 77 de ani, tot duminica, la ora 11:05, când în timp ce aceasta se deplasa pe strada Carei din Timisoara, a fost deposedată prin smulgere și alte acte de violență, de poșeta personală, în care avea suma de aproximativ 200 lei si alte bunuri.
Tânărul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de talharie în formă continuată, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi depus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timis.
Comentarii prin facebook