Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Cristian Ispravnic, a fost ridicat de procurorii DNA chiar din sediul PSD Arad. El este adus la audieri la sediul DNA Timişoara, acolo unde va da explicaţii în dosarul de corupţie în care este implicată instituţia pe care o conduce.
Consilier judeţean PSD, Cristian Ispravnic a fost ridicat de procurorii DNA, chiar din sediul din Arad al acestui partid. El este adus la DNA Timişoara în amplul dosar de corupţie deschis de procurori. În cursul acestei dimineţi, la sediul DNA Timişoara au mai ajuns deputatul PSD de Arad Florin Tripa şi deputatul PSD de Caraş-Severin Ioan Chisăliţă. De asemenea, este aşteptat să dea explicaţii şi deputatul PSD Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, cel care l-a propulsat pe Ispravnic la şefia DRDP Timişoara.
Potrivit unui comunica DNA, luni dimineaţa au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad şi Timiş, „din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice”.
Comentarii prin facebook