Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a fost solicitat astăzi, la ora 08:46, să asigure măsuri specifice în urma exploziei unei butelii într-o locuință în comuna Comloșu Mare, sat Lunga.
La locul intervenției s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, 8 pompieri și un echipaj SAJ.
La sosirea echipajelor la fața locului, pompierii au constatat că nu s-a produs nicio explozie. Proprietarul, un bărbat de 52 ani, a încercat să prepare ceva la aragaz și din cauza neatenției i s-a aprins haina de la flacăra aragazului.
Bărbatul a suferit arsuri de gradul 1 si 2 pe membrul superior stâng și pe membrele inferioare, a fost preluat de echipajul SAJ pentru a fi transportat la spital. De asemenea, o persoană de sex masculin, 32 de ani, s-a intoxicat cu fum și a fost preluată de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale.
Comentarii prin facebook