Sâmbătă după-masă, în Complexul Studențesc din Timișoara, la intersecția străzilor Pestalozzi și Ofcea, un șofer a intrat cu o viteză prea mare în curbă. O fetiță și bunica ei sunt la spital, iar șoferul s-a oprit cu mașina în stâlp.
Accidentul care a făcut ca o fetiță de 5 ani și bunica ei de 66 de ani să ajungă la spital a avut loc sâmbătă după-amiază. Un șofer de 22 de ani venea de pe strada Pestalozzi și a intrat în viteză pe strada Ofcea, pierzând controlul volanului în timpul acestei manevre. A lovit fetița de 5 ani și bunica de 66 de ani, după care mașina s-a oprit într-un stâlp, lângă peretele magazinului aflat chiar pe colț.
Bunica și fetița au fost rănite și au fost transportate la spital, iar tânărul șofer are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook