Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș a făcut publice mai multe măsuri pe care să le luați în ceea ce privește controlul și prevenirea infecției cu noul Coronavirus (COVID-19).
Cei de la DSP Timiș vă recomandă să respectați unele reguli simple care vă pot ține departe de o posibilă infecție cu noul virus:
• evitarea aglomerațiilor și a spațiilor închise aglomerate (de ex. supermarketuri, mall-uri);
• păstrarea unei distanțe de cel puțîn 1 metru față de orice persoană cu simptome respiratorii (de ex. tuse, strănut);
• spălarea frecventă a mâinilor, folosind apă și săpun atunci când mâinile sunt vizibil murdare sau antiseptic pe bază de alcool dacă mâinile nu sunt vizibil murdare;
• utilizarea tehnicii de a tuși sau a strănuta în interiorul cotului flectat sau acoperirea nasului și gurii în timpul tușei și strănutului cu un șervetel de unică folosință, urmată de aruncarea acestuia după utilizare și spălarea IMEDIATĂ a mâinilor cu apă și săpun;
• abținerea de la atingerea gurii, nasului și ochilor;
• respectarea regulilor privind modul de purtare, îndepărtare și eliminare a măștilor asociate cu o igienă corectă a mâinilor după îndepărtare.
Direcția de Sănătate Publică Timiș asigură personal medical (24/24 ore) în punctele terestre de trecere a frontierei şi în Aeroportul Internațional “Traian Vuia”Timişoara; și efectuează triajul epidemiologic al tuturor călătorilor care sosesc din zone în care au fost semnalate îmbolnăviri cu noul Coronavirus (COVID-19), China continentală şi Italia:
Localităţi din Provincia Lombardia şi din Regiunea Veneto:
• Vo Euganeo
• Codogno
• Castiglione d’Adda
• Casarpusterlengo
• Fombio
• Maleo
• Somaglia
• Bertonico
• Terranova dei Passerini
• Castelgerundo
• San Fiorano
Localitate din Regiunea Piemonte:
• Cumiana
Comentarii prin facebook