Au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu coronavirus în România, vineri, iar 11 pacienți se află, conform Grupului de Comunicare Strategică, la Terapie Intensivă.
31 de noi cazuri de îmbolnăvire au fost inregistrate în Românie, vineri, față de ziua de joi, iar pacienții au vârsta cuprinsă între 17 și 89 de ani.
La Anestezie și Terapie Intensivă în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară, conform Grupului de Comunicare Strategică.
Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Comentarii prin facebook