S-au modificat scenariile din învăţământ. Elevii din anii terminali merg la şcoală în localităţile în care rata de infectare este sub 6

scoala

scoala

Elevii aflaţi în anii terminali vor merge la şcoală şi în localităţile care se află în scenariul roşu, dar în care rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori.  Prezenţa lor fizică va fi însă până la jumătate din numărul total de elevi dintr-o clasă.

Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății nr. 3459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 :

Scenariul de funcţionare al unităţii de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepția depășirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:

– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,

– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a , a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.

Este permisă organizarea cu prezența fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

– simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;

– evaluărilor naționale;

– orelor remediale pentru toate clasele .

Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.

Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara

Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
Consilierii județeni timișeni au aprobat alocarea a aproape opt milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține funcționarea a numeroase comune din județ. Situația este cea mai dificilă, la nivel local, din ultimii mulți ani, avertizează șeful Consiliului Judeţean, Alfred Simonis. Va fi un festival al debranșărilor de la utilități din cauza lipsei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin de la bugetul CJ Timiş. Alfred Simonis avertizează asupra dezastrului financiar de la comune: ”Veți vedea ce festival de debranșări și de școli închise se va întâmpla”
Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.