Useriști-plus și plus-useriste, nimeni n-a zis că va fi ușor!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Ce avem? Avem un guvern de coaliție format dintr-un partid liberal ce se dorește conservator în toate, ancorat în tradiții populare și religioase de dragul electoratului, dar și în alte obiceiuri de viață venite din balcanismul nostru politic. Mai avem un partid de centru acuzat că ar fi progresist, dar ce nu este progresist într-o țară în care toată clasa politică se simte mai bine într-o alianță cu PSD? Partid progresist care, ca orice nou intrat în problemă, trage prea tare de jucărie, apasă inabil pe pedala politicii principiale, ceea ce n-ar fi rău dacă celelalte partide nu ar fi PSD sau după chipul și asemănarea PSD-lui. Mai avem și-un UDMR, ceea ce spune totul despre scena politică.

Ce nu avem? Nu avem cum avea stabilitate într-o coaliție în care nu toți joacă cu aceleași cărți, după aceleași reguli, când în formațiuni vor avea loc alegeri și mai contează și poziționarea liderilor în interior. Nu ai cum avea stabilitate când principalul partid de opoziție face ce face Rusia cu Uniunea Europeană, alimentează pofta „de dulce” a partidelor dispuse la compromis, stârnesc pofta de alianțe în care limbajul politic și de afaceri se apropie sensibil de cel al famililor mafiote fără pretenții etice.

Când ai un PNL pe jumătate nostalgic la afacerile cu PSD, iar dincolo un USR prea pornit pe calea scurtă și dreaptă, fără dispoziție și știință în compromisul politic, atunci nu vei avea stabilitate, tot timpul va fi o ceartă de tipul CDR cu PD, PNL cu PNȚCD, PNL cu PNL, președinte cu partide etc. Iar mulți dintre români, electoratul ce-a așteptat data alegerilor și scăparea de PSD mai ceva ca plecarea în concediu, vor prefera hoția celorlați „prostiei” ăstora, fără să-și amintească că ceilalți au defilat și cu hoția, și cu prostia în ultimii ani de guvernare.

Ce nu trebuie să avem? Nu trebuie să avem cheful ăla de cafteală ce-l vezi zilele astea prin USR. Orbiți de lipsa de eleganță și abilitate pentru munca în echipă a lui Florin Câțu, uitând de bâlbele lui Voiculescu, useriștii n-ar face prin ieșirea de la guvernare decât jocurile celor ce hăhăie de fericire când văd cum se topește bruma de încredere în partea bună a Forței, cea proeuropeană, atlantică, din politica românească. Și când spun asta nu mă refer neapărat și numai la PSD, cât mai degrabă la „patrioții” despre care nu știm în slujba cărei ortodoxii activează.

Ce trebuie să avem? Să aibă ei răbdare, înțelepciunea de a înțelege cum se lucrează în echipă și să-și imagineze cum se duce dracului un proiect mai așteptat de vatra electorală a dreptei românești eventual la scrutinul din 1996, tot pentru a pune capăt unor dezastre PSD. USR trebuie să înțeleagă că ieșirea de la guvernare acum echivalează cu aducerea PSD „la butoane”. USR va rămâne o alternativă la guvernare în 2024 doar dacă este dată afară din coaliție. Vor rămâne pe cai mari din punct de vedere electoral dacă liberalii se leapădă cu disperare de miniștrii reformiști de la Transporturi, Sănătate sau Justiție, de o corectitudine în finanțare la Fonduri Europene, exact când au supărat clientela sistemului în care ne-am complăcut până acuma.

Un USR ar beneficia de o strategie pe termen lung doar dacă persistă senzația că este scos de la guvernare de mafie și PNL, de PSD și AUR, de Șoșoacă sau Antena 3, de Budapesta sau Moscova, nu mai contează de cine, nedreptățit și puternic victimizat, nu și dacă pleacă singur, nefiind capabil să gestioneze prima criză ieșită în cale. Dar pentru noi ce-am votat o formulă PNL-USR pentru actuala guvernare mai contează care e strategia USR pentru 2024? La urma urmelor, dacă trăim cu gândul la strategii și la potențarea șanselor la alegerile de peste trei ani când mai trăim prezentul, domnilor de la USR? Noi acuma vrem reforma, nu când vă ies vouă pașii!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 16th, 2021 at 11:01 )

Ce pacat ca doi jurnalisti ca Ino si Eugen au ajuns trompetele celor care sunt f. departe de ceeace spun ei ca ssunt „de centru”.

Nelu a spus: (aprilie 17th, 2021 at 00:05 )

„când mai trăim prezentul, domnilor de la USR? Noi acuma vrem reforma, nu când vă ies vouă pașii!”

Asta trebuia sa i le spui lui Catu si penelistilor care-si tot angajeaza la foc automat incompetentii, unii chiar analfabeti, in functii publice bine platite. Vezi apele romane ca exemplu clar.

Ochiul limpede a spus: (aprilie 17th, 2021 at 12:35 )

Domnilor un procent de 15% nu poate fi determinant pentru luarea hotararilor la nivel de cualitie sau guvernamental. Cei care arunca cu piatra in usr s-e pare ca nu a trait in Romania in anii trecuti sub marea reforma a guvernelor psd,pdl respectiv pnl.Romanii nu accepta noul decat sub deviza ,,ce-mi pica” iar un alt model nu poate fi acceptat.Domnule Ino respectiv Sasu decat trompete marca latrina 3 sau romanica tv mai bine vagabond……..dictator ,mai bine huligan …..securist.Ce reforma poti sa ai cand in ultimi ani guvernele au tinut maxim 2 ani? Problema nu sta doar in alegatorii romani si mai degraba in politicienii pestriti care de multe ori au denaturat sau anulat votul cetatenilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.