Şef pe viaţă! Culiţă Chiş contestă noua organigramă a Primăriei Timişoara, considerându-se “vătămat”

Încă şeful aşa zisei Direcţii Tehnice din Primăria Timişoara, a făcut o “plângere prealabilă” pe adresa primarului oraşului şi a Consiliului Local, prin care solicită revocarea noii organigrame a instituţiei. Culiţă Chiş era cel mai bine plătit salariat din primărie, iar printre motive arată că salariul lui venea din… taxele locale stabilite tot de el.

Culiţă Chiş nu se lasă şi se vrea şef pe viaţă. El a făcut o “plângere prealabilă”, prin care solicită revocarea organigramei, un demers care se face înainte de-a te adresa instanţei.

“Plângere Prealabilă prin care solicit revocarea Organigramei, Statului de funcţii, Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialiate al Primarului Municipiului Timişoara aprobate perin HCLMT  nr 237/15.06.2021 până la soluţionarea prezentei cauze”, se arată în documentul adresat de Culiţă Chiş primarului Dominic Fritz şi Consiliului Local.

În motivaţia acţiunii sale, Culiţă Chiş arată că este director al Direcţiei Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi, încă din 2007, indiferent de cum s-a chemat departamentul de-a lungul timpului. Apoi Chiş dă câteva explicaţii, unele cel puţin bizare, printre care şi aceea că salariul său a venit din taxe locale stabilite… chiar de el. Mai mult, fiindcă ar fi semnat tot felul de contracte, respectiv ceea ce îi crea postul, Timişoara s-ar fi dezvoltat.

“În temeiul acestei calităţi am dobândit drepturile şi obligaţiile specifice funcţiei, având atribuţiunile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare. Încadrarea mea şi a întregului personal al Direcţiei Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi s-a făcut în temeiul unor dispoziţii ale Primarului Municipiului Timişoara pe durată nedeterminată, iar resursele financiare necesare funcţionării acestei direcţii proveneau integral din taxele locale stabilite de către direcţia condusă de subsemnatul. În această calitate, în considerarea intereselor instituţiei şi ale angajaţilor acesteia, între care şi subsemnatul, am încheiat numeroase contracte de execuţie lucrări, contracte de prestări servicii, contracte de furnizare, contracte de delegare, contracte de finanţare, pentru bunul mers al instituţiei şi dezvoltarea oraşului”, arată Chiş în plângere.

Nu în ultimul rând, el se declaraă persoană “vătămată” fiindcă nu va mai lua cel mai mare salariul din Primăria Tmişoara.

“Reorganizarea dispusă prin HCL a cărei revocare o solicit a cauzat – altor angajaţi vizaţi – o vătămare a intereselui nostru legitim de a ne continua activitatea ca angajaţi ai Direcţiei Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi, respectiv de a încasa salariul aferent acesteia potrivit dispoziţiei Primarului pe durată nedeterminată(…) Prin urmare, ca o chestiune prealabilă, vizând admisibilitatea unei atari plângeri, consider că am argumentat calitatea mea de persoană vătămată”, a mai scris Chiş

El mai spune că, deşi plângerea a semnat-o doar el, îi priveşte pe toţi angajaţii direcţiei.

Noua organigramă a primăriei a fost votată în Consiliul Local pe data de 15 iunie, urmând să intre efectiv în vigoare pe 1 august.

În timpul administraţiei Robu, a mai fost modificată organigrama, special pentru a i se oferi lui Culiţă Chiş puteri sporite.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iulie 13th, 2021 at 12:44 )

Care ” inca sef”, caci in conformitate cu primele declaratii ale fritzului, culita nu mai este sef ?

Dricul a spus: (iulie 13th, 2021 at 15:30 )

Culță (pulitză) ăsta doar cu dricul vrea să plece!

Adi a spus: (iulie 13th, 2021 at 19:44 )

Un articol tendențios. Analizați ce a făcut pentru oraș corect, fără influențe politice. E normal dacă un om este valoros să fie bine plătit. De asta suferim noi românii și nu avem continuitate în mai toate domeniile. Să analizăm în timp ce au făcut predecesorii . Dar cine să evalueze corect, echidistant cu dragoste pentru oraș? Acest linșaj mediatic pentru un om nu este corect, care în mod cert îi afectează familia și în mod special copii . Respectați ca să fiți respectați la rândul vostru.

Zota a spus: (iulie 13th, 2021 at 20:24 )

as zice ca e dovada de imbecilitate si nesimtire… sa nu uitam ca e cercetat penal pishulitza

Ion a spus: (iulie 14th, 2021 at 10:09 )

Domnule Robu, vă rog să vă folosiți numele real când postați în secțiunea de comentarii. Sunteți persoană publică.

Ana a spus: (iulie 16th, 2021 at 18:11 )

Cine scrie articolele astea?
Seful de cabinet al primarului?
Sau el doar da forward la informatii catre debanat.ro?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.