Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, bănuiți că l-au bătut pe un bărbat în parcul din comuna Cenei. Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Miercuri, 28 iulie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Săcălaz au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 16 si 22 de ani, bănuiți de comiterea a două infracțiuni. În fapt, la data de 27 iulie, cei în cauză, în urma unui conflict spontan, au agresat în parcul din localitatea Cenei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, trei dintre tineri fiind reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
Comentarii prin facebook