Arhiva pentru luna: februarie 2022

După două zile de scădere, rata de infectare a crescut atât în Timiş (29,93), cât şi în Timişoara (38,05)

După două zile de scădere, rata de infectare a crescut atât în Timiş (29,93), cât şi în Timişoara (38,05)

Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 38,05 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 37,01. Rata de infectare la nivelul judeţului este 29,93 în creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 29,08. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Dumbrăviţa, 55,51, aceasta fiind tot în scădere.

În Timiş continuă scăderea cazurilor zilnice de Covid-19, dar a crescut numărul de decese şi pacienţi internaţi la ATI

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 1.156 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 4.032 teste, dintre care 2.517 teste rapide. În Timişoara au fost raportate 625 cazuri. În Timiş, 436 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 45 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului

„Prada” oamenilor legii la traficanții de droguri: patru tipuri de stupefiante și aproape 10.000 de euro

În urma celor 20 de percheziții, efectuate ieri, 10 februarie, polițiștii au ridicat în vederea confiscării, 5,2 kg de amfetamină, 246 de comprimate de ecstasy, 110 g de cocaină, 800 g de cannabis, 8.000 de euro, 8.000 de lei și cântare de precizie. În urma acțiunii, 15 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. –

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Cinema Timiș, lucrările pot începe

Cele două firme care au câștigat licitația pentru reabilitarea Cinema Timiș se pot apuca de activitate, după ce Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție. Locația favorită a cinefililor timișoreni în anii trecuți ar urma să fie transformată în centru multifuncțional pentru activități culturale, după cum scrie în acordul semnat. De lucrări se vor ocupa

Guvernul ia în calcul eliminarea tuturor restricţiilor de pandemie

Săptămâna viitoare, Guvernul va decide dacă va ridica starea de alertă, caz în care vor dispărea toate restricțiile existente în acest moment. Acest lucru s-ar putea întâmpla astfel la aproape doi ani de la instaurarea stării de alertă în România. Guvernul va decide săptămâna viitoare măsurile luate în pandemie și, în funcție de evaluările privind

CCIA Timiș organizează un seminar în domeniul muncii

Programul CCIA Timiș pentru anul 2022 de informare a agenților economici cu privire la reglementări europene și naţionale în diferite sectoare de activitate, organizat în colaborare cu serviciile serviciile publice deconcentrate din teritoriu, sub egida Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş, debutează cu un seminar de instruire a angajatorilor privind modul de aplicare a noilor acte normative

Trafic restricționat și activități pentru bicicliști, la Timișoara

Fritz e șocat de comentariile despre bicicliștii și pietonii care ar fi vinovați de accidente. Se preconizează investiții noi în siguranța rutieră

Comentariile conform cărora pietonii și bicicliștii sunt vinovați de accidentele din Timișoara îl șochează pe primarul Dominic Fritz. ”Nu viteza mașinilor!” este răspunsul acestuia, probabil după ce a analizat datele statistice legate de incidentele rutiere din oraș. Indiferent de vină, el anunță investiții noi în siguranța rutieră. Stăm mai bine la accidente rutiere, care s-au

Bătaie cu topoare pe o stradă din Lugoj. UPDATE: Un bărbat de 38 de ani a fost rănit

Un conflict între două familii de romi a degenerat la Lugoj într-un adevărat război. Totul s-a întâmplat în cartierul Micro I unde cele două tabere s-au întâlnit întâmplător. Lugojenii care locuiesc în zonă au rămas șocați de violențe și au fugit să se adăpostească atunci când au văzut că tinerii se bat, iar în altercație

La Iulius Town cumpărați daruri inedite de la Târgul Cadourilor de Valentine’s Day

La Iulius Town, în zona Expo, se pregătește Târgul Cadourilor de Valentine’s Day. Cei mici sunt așteptați să facă cunoștință cu cel mai îndrăgit cuplu din desenele animate: Mickey & Minnie Mouse. În perioada 11 – 14 februarie 2022, îndrăgostiții pot găsi darul perfect pentru sufletul lor pereche la Târgul Cadourilor de Valentine’s Day din zona Iulius

Prețuri în creștere la locuințe, la finalul anului precedent. Covid 19 nu a scăzut pretențiile proprietarilor

În condițiile în care interesul pentru achiziția de locuințe s-a menținut la un nivel ridicat, în ciuda situației create de Covid-19, piața rezidențială autohtonă și-a continuat trendul ascendent și în al patrulea trimestru din 2021, relevă cel mai recent raport al celor  Imobiliare.ro. Astfel, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara așteaptă copiii care vor să învețe dansuri populare

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a dat startul înscrierilor la cursurile de dans în compania Ansamblului Timișul. Acestea se vor ține la Sala Lira din zona Maria. Copiii vor avea ocazia să învețe pașii jocului bănățean alături de oameni dedicați, dansatori și instrumentiști ai Ansamblului, ceea ce înseamnă muzică live la fiecare repetiție. „Ne

Medicul de familie, factor determinant în diagnosticarea precoce a cancerului bronhopulmonar

Un român moare în fiecare oră din cauza cancerului bronhopulmonar. Această boală are, de altfel, cea mai mare rată de mortalitate în România. Motivul? Depistarea cu întârziere a neoplasmelor pulmonare, această afecțiune fiind subdiagnosticată în țara noastră. Cei doi ani de pandemie au agravat și mai mult situația ducând la scăderea cu 40 la sută

Editorial de Eugen Sasu

„Patrioți”, dar mulți

Dacă am spune noi că electoratul AUR este unul mediu ori sumar educat și profesionalizat, că nu te poți baza ca acest partid să asigure o bună guvernare – Doamne ferește! – vreodată, ar sări un „patriot” cu manivela în mână să zică că suntem aroganți și sugerăm că alegătorii lui Simion și Șoșoacă ar

Primăria Timișoara dă jos 130 de semafoare din mai multe intersecții din tot orașul

Viceprimarul Ruben Lațcău are o veste extraordinară pentru șoferii timișoreni, dar mai ales pentru cei de la SDM, societatea pusă să se ocupe de managementul semafoarelor din oraș. Le va umple stocul de asemenea semafoare cu 130 de bucăți, după ce acestea vor fi date din intersecțiile unde sistemul superperformant montat de administrația Robu nu

Cele mai interesante documentare despre Egiptul Antic

Chiar dacă au trecut foarte mulți ani de istorie modernă, Egiptul Antic îi fascinează în continuare pe oameni și ascunde multe mistere, secrete cu diverse interpretări. Mulți istorici studiază în continuare lumea mistică a Egiptului Antic, rezultând filme documentare care merită urmărite pentru a înțelege cât mai mult din acea perioadă interesantă a istoriei omenirii.

Prefectul Mihai Ritivoiu, din nou la IPJ Timiş. De această dată a fost mulţumit

Prefectul Mihai Ritivoiu a făcut, astăzi, o a doua vizită din această săptămână la IPJ Timiş, în prima deplasându-se pentru a le ce socoteală poliţiştilor în cazul comisarului bătut de un interlop. De această dată el a descoperit o “echipă unită și bine pregătită”. Prefectul Mihai Ritivoiu continuă vizitele pe teren, astăzi aflându-se în mijlocul

Un băiat de 17 ani a ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc în zona Șagului

Trafic îngreunat în zona Șagului în urma unui accident rutier. O femeie în vârstă de 47 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Șagului dinspre localitatea Șag, la intersecție cu strada Ovidiu Cotruș, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 17 ani. Acesta se deplasa regulamentar din sensul opus

Primăria Timișoara

Am aflat cine va juriza proiectele depuse de popor în cadrul bugetului participativ al Primăriei Timișoara

Primăria Timișoara a decis cine vor fi cei 4 membri externi din Comisia pentru Bugetul Participativ, modalitatea prin care municipalitatea le oferă cetățenilor posibilitatea să decidă singuri spre ce proiecte, acceptate dintr-o listă de domenii prestabilite, vor merge patru milioane de lei. Un reprezentant al unei asociații de cartier, a unei asociații din domeniul activității

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.