Aceste rânduri nu sunt despre David Popovici, s-a scris mult despre el în ultimele zile, şi pe bună dreptate, ci despre ţara în care el este doar un accident, o excepţie de la regulă. Cu mult bun simţ, într-una din declaraţiile făcute după obţinerea primei medalii de aur la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Budapesta, cea la 200 metri liber, tânărul înotător a afirmat că el e doar un început, iar România va produce mulţi campioni de acum încolo. Îmi pare rău, dar îl contrazic aici. România este o ţară defectă, cel puţin în acest domeniu, şi nu are cum să producă performanţe în sport. Şi asta din cauza modului în care politicienii din această ţară au tratat sportul în ultimile trei decenii.
Politicieni care, pe de altă parte, sunt primii care se bagă cu forţa în pozele performanţelor oricum rarisime ale sportivilor noşti. Începând cu preşedintele Klaus Iohannis, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul colosalelor performanţe ale lui Popovici. Cu atât mai colosale cu cât le-a făcut pentru România. S-a scris mult în ultimele zile despre lipsa infrastructurii sportive din România, punându-se accent pe bazinele olimpice. (Popovici îşi lua micul dejun la 3,30 noaptea ca să prindă la ora 5.00 un culoar de înot.) S-a scris însă mai puţin că acelor oameni care trebuiau să facă aceste bazine le-au crescut piscinele în curţi. Da, suntem o ţară a paradoxurilor. Avem cele mai puţine bazine de înot raportat la populaţie, dar suntem printre primii în Europa la case cu piscine. La fel cum suntem primii la gospodării cu WC în curte. Aşa cum avem cele mai multe limuzine de lux pe cap de locuitor, dar şi cele mai multe rable. Avem cei mai mulţi miliardari care au lucrat toată viaţa la stat sau cu statul. Mai toţi mirosind de la kilometri a securism.
Revin însă la sport. România este ţara care, în condiţiile în care are o infrastructură sportivă execrabilă, îngrădeşte accesul copiilor pe terenurile de sport din şcoli. Nu ştiaţi? A existat o lege care deschidea aceste terenuri, dar a fost atacată la CCR de premierul Nicolae Ciucă la solicitarea ministrului (n)Educaţiei, Sorin Câmpeanu. Fix aşa! Iar politrucii din CCR s-au conformat şi au declarat legea neconstituţională. Exact, instituţia care a scos infractorii din puşcării, de la pedofili, violatori, tâlhari la criminali şi hoţi, a scos şi copiii de pe terenurile de sport ale şcolilor.
O decizie halucinantă care va afecta pe termen mediu şi lung atât sănătatea fizică, cât şi mintală a copiilor. Şi care poate merita o dezbatere publică măcar atât de amplă precum proiectele de legi privind singuranţa naţională. Şi în timpul comunismului aceste terenuri era deschise copiilor. Iar mulţi campioni în diferite sporturi au crescut pe aceste terenuri. Asta dincolo de sănătate. Acum ele sunt deschise doar pentru politicieni şi prietenii lor. Şi ştiu ce spun, inclusiv în Timişoara petrecându-se astfel de lucruri în trecut. Cât despre despre educaţie în… “România educată”, în afară de promoţii după promoţii de analfabeţi funcţionali multe nu se întâmplă.
Fără infrastructură sportivă, fără finanţare, cu lacăte pe puţinele terenuri existente, sigur că sportul românesc nu mai contează. La sporturi de echipe, inclusiv la handbal feminin unde mai ţineam cumva pasul, nu mai contăm. De altfel, în competiţiile naţionale ale acestor sporturi predomină jucătorii străini. Nu am nimic cu aceştia, dar asta e o dovadă că sportul românesc nu mai produce nimic. La sporturile individuale, cu foarte puţine excepţii, nu existăm. Nici măcar la gimnastică. Se mai mişcă puţin doar la sporturile nautice, dar şi aici suntem departe de performanţele din trecut. Relevant ar fi şi faptul că mai toate alegerile de preşedinţi de federaţii sportive s-au făcut sub control politic.
De fotbal nu mai vorbesc. Acesta a fost total confiscat de politic, securism, generali etc. Ce dovadă mai bună decât faptul că ministrul Apărării, Vasile Dîncu, este naşul (atât la propriu, cât şi la figurat) al preşedintelui FRF, dar în acelaşi timp patron din umbră al echipei care a câştigat ultimele campionate? Astfel că nu trebuie să mire pe nimeni mega-eşecurile Naţionalei din ultima perioadă. Sunt consecinţe directe ale putregaiului din fotbal.
Dacă ar avea un minin bun simţ, atunci când mai apar performanţe precum cele ale lui David Popovici sau Simona Halep, politicienii ar trebui să se ascundă în cele mai îndepărtate scorburi. Dar nu o fac, ei sunt primii acolo. (La fel cum sunt ultimii la eşecurile pe bandă rulantă.) Fiindcă atât David Popovici, cât şi şi Simona Halep nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă sportul din România, sunt rodul exclusiv al persecverenţei şi sacrificiilor făcute de familiile lor. Dacă vreţi, sunt doar accidente, excepţii care întăresc regula că în România sportul nu doar că nu mai are vreo şansă, dar e în drum spre cimitir. Şi nu ştiu dacă mai poate fi oprit din drum, atâta timp cât terenurile de sport au lacăte pe porţi…
Comentarii prin facebook