Florin Cîţu a pierdut ieri şi ultima funcţie politică pe care o deţinea, cea de preşedinte al Senatului. S-a întâmplat la trei zile după ce a fost pus pe liber şi de la şefia PNL Sector 3. Sigur, Cîţu devenise irelevant pe scena politică de mai mult timp. Era o voce care urla în pustiu, e adevărat de cele mai multe ori având dreptate. Dar mai contează asta? Cu toate că a spus că va continua în politică, Cîţu e terminat politic. Şi asta de mult timp, nu de ieri. Şi au trecut doar nouă luni de la momentul în care, la Congresul din 25 septembrie 2021, PNL, alături de preşedintele Klaus Iohannis, îl prezentau pe Cîţu drept viitorul luminos al României. Vă mai amintiţi de urletele exorcizante ale Rareş Bogdan, bufonul de serviciu al PNL?
De fapt, prăbuşirea lui Cîţu era previzibilă încă dinainte de congres. Mai exact din 1 septembrie, când, de bună voie sau cu ordin de la preşedinte, jucând la barbut viitorul propriului guvern, Cîţu l-a demis din funcţia de ministru al Justiţiei pe Stelian Ion de la USR. (Poate ar fi momentul unor sincerităţi, iar Cîţu să explice cât i-a aparţinut lui acea decizie, cât preşedintelui). Cu al doilea ministru “executat” fără nicio explicaţie, fără o discuţie în cadrul coaliţiei, USR a părăsit guvernul cinci zile mai târziu, dar o să revin asupra subiectului.
Mă întreb însă şi acum ce-a avut în cap Cîţu când l-a ejectat pe ministrul USR? N-a anticipat ieşirea USR de la guvernare? Dacă da, a crezut că poate să conducă încă trei ani, chiar mai mult, cu un guvern minoritar? Se poate face acest lucru, dar cu puţin timp înainte de alegeri. Dorea alegeri anticipate într-o perioadă complicată, cu pandemie? Nu a realizat că singura soluţie rămasă era o coaliţie alături de PSD, din care PNL nu avea decât de pierdut? A anticipat mutările următoare, ca un jucător de şah? Evident că nu. El a dat cu zarul ca la barbut, nefăcând nici cel mai mic efort intelectual să gândească ce va fi. Sigur, aici e vorba şi mari carenţe de cultură politică, de istorie a politicii.
De ceva timp, Cîţu a devenit cel mai mare critic al PSD. Mergând până la a spune că ideile social-democraţilor pentru reducerea prețului la combustibil sunt comuniste. Iar Marcel Ciolacu este un Liviu Dragnea. Isteţ a mai devenit dl Cîţu! A ajuns şi el la mintea românului cea de pe urmă. Dar e prea de pe urmă! Pentru fostul politician Cîţu rămâne însă aceeaşi întrebare: “Bă, mult prea inteligentule, dar cine a adus PSD la guvernare?”. Nu ştiu dacă măcar acum Cîţu realizează că a fost doar un pion pe tabla de şah al lui Iohannis. (Aş spune nebun, dar această piesă e mai grea.) Nu că Iohannis ar fi un un mare specialist în sportul minţii, dar e ajutat mult de cei din jur, inclusiv prin şterpelirea pieselor adversarilor.
Dacă am vorbit de Cîţu nu pot să amintesc câteva cuvinte şi de USR, partidul care, la rândul lui, a contribuit într-o oarecare măsură la aducerea PSD la guvernare. Sigur, în 6 septembrie 2021, când ieşea în propriile aplauze (la propriu) de la guvernare, cei din USR aveau ceva motive întemeiate. Dar motive dintr-o politică bazată pe principii, ceea ce nu-i cazul României. Fiindcă a fost şi o mişcare orgolioasă, impulsivă, emoţională, aş spune chiar de copil răzgâiat. Nici măcar la primarii lor din teritoriu nu s-au gândit în acel moment. Fiindcă, precum Cîţu, cei din USR nu au văzut lucrurile în perspectivă, nu au anticipat următorii paşi. S-au blocat în primul, să strângă alături de AUR semnături pentru o moţiune de cenzură. Chiar era aşa de greu de anticipat că, dacă pleacă ei de la guvernare, vine PSD? Ca şi Cîţu, cei din USR au jucat barbut, nu şah. Sau, dacă vreţi, şeptică în loc de bridge. Şi mai e o chestie la USR. Mulţi de acolo cred că politica a început cu ei. Acum unii lideri îşi toarnă cenuşă în cap, regretând momentul 6 septembrie. Prea târziu.
Sigur, e o exagerare să spun că destinul USR e la fel ca cel al lui Cîţu, acesta din urmă fiind terminat politic. Dar cărţile sau piesele de şah (dacă au început să practice acest joc) sunt acum în mâinile celor din USR. Care au multe de făcut pentru a conta din nou pe scena politică. Printre altele, să-şi mai ajusteze agenda după cea a românilor; să dea dovadă de mai multă empatie la nivel de lideri; să renunţe la o anumită autosuficienţă, chiar aroganţă, tot la nivel de lideri; să mai lase din orgolii; să dea dovadă de mai multă seriozitate, renunţând la trivialităţi gen “Măi, Marcele!” etc.
Şi, cred, cel mai important, viitorul USR stă acum în mâinile primarilor partidului, obligaţi să facă performanţă în oraşele lor. Fiindcă întrebarea clasică pusă celor din USR este acum: “Aţi fost la guvernare, ce aţi făcut?”. Iar în loc de-a da din umeri, să vină şi răspunsul: “Am fost daţi afară de la guvernare, dar acolo unde am rămas, la Braşov, Timişoara, Alba Iulia etc. se vede ce puteam să facem.”. Indiscutabil, cei din USR au intenţii bune, dar mai există un drum pavat tot cu astfel de intenţii, drum care ar cam trebui evitat.
Iar dacă tot am făcut o comparaţie între USR şi Cîţu, să ajung şi la un moment original. În decembrie 2020, când se cocea alianţa cu PNL, liderii USR făceau jocurile lui Klaus Iohannis (nu ştiu dacă cu premeditare sau nu) refuzându-l pe Ludovic Orban ca premier. Nedorit nici de Iohannis, Orban a ieşit repede de pe scena pe care a intrat imediat Florin Cîţu. Aplaudat frenetic de cei din USR, Cîţu părându-li-se mai de-al lor. Paradoxul face ca astăzi USR să mai poată colabora pe scena politică doar cu partidul lui Orban desprins din PNL. O tempora! O mores!
Comentarii prin facebook