“Babuinul” este specia din România identificată de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, evident PSD, în 90% dintre antreprenori. Acei antreprenori români care-i fac domnului Câciu bugetul anual, pe care apoi acesta îl împarte după cum vor muşchii lui. Pe de o parte, din taxele şi impozitele plătite de “babuin” se dau salarii la profesori, poliţişti, medici, funcţionari publici etc. Pe de altă parte, banii rezultaţi din aceleaşi taxe şi impozite, dl. Câciu îi trimite baronilor locali pentru ca aceştia să facă poduri care se dărâmă după şase luni.
Iar la urma urmei, chiar salariul domnului Câciu e plătit tot de “babuin”. Dacă nu ştiţi, dl Câciu este acel “briliant” economic care afirma, pe fondul creşterii fără precedent a numărului de angajaţi la stat, că e „total incorectă” abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de bugetari. În genialitatea sa, el argumenta cu faptul că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate. De parcă acele salarii nu ar fi plătite tot de “babuini”.
Dar cum decurge o zi din viaţa unui “babuin” al lui Câciu? El se trezeşte, în general, pe la ora 6.00. De multe ori pleacă la lucru fără să-şi vadă copiii dimineaţa, care se trezesc mai târziu pentru a merge la şcoală. “Babuinul” trebuie să fie primul la locul de muncă, oricare ar fi acesta, că vorbim de o fabrică, o societate de construcţii sau o mică firmă de IT, restaurant etc. Până la a veni angajaţii la lucru, “babuinul” citeşte cu multă groază rubricile economice ale ziarelor. Fiindcă în România ministrului de Finanţe, Câciu, nu există predictibilitate în afaceri, “babuinul” trebuie să ştie ce taxă nouă mai apare, ce impozit se măreşte, ce TVA creşte. Toate de la o zi la alta. Şi pentru oricare din variante, “babuinul” trebuie să facă tot felul de calcule, alte planuri de afaceri. Cu mari regrete, unele dintre aceste planuri presupun şi disponibilizarea unor angajaţi. Ca de exemplu, cei care nu erau cu normă întreagă, dar pentru care constribuţiile la stat sunt întregi.
Nu ştiu dacă dl. Câciu a identificat “babuini” şi în alte ţări, dar în mod cert aceştia nu trăiesc tot timpul cu astfel de angoase. Apoi, “babuinul” trebuie să fie tot timpul în mijlocul lucrătorilor. Că e vorba de şantier sau birou. Fiindcă la angajaţii români, în bună parte, trebuie să stai în spatele lor ca să-şi facă treaba. Nu mai vorbesc – şi trebuie să recunoaştem acest lucru – despre angajaţii care au rămas cu năravuri din alte vremuri şi sunt convinşi că “dacă nu curge, picură”. Cu alte cuvinte, dacă e ceva de furat de la locul de muncă, acel ceva trebuie neapărat furat.
Apoi, aproape zilnic, “babuinul” mic şi mijlociu (mai puţin cel mare) trebuie să ia contact cu funcţionarul român, acea specie superioară lui, dacă ne-am lua după dl Câciu. Fiindcă birocraţia din România presupune o interacţiune aproape cotidiană cu Măria Sa, funcţionarul public, pentru cel mai mic aviz. E perioada cea mai grea din zi. Deoarece cu funcţionarul român, plătit regeşte, fie că e de la finanţe, fie din primării, direcţii, agenţii etc., trebuie să te porţi cu mănuşi. Toate nemulţumirile, toate problemele trebuie să le laşi la uşă pentru a-i zâmbi frumos funcţionarului, eventual trebuie să-i dai şi un cadou pentru a-şi face treaba. Dacă îl prinzi la telefon, schimbând ponturi la pariuri sau o reţetă nouă de fructe de mare, trebuie să zâmbeşti politicos şi să nu dai semne de nerăbdare. Şi aici e cazul fericit, în care funcţionarul îşi cunoaşte meseria. Că trebuie cumva stimulat pentru a şi-o face, e o altă discuţie.
Dar avem şi funcţionarul român “prost” sau “dobitoc”, vorba unui fost ministru, coleg de partid cu dl Câciu. Ori acest gen de funcţionar numit şi politruc habar nu are ce trebuie să facă. Iar tu, “babuin”, trebuie să-i faci treaba, , să-i explici precum unui analfabet funcţional ce are de făcut. Ori, astfel de contacte cu funcţionarul public român costă şi timp şi mulţi, foarte mulţi nervi. “Babuinii” din alte ţări nu au astfel de probleme, mai ales cu “proştii” şi “dobitocii”, fiindcă acolo nu toate amantele, beizadelele, finii, naşii, politrucii sunt angajaţi în sistemul de stat pentru că nu ştiu nimic altceva ce să facă.
Apoi, “babuinul” trebuie să-şi rezolve problemele la bănci. Alte bătăi de cap, alte calcule, după ce politica înţeleaptă a domnului Câciu a făcut dobânzile tot mai mari. Din nou, pe şantiere, birouri, fabrici. La amiază poate ajunge la un prânz frugal, iar dacă nu, “babuinul” îşi ia un sandvici de la o tonetă.
Seara târziu, “babuinul” se întoarce acasă. E fericit atunci când îşi prinde copiii cu care mai stă de vorbă de una alta. Uneori despre banii cu care trebuie să contribuie la “fondul clasei”. Sigur, pe hârtie şi în declaraţiile dlui ministru al Educaţiei, colegul de cabinet al domnului Câciu, acestea nu există. În fine, după miezul nopţii, “babuinul” se pune la culcare. Nu, nu are un somn odihnitor. Tot la o oră, două se trezeşte din cauza unui coşmar în care îl vede pe domnul Câciu stabilind alte taxe şi impozite. Altele decât cele din coşmarul precedent…
P.S. Sigur, rândurile de mai sus nu sunt valabile pentru toţi “babuinii”. Sunt mulţi “babuini” (sau poate aceştia fac parte din cei 10% antreprenori corecţi ai dlui Câciu) bine racordaţi poltic. Ei ştiu ce înseamnă parandărătul, nu au probleme cu funcţionarul public, dar mai ales “ştiu” să facă drumuri care se sparg după o lună, poduri căzătoare sau chiar ace, brice şi carice pe care instituţiile publice le achiziţionează cu de zece ori mai mult decât preţul pieţei.
Comentarii prin facebook