În 2020, matematicianul Adrian Constantin, profesor la Universitatea din Viena, a câștigat Premiul Wittgenstein, cel mai valoros premiu ştiinţific acordat în Austria. Premiul Wittgenstein este considerat Nobelul Austriei: în juriu fiind prezenţi doi laureaţi Nobel. Matematicianul Adrian Constantin este un specialist în valurile şi curenţii din oceane şi atmosferă. El s-a ocupat de modelarea matematică a curenţilor şi valurilor care joacă un rol important în fenomenul climatic El Niño, dar şi în alte dezastre naturale, precum tsunami, anunța, în urmă cu doi ani, digi24.ro.
Prof. Constantin a primit numeroase premii și onoruri, cum ar fi premiul Göran Gustafsson de la Academia Regală Suedeză de Științe, Premiul Friedrich Wilhelm Bessel de la Fundația Germană Humboldt și o Grant Advanced ERC. Este timișorean și a terminat liceul Lenau și apoi, firește, alte studii universitare.
„Adrian Constantin este unul dintre timișorenii care au făcut cunoscut numele Timișoarei în lume. Completează în mod fericit lunga galerie a timișorenilor plecați de aici, care au reușit în domeniul lor de activitate. Îmi doresc să întărim legăturile cu acești timișoreni de excepție, indiferent unde activează sau locuiesc. Rolul lor de model pentru comunitatea noastră este esențial. După aprobarea Consiliului Local, îl voi invita pe dl. profesor Constantin la Timișoara pentru a identifica modalitățile în care putem colabora în domeniul educației”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, despre timișoreanul propus pentru titlul de cetățean de onoare al municipiului de pe Bega în 2022.
În paragrafele de mai sus aflăm cum un timișorean a reușit în profesia sa practicată în lumea largă. Și nu orice profesie. Cine nu fuge de matematică în școală ori e ipocrit, ori e pe cale să devină un mic geniu. Omului ăstuia nu-i place să se laude. Ați auzit până în 2020 ceva de Adrian Constantin matematicianul, timișoreanul sau austriacul? Poate n-am citit unde trebuie, dar senzația e că n-am auzit. În puținele materiale de presă în care ni se povestește despre „Nobelul austriac” obținut în matematică, laureatul nu apare cu o declarație. Să zică ceva, că e bine să studiezi matematica și că speră să devină un model pentru copiii de azi. Ceva șablon, nimic. Doar noi îl lăudăm și cred că-l și plictisim cu asta.
Așa era Adrian Constantin și în urmă cu o grămadă de ani. Din toamna lui 1988 și până în iunie 1989 am dormit la două paturi distanță de el în dormitorul plutonului 251, școala de ofițeri în rezervă „Detașamentul Păuliș” Radna, arma infanterie. Nu era genul ăla de gură spartă. De abia vorbea cu cineva, avea fața aia de tocilar, dar nu tocilarul victimă al bullingului colegilor, ci ăla sigur pe el, puțin arogant, autoizolat de parcă nu s-ar încurca cu ceilalți. Poate că avea un prieten printre colegi, dar nu mai mulți. De toți, timișoreni eram vreo trei în pluton și nu ne căutam ca oltenii în grupuri, din contră. Fiecare de capul lui. Puteau trece nouă luni de armată fără să cunoști cu adevărat un astfel de camarad.
Despre Adrian Constantin nu-mi amintesc decât că era excesiv de păros, că avea probabil o pilă în unitate, ca mai toți timișorenii, „relație” care-i facilita plecarea săptămânal acasă, după depunerea jurământului. Apoi, îmi mai amintesc că locotenentul major comandant de pluton i-a rupt urechea la propriu, trăgând de ea ca moft. Așa făcea cu toți, cică ne pedepsea, făcea parte din psihopedagogia cadrului de nădejde al armatei române. Soldatul Constantin a fost singurul care a avut curajul să-l amenințe cu „Dacă mai puneți mâna pe mine…” pe comandatul de pluton. N-am mai auzit să-l persecute după acel episod și nici nu cunosc „rețeta” completă a punerii la punct a ofițerului. Eram, totuși, pe vremea lui Ceaușescu.
Nu-l cunosc pe prof. Adrian Constantin nici după nouă luni stând serile cu el în același dormitor. În compania 5-a mai aveam „celebrități” în felul lor, nu ca Adrian Constantin cel de acum. Fiul unui secretar PCR cu propaganda în Timiș, un coleg ce-a devenit după revoluție director Metro Europa și apoi al sucursalei din Rusia, Radu Tudor de la Antena 3 părea agreabil, probabil de abia după armată l-au prins pasiunile securistico-militare, iar despre un bistrițean prea vorbăreț (ce mai tot timpul îl vedeai cu nasul plin de muci) am auzit c-a ajuns secretar de stat într-un guvern PSD.
Viitorul cetățean de onoare al Timișoarei nu e cunoscut de mai nimeni acasă, e adevărat, dar prin tăcerea lui spune mult mai multe decât noi toți ceilalți, timișoreni sau simpli soldați în plutonul 1, compania 5, batalionul 2, detașamentul ofițeri în rezervă „Păuliș” Radna.
Comentarii prin facebook