Banca Mondială a analizat problema pensiilor speciale din România la solicitarea guvernului de la București. Un fel de audit de pe urma căruia să se identifice o soluție de rezolvare a problemei. Au fost identificate patru, însă fiecare venea cu tăierea unor sume din ce primesc acum „specialii”, fie că era vorba de pensionarii militari sau cei din aviație, nu și magistrații, deși și acolo sunt niște ajustări care să nu mai permită aberația unei pensii mai mari ca salariul. Nu intru în analiza celor patru variante propuse, dar una dintre acestea ar trebui adoptată pentru ca miliardele din tranșa a treia a programului PNRR să poată fi accesate în viitorul apropiat. Indiferent însă care ar fi acea soluție, poate impozitarea părții ce nu se bazează pe contributivitate, cu siguranță ea va fi cea mai blândă soluție, nu neapărat cea mai corectă.
Pensiile speciale au fost de-alungul anilor postrevoluționari niște cadouri venite de la niște partide politice inconștiente către categorii sociale bucuroase apoi să voteze culoarea politică a celui care a deschis cutia Pandorei. Erau anii în care mai mulți șmecheri, de regulă cu epoleți, au găsit tot felul de scheme pentru luarea de bani de la toți pentru a se îmbogății ei. Așa au apărut creditele neperformante la bănci de stat, Caritas și, pe termen lung, pensiile speciale. Primele două au fost „tunuri”, niște banale hoții ce ne-au otrăvit atunci prezentul, însă pensiile speciale aveau să ne urmărească toată viața.
Cum repararea acestor nedreptăți ar veni cu durere pentru cei aflați în pensie și sacrificii electorale pentru cei care vor adopta această restructurare a sistemului, soluțiile au fost cerute unor tehnocrați externi. Fie pentru că nu eram în stare să găsim noi rezolvarea, fie că era mai comod să dăm vina pe Banca Mondială și Uniunea Europeană, cum făceam cu Fondul Monetar Internațional când eram aproape pe butuci cu economia. Ce urmează? Păi o vreme politicienii vor trage de timp. Vor legifera prost astfel încât Curtea Constituțională să respingă pachetul de legi, astfel că la UE vom vorbi de neconstituționalitate, nu de lipsa voinței politice.
Finalmente însă tot acolo se ajunge, iar cei de la Bruxelles nu sunt atât de tâmpiți să creadă ce li se servește de la București. Lipsa voinței politice este tratată de popor cu o indiferență sinucigașă. Până la urmă tot Europa va fi înjurată că se bagă peste noi, cu sau fără pensii speciale. Prea puțini văd filmul ce va rula peste nu mulți ani. În acel film se făcea că România nu mai are bani să susțină aceste pensii, ba chiar „anvelopa” se va prăbuși și pentru pensiile mici, bazate pe contributivitate, lăsându-i cu ochii în soare chiar pe cei care au contribuit de-alungul anilor la sistem.
În acel moment vom fi mai rău ca Grecia de acum zece ani. Vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional și vom aplica măsuri constituționale sau neconstituționale, de nevoie, nu de plăcere, pentru că creditorii nu vor mai fi de acord să completeze la infinit bugetul României, fără o restructurare reale. Cu alte cuvinte, „voința politică” va veni cu forța când cuțitul a ajuns la os. Lucurile se pot rezolva și acum, dacă se vrea. Orice clasă politică responsabilă și conștientă de ce urmează să se întâmple cu România va putea să se adune să schimbe ce trebuie schimbat la legea fundamentală pentru ca CCR să nu mai poată respinge ceea ce trebuie făcut pentru această țară.
Se vrea? Nu se vrea, iar Uniunea Europeană nu mai are răbdare să treacă alegerile. I-aș ruga pe cei care chiar cred că România ar duce-o mai bine dacă nu s-ar băga Uniunea Europeană în treburile ei să gândească ce fel de restructurare a sistemului de pensii ar face guvernele de la București dacă n-ar fi obligate să facă așa ceva. Și din ce ni s-ar mai plăti nouă pensiile peste două decenii.
Comentarii prin facebook