Marcel Ciolacu merită ce e mai bun. Și ce poate fi mai bun pentru domnia sa decât o grea încercare și dovada că poate trece cu harul său politic prin astfel de momente cum este o grevă generală. Dar nu numai una a sindicaliștilor din Educație, asta e o glumă de încercare. Au mai ridicat glasul și cei de la Metrou, dar stați să vedeți că după dascăli vor ieși la negocieri și cei din Sănătate. Dar cei din poliție sunt mai fraieri? Firește că nu, iar ei vor fi urmați de pompieri, ISU, salvamari, piloți și parașutiști. Funcționarii publici demult au dat semne de nemulțumire că ar fi lăsați la urma clasei bugetarilor, iar asta nu face decât să scoată țara în stradă exact când Marcel Ciolacu se pregătește de prim-ministeriat. E ca și când ți-ai ține ziua de Revelion, e ca și când ai boxa pentru prima oară în viață cu Mike Tyson. Ce lansare, ce carieră, ce om politic în devenire!
Marcel Ciolacu a adunat în încercarea sa toate blestemele sistemului pesedist. Până acum PSD și-a scos la luptă sindicaliștii din dotare exact când interesul politic dicta umilirea adversarului de dreapta. Acum i s-a întors în față totul de parcă ar urina împotriva rafalei. Aproape că îi poți suspecta pe sindicaliștii ăștia că îi ridică viitorului premier un vânt care să-i urce corabia pe înalte culmi de victorie electorală și progres, dar asta ar însemna să fie blat, iar noi nu avem dovezi în sensul ăsta. Dar cum altfel să interpretezi astfel de greve, astfel de revendicări salariale, când toată lumea și-ar da viața și miile de euro să câștige un concurs pentru un post la stat? De ce s-ar lupta lumea cu așa ceva, dacă apoi va ieși în stradă pentru majorări salariale?
E, uite că aceste întrebări „doare”, cum ar concluziona cineva. În timpul pandemiei, o cunoștință cadru medical îmi spunea că îi rușine să spună câți bani câștigă după majorările salariale de acum câțiva ani. E adevărat, atunci erau tot felul de sporuri, dar a rămas convenit că Sănătatea e rezolvată cumva, alături de magistrați, în ciuda pierderii puterii de cumpărare din ultimul an. Invidia celorlalți salariați față de cei angajați la stat a întregit acest peisaj, iar patronii mici și mijlocii, alții decât cei de la multinaționalele IT, automotive sau energie, au făcut cu greu pasul la majorări salariale care să nu mențină o prăpastie între ce era la stat și ce putea da privatul sărac.
De abia s-a trecut de acel episod. Nici n-au apucat să majoreze toți salariile în privat că acum vin alte majorări la stat. Sigur că e bine să câștigăm cu toții mult. Nu putem spune care e salariul mare și care e mic până nu vedem ce face unul sau altul pentru ele. Poate leafa cea mare e prea mică pentru cineva care spală la fund un bolnav în ture de 12 ore, iar alta mică e prea mare pentru cineva care trage de opt ore jucând Solitaire în vreun birou din administrație. Dar datul ăsta de salarii vine de undeva. Da, dintr-un buget, iar bugetul ala trebuie umplut cumva. Cu bunăstare și impozite de la cei care o produc, cu poftă de consum și TVA plătit la timp, cu funcționari care își fac treaba să colecteze și să penalizeze acolo unde se eludează legea. Altfel nu e de unde să dai, chit că munca e grea, inflația e mare, iar sindicatele dornice să-și arate utilitatea.
Iar dacă nu credeți că este așa, mergeți măcar câteva luni la o firmă privată care nu vinde petrol rusesc sau dezinfectante contrafăcute în afaceri cu statul. Care cumpără scump și vinde mai ieftin decât ar fi crezut pentru a se și îmbogăți din acea afacere, care nu e plătită dacă nu face calitate, ceea ce la stat, administrație, justiție, educație sau sănătate nu se întâmplă. Puneți-vă în pielea unui întreprinzător care cumpără scump și prestează cu o mână de lucru greu de găsit în condițiile în care statul și sindicatele joacă soarta bugetului și a economiei la jocuri de noroc vopsite în greve generale.
Marcel Ciolacu ar fi meritat un astfel de debut ca prim ministru. Dar nu mai vrea. S-a cerut afară până se rezolvă problemele grele: reforma pensiilor speciale și revendicările sindicale. Păcat. Ce șansă avea!
Comentarii prin facebook