La Timișoara a fost inaugurat oficial Muzeul Apei. Va funcționa la fosta Uzină de Apă Urseni, a societății Aquatim/FOTO

De vineri, Timișoara are oficial deschis un Muzeu al Apei. Inițiativă a companiei locale de apă și canal, Aquatim, acesta este situat la prima uzină de apă a orașului, acolo unde erau primele utilaje industriale de extragere, prelucrare și epurare a apei din capitala Banatului. Locația revine în viața comunității, în urma unui amplu program de intervenție și reabilitare, realizat de compania de apă, Aquatim.

Fundația Aquatim, al cărei unic membru fondator este Aquatim SA, continuă acest demers prin proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei, ce face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Inaugurarea oficială a muzeului a avut loc vineri seara.

”Este evident că sunt numeroase evenimente de prioritate națională, poate chiar europeană aici în domeniul apei, la Timișoara. Stația de epurare a fost pusă în funcțiune în 1912, cea care deversează apele uzate și care acum a fost retehnologizată și a făcut față unui debit de 20 de ori mai mare decât de obicei. Unul dintre arhitecții și tehnicienii foarte valoroși ai acelei perioade se numește Stan Vidrighin. El a fost directorul companiei de apă de acum 100 de ani, el a pus bazele acestui sistem de alimentare cu apă. A fost un om extraordinar, care, probabil, că este prea puțin valorizat, prin acest muzeu al apei vom face diverse acțiuni ca să arătăm acest lucru. Am fost chemați la Munchen acum vreo cinci ani, primarul Munchen-ului a găsit niște rețele de canalizare ale Timișoarei (n.r. documentația), în arhivele orașului și nu le-a dat. Stația de epurare și sistemul de canalizare a fost înaintea celui din Munchen, înaintea multor orașe europene. Revenind, Stan Vidrigin a fost un om de o putere extraordinară, care doar ne-a ridicat niște ștachete. Suntem prezenți în școli, în comunitate, prim această multitudine de activități, dorim să răsplătim cumva acest oraș minunat, care merită foarte mult și căruia cu toții îi suntem datori”, a spus Ilie Vlaicu, directorul societății Aquatim, la inaugurarea Muzeului Apei.

Grație proiectului din cadrul Grow, în lunile următoare, Muzeul Apei va fi transformat, dintr-un obiectiv reabilitat de patrimoniu, într-un loc viu, ce va spune vizitatorilor săi povestea apei și va găzdui numeroase activități culturale și educaționale, de la ateliere până la expoziții, concerte și spectacole new media art.

Un website dedicat, un traseu de vizitare cu parcurs explicativ și ghidaj audio multilingv și un festival propriu, intitulat Seri de vară la Muzeu, sunt câteva dintre propunerile proiectului pentru activarea acestui spațiu inedit și integrarea sa în rețeaua culturală. Activitatea muzeului va fi orientată către comunitate, accesibilizarea și democratizarea culturii, proiectul facilitând crearea unui instrumentar de mediere culturală pentru dezvoltarea și diversificarea publicului. Perioada de implementare este 1 mai – 31 decembrie 2023, iar valoarea totală a proiectului este de 1.500.000 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 1.275.000 lei.

Primul eveniment public va avea loc sâmbătă, 10 iunie, când muzeul va găzdui conferința de specialitate Ziua Internațională Art Nouveau la Timișoara: rolul patrimoniului în actul cultural.

Muzeul va fi deschis publicului larg începând din 17 iunie, programul de vizitare pentru luna iunie fiind de două zile pe săptămână – marți, între orele 15-18 și sâmbăta, între orele 11-14. Din luna iulie, programul va fi extins, urmând a fi anunțat pe parcurs. Accesul va fi gratuit.

Muzeul Apei pune în valoare patrimoniul industrial Secession (1914) al fostei Uzine de Apă Urseni, reconstituind legăturile identitare dintre oameni și locuri emblematice, pentru evoluția orașului. La confluența dintre științe, tehnologie și arte, muzeul va fi un spațiu al experimentării și creativității interdisciplinare, în care apa, ca element vital, redevine liant social, obiect de investigație și sursă de inspirație.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

io a spus: (iunie 11th, 2023 at 06:30 )

Da, e un pas mare. Se vor putea face parteneriate cu scoli sau vizite, cel putin. Abia astept!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.