Contribuabilii care trebuie să completeze Declarația 112 beneficiază de sprijin din partea ANAF pentru completarea acesteia. Aplicația cu formularul este disponibilă online, iar cei interesați au la dispoziție și un număr de call-center. În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru…
18 decembrie 1989, ziua în care timişorenii au căutat Biserica. Dar Biserica nu era acasă, era cu Ilie Sârbu
An de an, în luna decembrie, treptele Catedralei devin loc de pelerinaj pentru timişorenii care mai comemorează evenimentele din 1989. Se înalţă rugăciuni la cer, se depun lumânări, uneori se ţin scurte discursuri. Tot atunci, dar şi în restul anului, de multe ori auzim vorbe sforăitoarea despre „treptele umplute de sânge ale sfintei Catedrale”, S-a…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 decembrie 2023
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.12.2023, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: INVESTIȚII: MODERNIZARE STRĂZI: XENOPOL, BANUL SEVERINULUI, ADAM MICKIEWICZ – Așternere piatră spartă, montat bordură rigolă,…
ADID Timiş arată care sunt ambalajele “eco” pentru cadouri
În luna cadouirilor, ADID Timiş îi îndeamnă pe timişoreni să utilizeze ambalaje durabile atunci când vor să facă un dar. De asemenea, să nu uite de punga reutilizabilă. Pentru început, chiar de la ieşirea din casă pentru a merge la cumpărături, e bine să aveţi o pungă reutilizabilă la voi, spun cei de la ADID.…
Amintiri din altă viaţă: 17 decembrie 2009, Timişoara bate la Zagreb
17 decembrie este o zi sfântă pentru timişoreni, este ziua în care libertatea se scria cu sânge într-un 89 trist, dar şi un 89 în care atunci în decembrie, am fost mai uniţi ca niciodată. 17 decembrie este şi o bornă frumoasă în istoria Politehnicii, fie că s-a numit FC Timişoara sau cum au vrut…
Muzeul Apei, amenajat de Aquatim, un succes total. Peste 20.000 de vizitatori i-au trecut pragul în șase luni
Aquatim a avut propria contribuție la Capitala Culturală, prin Muzeul Apei, un obiectiv care a fost un succes mai mare decât se așteptau reprezentanții societății de apă și canal. Peste 20.000 de vizitatori au trecut pragul locației deosebite oferite de fosta uzină de apă de la Urseni. Muzeul Apei s-a născut din grija Aquatim pentru…
Județele mai slab dezvoltate din regiune au cele mai multe proiecte etapizate la finanțarea din fonduri europene
Mult discutatele proiecte pe fonduri europene etapizate, care nu pot fi terminate în acest an, dar vor fi finalizate anul viitor și aceasta pe banii viitorului ciclu de finanțare din fonduri europene, nu au afectat în principal județul Timiș, cât alte județe. Surprinzător pentru unii, nici Timișoara nu stă atât de rău. La nivelul Regiunii…
Dacă ultima impresie contează, CSM Lugoj s-a descurcat excelent într-un meci, pe hârtie, foarte greu
Lugojul a fost de departe cea mai bună echipă a Banatului în 2023, câştigând Cupa României, obţinând bronzul naţional şi evoluând în finala Cupei Challenge, dar nu a avut parte de o toamnă conform aşteptărilor. Totuşi, echipa este deja calificată în sferturile Challenge Cup iar în campionat, unde se anunţă cel mai puternic sezon de…
„Colindăm Domnului Bun”. Concert de colinde la Şag
Primăria şi Consiliul Local Şag, împreună cu Parohia Ortodoxă Şag organizează vineri, 22 decembrie, de la ora 18.00, evenimentul Concertul de colinde – Alaiul Colindătorilor „Colindăm Domnului Bun”. Concertul va avea loc la Căminul Cultural Şag, invitaţi fiind: Corul „Lira” Timişoara, Perfect Music de la Şcoala „Elias Meici” din Dumbrăviţa, Corul „Armonia” al cadrelor didactice…
Să-i odihnească!
Ne place să credem că sărbătorim la mijloc de decembrie eliberarea orașului de comunism și că pasul următor petrecut la București n-ar fi avut loc fără sacrificiul celor de la Timișoara. Vom asculta un concert poate în registrul „Rock pentru revoluție”, vor fi slujbe de pomenire, vor fi făcuți cetățeni de onoare ai orașului printr-o…
Programul de spălare a pubelelor pentru perioada 18 – 22 decembrie
Retim Ecologic Service SA anunță programul de spălare al pubelelor pentru deșeuri reziduale în zona de colectare 1, în perioada 18.12.2023 – 22.12.2023. LUNI, 18.12.2023 – Chișoda MARȚI, 19.12.2023 – Ghiroda – ALEEA BIRUINŢEI, ARMONIEI, BEGA, BRADULUI, BUCURIEI, BUJORIILOR, CALEA SPERANŢEI, CÂMPULUI, CARAIMAN, CARPAŢI, CEAHLĂU, CODRULUI, CRIZANTEMELOR, DÂMBOVIŢA, DORULUI, DUNĂREA, FAGULUI, FĂGĂRAŞ, FLORIILOR, HERCULANE, HOLDELOR,…
Programul întreruperilor de curent electric, la Moşniţa Nouă
E-Distribuție Banat a anunțat întreruperile de curent care vor avea loc, săptămân viitoare, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă. Întreruperile se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 𝟏𝟖 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟕:𝟎𝟎 Moșnița Nouă (SP VI și consumatori din zona SP VI, SP…
Suporterii Politehnicii, dar şi timişoreni de toate vârstele au adus un omagiu eroilor din 89
De 18 ani încoace, Asociaţia Suporterilor Druckeria organizează Marşul Revoluţiei, pe un traseu istoric, unde în 1989 s-a scurs sânge pentru libertatea noastră. Şi în această seară, sute de suporteri, dar şi de timişoreni de toate vârstele au adus un omagiu Eroilor din 89. A fost un eveniment încărcat de emoţie, momete de reculegere, lozinci,…
U Cluj se impune detaşat pe terenul echipei SCM Timişoara
Etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin a programat în Sala Constantin Jude partida dintre SCM Timişara şi campioana UBT Cluj. După un meci pe care l-au condus de la început şi până la sfârşit, oaspeţii s-au impus categoric, 66-96. Ardelenii au început cu un parţial de 9-2, dar bănăţenii au revenit la…
Pornirea Revoluției din 1989, comemorată în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Timișoara/FOTO
Ca și în fiecare dintre ultimii ani, și acum, la 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Primăria Timișoara a organizat o ședință festivă a Consiliului Local. La evenimentul care a avut loc la sala Capitol, au participat revoluționari, lideri ai acestora, consilieri locali, consilieri județeni, reprezentanți ai autorităților, conducerea ședinței fiind asigurată…
Începând de duminică, tramvaiul turistic al STPT revine pe traseu
Din data de 17 decembrie, timişorenii sunt aşteptaţi, în fiecare duminică, în Piața Libertății, pentru a se bucura de o călătorie prin Timișoara de ieri și de azi. Plecările se vor realiza din stația Tramvaiului Turistic din Piața Libertății, începând cu ora 11, la interval de două ore, ultima plecare fiind la ora 17, pe…
Administrația județului are acum o platformă digitală de interacțiune cu beneficiarii
Consiliul Județean Timiș poate oferi acum cetățenilor și colaboratorilor posibilitatea de a intra în contact prin intermediul unei platforme complet digitale. Aceasta va duce la reducerea semnificativă a birocrației, efectuarea de plăți, chiar și posibilitatea de a se realiza audiențe online. Totul, finanțat cu fonduri europene nerambursabile, aproape integral. Proiectul „Dezvoltarea unei platforme de interoperabilitate…
Proiect prin care UPT a susţinut înfiinţarea de întreprinderi sociale şi crearea a peste o sută de locuri de muncă
Prin proiectul SUS RURAL, Universitatea Politehnica Timișoara a susținut înființarea a 18 întreprinderi sociale, finanțarea fiecăreia cu câte 100.000 de euro și crearea a 106 locuri de muncă. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 15 decembrie 2023, conferința finală a proiectului Susținerea și Dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural – SUS…
Cosmin Popescu a fost reales rector al Universităţii de Științele Vieții din Timișoara
Cosmin Popescu este al treilea rector din Timişoara, care, în această săptămână a fost reales în funcţie. Popescu a câştigat cu un scor covârşitor alegerile pentru poziţia de rector al Universităţii de Științele Vieții din Timișoara (USVT). La Universitatea de Științele Vieții ’’Regele Mihai I’’ din Timișoara (USVT) au avut loc, joi, 14 decembrie 2023,…
Mugurel Preda va conduce din noul din postură de antrenor principal SCM ISV Timişoara
Gruparea bănățeană de rugby a anunţat că noul antrenor este Mugur Preda (44 de ani), care a activat în ultimul timp la CSM București şi care a mai pregătit Steaua şi Gloria Buzău. „Fost tehnician în staff-ul echipelor naționale, la Steaua și la Gloria Buzău, dar și în Franța, Preda și-a dorit o nouă provocare…