Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat.

Cursa ciclistă, care se desfășoară în 21 aprilie 2024, la Timișoara, este inclusă și în calendarul Federației Române de Ciclism, desfășurată pe categorii, reunind copii, sportivi profesioniști și amatori.
În preambulul competiției, sâmbătă, 20 aprilie 2024, între orele 16:00-19:00, organizatorii dau startul antrenamentelor pentru Poli Bike Challenge 2024. Cycling Warm-Up este compus din trei sesiuni intense, energice și distractive, alături de antrenorii de la World Class România, pe platoul din fața Operei:
• 16:00 – Dynamic Ride
• 17:00 – Mountain Ride
• 18:00 – Power Ride

Deschiderea oficială a Poli Bike Challenge 2024 va avea loc duminică, 21 aprilie 2024, la ora 11:30, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, urmând să dea startul competiției moderate de Alexandru Ciocan, fost președinte al Federației de Ciclism și comentator sportiv la Eurosport.
La ora 11:45 se va pleca în turul festiv, după care se va da startul curselor pe categorii, după cum urmează:
* Cursa family – ora 12:00
Această cursă este destinată categoriilor de familie și copii 3-8 ani.
* Cursa copii 1 – ora 12:20
Această cursă este destinată categoriilor de copii 5-6 ani.
* Cursa copii 2 – ora 12:40
Această cursă este destinată categoriilor de copii 7-8 ani.
* Cursa copii 3 – ora 13:00
Această cursă este destinată categoriilor de copii 9-10 ani
* Cursa copii 4 – ora 13:20
Această cursă este destinată categoriilor de copii 11-12 ani
* Cursa copii 5 – ora 13:40
Această cursă este destinată categoriilor de copii 13 -14 ani
* Cursa Open – ora 14:00
Această cursă este destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani.
* Cursa Amatori – ora 15:00
Această cursă este destinată cicliștilor licențiați sau nelicențiați.
* Cursa Elite – ora 16:00
Această cursă este destinată cicliștilor licențiați care fac parte din categoria Elite.

La ora 18:00 va avea loc festivitatea de premiere, unde vor fi recompensați cei clasați pe locurile 1 – 5, masculin și feminin, la cursa Open (premii între 100 – 500 de lei), locurile 1 – 3, masculin și feminin, la categoria Amatori (premii între 200 – 400 de lei), locurile 1 – 3, masculin, feminin, under 23, juniori și cadeți, la cursa Elite (premii între 400 – 800 lei). Premiile la cursele copiilor vor consta în produse și obiecte oferite de partenerii UPT.

Și la această ediție va fi organizată o tombolă la care se vor acorda două biciclete pentru copii, dar și alte premii oferite de Sport Guru. Ca și la edițiile precedente, toți banii strânși din taxa de participare vor fi donați pentru susținerea unor sportivi cu rezultate excepționale din cadrul Clubului Politehnica.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a celei de-a III-a ediții a Poli Bike Challenge, traficul rutier va închis duminică, 21 aprilie 2024, între orele 11:30-17:00, pe traseul: Piața Victoriei – Piața Iancu Huniade (Parcarea Modex) – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Constantin Diaconovici Loga – Bulevardul Regele Ferdinand I – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul Ion C. Brătianu (tronson Piața Iancu Huniade – breteaua de întoarcere din zona intersecție cu str. Michelangelo) – Strada Carol Telbisz – Strada Dimitrie Cantemir- Strada Lucian Blaga – Piața Iancu Huniade (Parcarea Modex) – Piața Victoriei.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.