Construcţia hermafrodită PSD-PNL cu care ne-a blagoslovit Klaus Iohannis pe motiv de stabilitate, crapă din nou. Şi nu, nu fiindcă marii oameni politici care conduc cele două partide ar avea dispute pe varii filozofii economice, fiscale sau de orice altă natură ce ţine de traiul de zi cu zi al românilor. Avem totuşi cea mai mare inflaţie din UE. Departe de aşa ceva! Acum miza este data alegerilor prezidenţiale. În orice ţară cu pretenţii democratice, astfel de date se ştiu. Se ştia şi în România până de ceva timp, că ar trebui să aibă loc prin noiembrie-decembrie. Atunci când expiră mandatul actualului şef al statului.
Şmechereşte însă, cele două partide s-au înţeles să le devanseze în luna septembrie. Aşa le convenea comasaţilor în blaturi. Şi asta după ce, făcând cu boltă peste democraţie, au devansat şi alegerile locale pentru a le comasa cu cele europarlamentare. PNL-iştii, ajunşi mai degrabă o turmă de oi pe cale de-a se prăvăli într-o prăpăstie după berbecul Nicu, îşi doreau în septembrie fiindcă aşa le-a spus preşedintele Iohannis, că va prinde o funcţie de top în UE sau NATO. PSD dorea să se urce pe valul creşterii pensiilor anunţate pentru septembrie.
Cum Iohannis n-a mai prins nimic, PNL-iştii s-au sucit ca la Ploieşti. Şi încă o hotărâre a BPN semnată de Generalul Nicu a ajuns hârtie igienică. Atenţie, chiar şi la piaţă, între zarzavagii, vorba-i vorbă. Adică dacă spui un lucru, trebuie să te ţii de el. La PNL maldăre de decizii parafrate sunt aruncate la coş. De-a dreptul grotesc, acest Moş Teacă de-a ajuns şeful la PNL mai şi dă lecţii de onoare. Fiindcă bătălia între PSD şi PNL e pe onoare acum. Pe bune! Probabil doar prin bordeluri mai găseşti atâta onoare la un loc. Ca să nu spun că faze din astea cu exhibarea onoarei doar în filme cu mafioţi mai vezi.
„Onoarea mea a fost, este şi va rămâne pentru România şi pentru români. Am în spate o carieră şi în cariera mea am demonstrat şi onoare, şi demnitate şi nu mi s-a reproşat niciodată până acum. Onoarea nu este o sintagmă cu care să te joci la orice fel de întâlnire, orice fel de supărare pe care o ai. Este o chestiune pe care o ai sau nu o ai”, a glăsuit Ciucă. La asta cu onoarea că “o ai sau nu o ai”, sunt perfect de acord. Lui Ciucă i-a crescut un munte de onoare în spate, dar se vede şi pe burtă, încă din decembrie 2018, când iată ce spunea: „Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu. Nu voi face politică”.
Aţi observat, tot cu “onoare şi demnitate” în gură ca şi acum, Ciucă se jura ostăşeşte că nu va face niciodată politică. Sigur, cârcotaşii ar spune că a avut dreptate. Ce face el acum chiar nu-i politică. Cel mult o probă de anduranţă, în limbaj ostăşesc de târâşuri şi culcaturi la comanda PSD şi a lui Iohannis. Doar-doar PNL-iştii or mai fi lăsaţi la uşa din spate a popotei, acolo pe unde se aruncă resturile. Ce “onoare” să ai, când cei din PSD deja te bagatelizează, într-un limbaj mai uzual fac de-a dreptul mişto de tine, “Un poznaş în fruntea ţării”, aluzie la cartea lui Ciucă, “Un ostaş în fruntea ţării”.
Sigur, cuvântul “onoare” sună groaznic şi când vine din gura lui Marcel Ciolacu, gonacul lui Omar Hayassam şi revoluţionarul fără revoluţie. Dar – nu-i aşa? – de la el nu se aşteaptă nimeni să aibă onoare. Valorează cât clondirul de mastică cu care şi-a reperat coana Leanca onoarea. Scrii Ciolacu alături de onoare şi îţi iese un oximoron de toată frumuseţea. În fine, parafrazând un clasic în viaţă ar trebui spus: „Ce blestem o fi pe poporul ăsta să fie condus de doi oameni cu atâta onoare pe ei!”
Comentarii prin facebook