RETIM îi atenţionează pe utilizatorii din Zona 0 Ghizela anunţă că deșeurile reciclabile din plastic, metal, hârtie și carton se vor colecta doar din sacii galbeni RETIM, sau, în lipsa acestora, din alt tip de saci transparenți! Reprezentanhţi ai RETIM au început să se deplaseze în fiecare localitate din Zona 0 Ghizela, oferind utilizatorilor posibilitatea achiziționării directe a sacilor galbeni.
Deșeurile reciclabile depuse în pubele NU vor mai fi colectate, anunţă RETIM.
În perioada noiembrie 2023 – februarie 2024 a avut loc campania de distribuire gratuită a sacilor galbeni necesari pentru colectarea deșeurilor reciclabile, către utilizatorii serviciului persoane fizice din zonele de case, mediul rural, respectiv în toate cele 23 de localități (și satele aparținătoare) din Zona 0 Ghizela.
Distribuirea gratuită a sacilor în Zona 0 Ghizela se face din doi în doi ani. Astfel, următoarea acțiune urmează să fie programată la sfârșitul anului 2025, respectiv începutul anului 2026.
Sacii galbeni RETIM
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, RETIM informează că, începând cu data de 17 martie 2025, un reprezentant al companiei se deplasează în fiecare localitate din Zona 0 Ghizela, oferind utilizatorilor posibilitatea achiziționării directe a sacilor galbeni la prețul de 29,75 lei rola de 50 de bucăți.
Dacă aveți nevoie de saci galbeni suplimentari, pe lângă cei asigurați gratuit prin contract și deja distribuiți, îi puteți cumpăra de la reprezentantul RETIM. Acesta se va afla la sediul primăriilor din Zona 0 Ghizela.
Comentarii prin facebook