Ilie Bolojan face curăţenie în guvern. Peste o treime dintre angajaţii din Palatul Victoria pleacă acasă

Premierul Ilie Bolojan pregătește restructurarea masivă a aparatului administrativ din subordinea sa, începând cu cancelaria prim-ministrului.Potrivit Profit.ro, o treime sau chiar 40% din posturile existente în unele departamente urmează să fie desființate. Bolojan vrea ca acest demers să fie preluat de celelalte instituții guvernamentale.

Funcționarii vizați au fost deja informați că vor susține concursuri pe post, rezultatele acestora urmând să decidă cine rămâne în funcție și cine pleacă.

Potrivit sursei citate, premierul vrea ca această acțiune să devină un model pentru celelalte instituții guvernamentale.

Demersul a fost inițiat încă din perioada interimatului lui Cătălin Predoiu, când se preconiza o reducere de cel puțin 10% din personal. Ilie Bolojan vizează acum o ajustare mult mai dură, urmând exemplul lui Emil Boc din 2009, când Cancelaria a fost redusă cu până la 50%.

Urmează restructurări și la SGG, RA-APPS și companii strategice

Bolojan a cerut și reorganizarea Secretariatului General al Guvernului (SGG), care are în subordine structuri importante precum RA-APPS, Transgaz și Transelectrica. Una dintre primele ținte ale restructurării ar fi Corpul Înalt Funcționarilor Publici – o structură înființată în 2012 pentru a găzdui foști prefecți sau demnitari și care numără în prezent circa 20 de persoane.

Pentru implementarea completă a restructurărilor, Guvernul va avea nevoie de modificarea legislației în vigoare.

Premierul a anunțat deja că va lansa un nou pachet de reforme, ce vizează analiza întregii administrații publice centrale, stabilirea de scheme maximale și reorganizarea posturilor vacante. Acestea ar putea fi adoptate chiar în această lună, fie prin angajarea răspunderii în Parlament, fie prin ordonanțe.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Didi a spus: (iulie 15th, 2025 at 11:33 )

Si in spitale si alte institutii publice se dau „concursuri” pe post si intra cine trebuie nu cine merita.Iar comisiile sunt constituite din medici din acelasi spital.Go figure.La fel va fi si cu concursurile din guvern.Cat timp nu externalizeaza organizarea lor,cine credeti ca ii va supraveghea?Tot ai lor.Deci e un fel de praf in ochi.Nu le plangeti de mila ca isi gasesc ei alte locuri caldute tot la stat.

Daniel a spus: (iulie 15th, 2025 at 13:10 )

Cel mai important lucru este ca se reduc cheltuielile și numărul angajaților, restul sunt detalii. Sigur că acum vor veni PSD-iștii să plângă pe umărul lor, că ei au dat și nu au luat dar de acțiuni și consecințe sunt responsabili exact ei, pentru că au dat de unde nu era, asta pe lângă că nu era necesar. Dar cine a văzut partid de stânga la guvernare care să nu facă risipă pe clientela politică?

Wanda89 a spus: (iulie 15th, 2025 at 19:26 )

@Daniel
Berbecule, poate ne specifici ce partide de dreapta ai tu pe listă, care să nu facă risipă pe clientela politică? Ești absolut inconsecvent și ilogic, nu știu dacă te plătește cineva pentru aberațiile emanate sau doar te plictisești, în lipsa unui loc de muncă.

Bravo 👏👏👏 a spus: (iulie 16th, 2025 at 00:17 )

Sper sa ia la puricat si toti PREFECTII INCOMPETENTI …mai ales pe cel din TIMIȘ
Gasca PSDistă adusi de tălpile roșii ca Grindeanu

Daniel a spus: (iulie 16th, 2025 at 07:24 )

@intre_bare

Până una alta noi nu mai avem partide autentice de dreapta de la PNȚCD. Eu nu mă mai uit de mult la partide ci votez persoane estimând cine este pe un loc eligibil și cum aș putea influența situația cu votul meu în caz favorabil sau defavorabil. Astfel că voi spune atunci că nu am mai avut oameni autentici de dreapta de la Coposu și Rațiu. Măsuri de dreapta au mai luat Basescu și PDL pe alocuri dar ei oricum nu sunt autentici, cum nu sunt autentici nici autointitulații timișoreni care scriu vrute și nevrute în comentarii, fiind probabil cel bănățeni à la Grindeanu.
Nu mă plătește nimeni pentru comentarii ci scriu doar opinia mea legată de situația din politică națională și mai ales cea locală unde sunt direct interesat, iar venituri am, așa că nu stau cu mâna întinsă la stat cum este cazul dependenților de pomenile date de ei PSD.
Bolojan poate să arate că este un om de dreapta și să fie sprijinit pentru a reforma statul, începând cu constituția conform rezultatului referendumului din 2009, comasarea UAT-urilor sub 10.000 de locuitori și reducerea risipei banilor publici.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.