Lucrările pentru modernizarea liniei feroviare de pe Lotul 4 Ronat Triaj – Arad, înaintează, s-a ajuns la trecerea pragului de execuție de 20%. Investiția are ca scop creșterea vitezei, capacității și siguranței traficului feroviar. În total, acest lot are 54,86 de kilometri.
Șantierul este derulat de Webuild Spa-Partecipazioni Italia Spa-Salcef Spa. În prezent se desfășoară lucrări la terasamente ( lucrări de umplutură, excavații și săpături); de lărgire la pasajul superior existent la Șagu la km 41+792; lucrări de armare și cofrare culeea C2 și turnare beton la pilonii forați la km 18+729; turnare beton piloții forați la pasaj superior la km 13+856.
Se efectuează lucrări de cofrare și armare grinzi de fundare lansare tablier metalic, armare elevație Pilă 7 și uzinare tablier metalic grinzi cu zăbrele la pod Mureș km 2+603. De asemenea, se amenajează peroanele din stațiile Sânanadrei, Băile Călacea, Orțișoara și Vinga.
Lucrări sunt efectuate și la terasamentele drumului temporar pentru devierea traficului rutier și turnare beton piloni forați la pasaj de la km 5+330;
Complexitatea proiectului este sporită de necesitatea de a efectua lucrările fără întreruperea traficului pe linia existentă, care este în prezent în funcțiune.
Imagini: CFR Infrastructură










































Comentarii prin facebook